8 David, atunci, s-a ridicat Și către poartă s-a-ndreptat. Când veștile s-au răspândit Că împăratul a venit Și e la poartă așezat, Poporu-ntreg s-a adunat, Mergând la poartă ca să-l vadă, Cu el – de vorbă – ca să șeadă. Israeliții au fugit Și-n corturi s-au adăpostit.
8 Regele s-a dus și s-a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându-se: „Iată că regele s-a așezat la poartă!“. Și tot poporul a venit înaintea regelui. Între timp Israel fugise, fiecare la casa lui.
8 Regele s-a dus la poartă și a stat acolo. Poporul a fost anunțat: „Să știți că regele stă la poartă!” Atunci toți au venit înaintea regelui, după ce israelienii fugiseră la corturile lor.
8 Acum, ridică-te, ieși și vorbește la inima slujitorilor tăi! Jur pe Domnul că dacă nu vei ieși, nu va mai rămâne niciun om cu tine noaptea aceasta. Aceasta va fi mai rău pentru tine decât toate relele care au venit peste tine din tinerețea ta până acum!”.
8 Atunci, împăratul s-a sculat și a șezut la poartă. Au spus la tot poporul: „Iată că împăratul stă la poartă.” Și tot poporul a venit înaintea împăratului. Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.
8 Și împăratul s‐a sculat și a șezut în poartă. Și au spus întregului popor zicând: Iată, împăratul șade în poartă. Și tot poporul a venit înaintea împăratului. Și Israel fugise la cortul său.
În fiecare zi, în zori, Mergea cu ai săi slujitori Și se-așeza pe drumul care Intra-n cetate – la intrare – Chiar lângă poartă. El vorbea Cu toată lumea ce voia Ca să ajungă la palat, La judecată, la-mpărat. Pe toți cei care au venit, El i-a chemat și le-a vorbit: „Din ce cetate ești?” – zicea, Iar după ce omu-i spunea: „Sunt din cutare seminție, Pe care, domnul meu o știe Că este a lui Israel”,
Din crengile stejarului, Pe Absalom, l-au coborât Și într-o groapă l-au zvârlit, Chiar în pădure. Au luat, Pietre apoi, și-au ridicat, Asupră-i, o movilă mare. Israeliții – fiecare – Cuprinși de spaimă, au fugit Și-n corturi s-au adăpostit.
David, afară, se găsea Și între porți se-adăpostea. Ostașul, de pe zid, s-a dus Spre-acoperișul porții – sus – Și a privit în depărtare. Atuncea, a văzut în zare, Un om ce alerga spre el – Pe câmpuri – singur, singurel.
David făcu pe voia lor Și zise: „Iată că, pe plac, Voiesc – acum – ca să vă fac. La depărtare mă voi ține, De credeți că așa-i mai bine.” În urmă, lângă poartă-a stat, Iar tot poporul a plecat.
Pân’ la Țair, sprijin, să-i dea, Cu carele ce le avea. Când întuneric s-a făcut, S-a repezit și i-a bătut Pe Edomiți, care erau Acolo și-l înconjurau. Pe negândite i-a lovit, Încât, cu toții au fugit, Speriați, la corturile lor.
Din nou, ei lupta-au început, Iar Israel a fost bătut Și fiecare a fugit La cortul lui. Cei ce-au pierit, Pedeștri-au fost – treizeci de mii – Dintre-ai lui Israel copii.