23 Apoi, s-a-ntors și-a spus, astfel, Către Șimei: „Să nu ai teamă, Căci n-ai să mori, de bună seamă!” Apoi, spre-a fi încredințat Că tot ce-a spus e-adevărat, Făcut-a și un jurământ, Să întărească-al său cuvânt.
23 Dar Davíd a zis: „Ce ne privește pe mine și pe voi, fii ai Țerúiei, că îmi sunteți astăzi adversari? Să fie dat la moarte astăzi vreun om în Israél? Oare nu știu eu astăzi că sunt rege peste Israél?”
Dar, David s-a împotrivit Și-n acest fel a glăsuit: „Fii ai Țeruei, ce-aveți iar, Cu mine? Ce pot zice dar? Aud și eu că omu-acel Mă blestemă. Poate că el, De către Domnul a fost pus, Să facă astfel, și i-a spus: „Iată că David e pe drum: Du-te și blestemă-l acum!” Dacă așa s-a întâmplat, De cine credeți că-ntrebat, Poate a fi omul acel, „De ce te porți în acest fel?”?”
Mefiboșet – acela care Pe Saul, drept părinte-l are – Grabnic, în urmă, a venit, La David. Nu și-a îngrijit Picioarele, nu și-a spălat Straiul și nici nu și-a tăiat Barba, tocmai din ziua când David a părăsit, plângând, Ierusalimul, însoțit De oamenii ce l-au slujit.
De-aceea, înțelege bine, Că rău are a fi de tine, Dacă din ea, tu ai să pleci! Peste Chedron când ai să treci, Morții îi vei ajunge pradă. Sângele tău are să cadă Atuncea, numai peste tine!”
Și Solomon a poruncit: „Ucideți, pe Șimei, îndată!” Benaia – cel al cărui tată E Iehoiada – a venit, Porunca, de i-a împlinit. Astfel, întreaga-mpărăție Ajunse tare ca să fie În mâinile-mpăratului, Prin bunătatea Domnului.
Când oamenii jură, cumva, Au să se jure pe ceva Ce e mai mare decât ei, Căci jurământul – dragii mei – Este o chezășie care Va pune capăt la oricare Neînțelegere iscată.
David l-a întrebat apoi: „Vrei să ne duci, acum, pe noi, La oastea de Amaleciți?” „Dacă-ndurare-mi dăruiți” – Răspunse el – „mă învoiesc Și am să vă călăuzesc. Jură-mi acuma, te rog eu, Pe Numele lui Dumnezeu, Că n-ai să mă ucizi apoi Și nici nu mă vei da-napoi, În mâinile stăpânului Ce îl aveam, ca rob al lui.”