22 David, spre slujitorul lui, Se-ntoarse și îi zise-apoi: „Dar ce am, oare, eu cu voi, Fii ai Țeruiei? De ce-mi stați, Azi, împotrivă-mi adunați? Trebuie-n Israel, cumva, Să moară, astăzi, cineva? Neștiutor mă dovedesc, Încât nu știu să-mpărățesc, Acuma, peste Israel?”
22 Însă David a zis: ‒ Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?
22 Regele i-a răspuns: „Fiii Țeruiei, noi nu gândim deloc la fel! De ce sunteți astăzi împotriva mea? Să fie oare pedepsit cu moartea vreun om în Israel tocmai astăzi? Nu este evident că de-acum sunt (din nou) rege pentru tot Israelul?”
22 Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?”
22 Și David a zis: Ce am eu a face cu voi, fii ai Țeruiei, de vă faceți astăzi potrivnici mie? Să fie ucis cineva în Israel astăzi? Căci nu știu eu că sunt astăzi împărat peste Israel?
Dar, David s-a împotrivit Și-n acest fel a glăsuit: „Fii ai Țeruei, ce-aveți iar, Cu mine? Ce pot zice dar? Aud și eu că omu-acel Mă blestemă. Poate că el, De către Domnul a fost pus, Să facă astfel, și i-a spus: „Iată că David e pe drum: Du-te și blestemă-l acum!” Dacă așa s-a întâmplat, De cine credeți că-ntrebat, Poate a fi omul acel, „De ce te porți în acest fel?”?”
Plecând de la Ierusalim, David s-a dus la Bahurim. Un om, acolo, a-ntâlnit, Care, Șimei, era numit. De neam, din Saul, pogora, Iar tatăl său, Ghera, era. Omul acel l-a blestemat, Pe David, și a aruncat
Fiul Țeruiei – Abișai – A zis: „Mă lasă să îi tai Capul, îndată! Cum cutează, Cu limba lui, de-nveninează Pe domnul meu, pe împărat? De-un câine mort, te lași mușcat?”
Eu, încă, slab m-am dovedit, Cu toate că am dobândit Ungerea cea împărătească Ce trebuia să mă-ntărească, Iar ai Țeruei fii – văd bine – Sunt prea puternici, pentru mine. Aceluia care-a făcut Răul pe care l-am văzut, Să-i răsplătească Dumnezeu, Doar după fapta lui, mereu!”
În locul lui are să fie – Atunci – un scaun de domnie. Acesta se va vădi tare, Căci e-ntărit prin îndurare. În a lui David casă, iată Că un judecător se-arată, Cari plin e de credincioșie. Prieten el are să fie Al dreptului și-o să se-arate, De râvnă plin, pentru dreptate.
Ei au strigat: „Ce ți-am făcut? De ce vrei să ne chinuiești, ‘Naintea vremii? Știm că ești Iisus! Ești Fiul Domnului! Dar nici o legătură nu-i, Statornicită, între noi!” Iisus privea doar, la cei doi.
Ferească Domnul, de-așa rău! N-am să m-ating, de unsul Său, Căci Domnu-l pierde, sau îl scapă! Ia doar ulciorul pentru apă, Și sulița-mpăratului Care-i la căpătâiul lui Și-apoi, în grabă, să plecăm, Ca la ai noști’ să ne-nturnăm!”
Atunci, îi zise Abișai, Lui David: „Azi, în mână-l ai, Pe-al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu Ți-l dăruiește. Iată, eu – Dacă-mi dai voie – îl lovesc Cu sulița, și-l pironesc, Jos, la pământ, într-o clipită, C-o lovitură iscusită. N-am să lovesc a doua oară, Căci el, din prima, o să piară.”
David i-a zis, lui Abișai: „Să nu-l omori, căci voie n-ai! El este unsul Domnului! Cine va fi-mpotriva lui? Cine e cel ce l-a lovit, Fără să fie pedepsit?