10 Dar Absalom – acela care Uns e de-a noastră adunare, Ca împărat – precum se știe, E mort, ucis în bătălie. De ce, acuma, nu puteți, O vorbă bună să puneți Pentru a împăratului Întoarcere, în țara lui?”
10 Dar acest Absalom, pe care l-am uns să guverneze pentru noi, a murit în timpul conflictului. Deci de ce nu spuneți nimic ca să îl aduceți pe rege înapoi?”
10 Tot poporul discuta în toate triburile lui Israél, zicând: „Regele ne-a eliberat din mâna dușmanilor noștri; el ne-a scăpat din mâna filisténilor și acum a fugit din țară dinaintea lui Absalóm!”.
David și-a adunat, pe dată, Slujbașii, și a glăsuit: „Vreau să vă spun că, negreșit, Va trebui ca să fugim De Absalom. Să ne grăbim Căci nu va-ntârzia apoi, Ca să arunce, peste noi, Nenorocirea, dragii mei. Prin ascuțișul sabiei, Va trece el, cetatea toată Și nimenea nu o să poată Să-i stea-mpotrivă. Să-ncercăm, În mare grabă, să plecăm!”
Ioab a zis, atunci, astfel: „După cum văd eu foarte bine, Îmi risipesc vremea, cu tine!” Cu trei săgeți, el a plecat Și pe-Absalom l-a săgetat. Când, în stejar, el se zbătea Și plin de viață se vădea, De trei săgeți a fost ajuns Și-n inimă, a fost străpuns.
David, solie, a trimis, La ai săi preoți și a zis Către Țadoc și-Abiatar: „În Iuda, să vă duceți dar, Ca să vorbiți bătrânilor. Când veți ajunge-n fața lor, Să-i întrebați: „De ce voiți Ca printre ultimii să fiți, În hotărârea cea pe care O ia întreaga adunare, Privind a împăratului Întoarcere, în țara lui?” Căci tot ceea ce se vorbea Și tot ceea ce se zvonea, Ajunse de a fi aflat Și cunoscut, de împărat.
Chimham, cu David, a plecat Și spre Ghilgal s-au îndreptat. Întreg poporul cel pe care Țara lui Iuda-n ea îl are – Cu jumătate din acel Ce se afla în Israel – Pe împărat l-au petrecut, Peste Iordan când a trecut.
În semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, Întreg poporul s-a certat: „Iată, al nostru împărat” – Oameni-au zis – „ne-a izbăvit De toți cei ce ne-au prigonit. Pe Filisteni, el i-a bătut Și ne-a scăpat. Toți am văzut Că ne-a ferit de orice rău. Și-acuma, pentru fiul său – Pentru-Absalom – a trebuit, Din țară, ca să fi fugit.
Fără se le fi poruncit, Ei, împărați, și-au rânduit. Și căpitani de-asemenea Și-au pus ei, fără știrea Mea. Argint și aur adunară, Din care idoli își turnară. De-aceea, fi-vor pedepsiți Și au să fie nimiciți.
Cei cinci bărbați, atunci, au spus: „Haideți să ne suim, îndată, În țara ‘ceea minunată! Acum, de ce vă-mpotriviți? Hai – nu fiți leneși – și porniți, La luptă, să o biruim Și-n urmă să o stăpânim!