2 Samuel 18:17 - Biblia în versuri 2014

¹⁷ Din crengile stejarului, Pe Absalom, l-au coborât Și într-o groapă l-au zvârlit, Chiar în pădure. Au luat, Pietre apoi, și-au ridicat, Asupră-i, o movilă mare. Israeliții – fiecare – Cuprinși de spaimă, au fugit Și-n corturi s-au adăpostit.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁷ L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare la casa lui.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁷ L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o mare groapă și au aruncat cu pietre, făcând din ele o movilă deasupra lui. Israelienii au fugit fiecare acasă.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁷ L-au luat pe Absalóm, l-au aruncat în pădure într-o groapă mare și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israélul a fugit, fiecare în cortul lui.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁷ Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁷ Și au luat pe Absalom și l‐au aruncat în pădure într‐o groapă mare și au ridicat peste el o foarte mare movilă de pietre. Și tot Israelul a fugit fiecare în cortul său.

2 Samuel 18:17 Mawu Ofanana

2 Samuel 19:5

Ioab, atuncea, a urcat, Sus, în odaie, la-mpărat, Zicând: „Ce faci, nu este bine! Căci tu acoperi de rușine, Obrazul celor ce-au luptat Și astfel viața ți-au scăpat Și ție și feciorilor Și fiicelor, nevestelor Și țiitoarelor pe care, Al nostru împărat le are.

2 Samuel 19:8

David, atunci, s-a ridicat Și către poartă s-a-ndreptat. Când veștile s-au răspândit Că împăratul a venit Și e la poartă așezat, Poporu-ntreg s-a adunat, Mergând la poartă ca să-l vadă, Cu el – de vorbă – ca să șeadă. Israeliții au fugit Și-n corturi s-au adăpostit.

2 Samuel 19:9

În semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, Întreg poporul s-a certat: „Iată, al nostru împărat” – Oameni-au zis – „ne-a izbăvit De toți cei ce ne-au prigonit. Pe Filisteni, el i-a bătut Și ne-a scăpat. Toți am văzut Că ne-a ferit de orice rău. Și-acuma, pentru fiul său – Pentru-Absalom – a trebuit, Din țară, ca să fi fugit.

2 Samuel 20:1

Pe-atunci, acolo, viețuia Un om cari, Șeba, se numea. Fiul lui Bicri, era el, Din Beniamin fiind, de fel. Om de nimic, s-a dovedit Șeba a fi. El a venit Și-apoi, din trâmbiță-a sunat Spunând, când toți s-au adunat: „Să știți dar, foarte bine, voi, Că nici o moștenire, noi N-avem cu David – cu cel care Părinte, pe Isai, îl are! De-aceea, zic în acest fel: Toți oamenii din Israel, La corturile lor, apoi, Să se întoarcă, înapoi!”

2 Samuel 20:22

Ea a vorbit poporului – Care-n cetate locuia – Cu-nțelepciunea ce-o avea Și astfel, l-a înduplecat. Capul lui Șeba l-au tăiat Și pe deasupra zidului, L-a aruncat poporului Care cetatea-a-mpresurat. Ioab, atunci, a ridicat Împresurarea și-a pornit, Către Ierusalim, grăbit, Iar cei care erau cu el, Acasă s-au întors, astfel.

2 Regi 14:12

Iuda a fost – în locu-acel – Bătut de către Israel, Și fiecare-alergat La cortul său, înspăimântat.

2 Regi 8:21

Pân’ la Țair, sprijin, să-i dea, Cu carele ce le avea. Când întuneric s-a făcut, S-a repezit și i-a bătut Pe Edomiți, care erau Acolo și-l înconjurau. Pe negândite i-a lovit, Încât, cu toții au fugit, Speriați, la corturile lor.

Proverbe 10:7

Omul care-i neprihănit, Are să fie pomenit Mereu, căci binecuvântată E amintirea lui; uitată E pomenirea celui rău, Căci și el și numele său Vor putrezi. Acela care

Deuteronom 21:20

Să spună-apoi, bătrânilor: „Acesta-i fiul nostru. El Nu vrea s-asculte-n nici un fel, De vorbele părinților, Căci este neascultător Și îndărătnic. Negreșit, Bețiv și lacom, s-a vădit.”

Deuteronom 21:21

Pietre să fie adunate, Iar cei cari fi-vor în cetate, Cu ele-apoi, să îl lovească, Pân’ are să se prăpădească. Să-nlături, din mijlocul tău – În felu-acesta – orice rău. Israelul – de bună seamă – Va auzi și-o să se teamă.”

Iosua 10:27

Abia când soarele-a apus, Pe ai săi oameni, el i-a pus Să îi pogoare de pe lemn. Aceștia, la al său îndemn, Au alergat și jos i-au dat, Iar după-aceea i-au luat Și i-au târât, în graba mare, La peștera ‘ceea în care Au stat ascunși. I-au azvârlit În peșteră și-au prăvălit, La gura ei, pietroaie mari, De-au astupat-o – pietre cari Pot fi și azi a fi văzute, Încremenite și tăcute, Păzind mormântul celor care, Acolo și-au cătat scăpare.

Iosua 7:26

Pietre au pus apoi, pe el, Și un morman mare-au făcut, Cari și azi poate fi văzut. Astfel, mânia Domnului, S-a tras de pe poporul Lui, Iar locul, nume, a primit, „Acor”, cari este tălmăcit Prin numele de „Tulburare”, Dat după astă întâmplare.

Iosua 8:29

Apoi, când totul s-a sfârșit, Pe cel care a-mpărățit În Ai, Iosua l-a luat Și pe un lemn, l-a spânzurat. Acolo, trupul i-a zăcut, Până când seară s-a făcut – Căci soarele a asfințit Când Iosua a poruncit Ca, de pe lemn, să fie dat Trupul și-n urmă, aruncat În fața porții așezate Chiar la intrarea în cetate; Peste-al său trup, pietre-au luat Și-ntr-un morman le-au așezat Cari, până astăzi – negreșit – Mai poate-a fi încă, zărit.

1 Samuel 4:10

Din nou, ei lupta-au început, Iar Israel a fost bătut Și fiecare a fugit La cortul lui. Cei ce-au pierit, Pedeștri-au fost – treizeci de mii – Dintre-ai lui Israel copii.