21 Când se întoarse înapoi, Ahitofel l-a sfătuit: „Eu cred că este potrivit, Să intri-acum, în casa-n care Se află-acele țiitoare, Pe cari, de pază le-a lăsat David, atunci când a plecat. Du-te la ele și să știi Că vei ajunge ca să fii Urât, de tatăl tău. Astfel, Va ști întregul Israel Că ești urât de al tău tată, Și se vor întări, de-ndată, Brațele celor ce-ți slujesc. Așa să faci, te sfătuiesc!”
21 Ahitofel i-a zis: ‒ Intră la țiitoarele tatălui tău, pe care le-a lăsat să îngrijească de palat. În felul acesta tot Israelul va afla că te-ai făcut urât regelui și, astfel, toți cei ce sunt de partea ta se vor întări.
21 Ahitofel l-a sfătuit, zicându-i: „Intră la concubinele regelui care au fost lăsate să îngrijească palatul! Astfel, tot Israelul va afla că te-ai făcut urât regelui; și așa vor fi încurajați toți cei care sunt de partea ta!”
21 Ahitófel i-a zis lui Absalóm: „Intră la concubinele tatălui tău pe care le-a lăsat să păzească palatul. Tot Israélul va auzi că îl urăști pe tatăl tău și se vor întări mâinile tuturor celor care sunt cu tine.
21 Și Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la țiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel tot Israelul va ști că te-ai făcut urât tatălui tău și mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”
21 Și Ahitofel a zis lui Absalom: Intră la țiitoarele tatălui tău pe care le‐a lăsat să păzească ele casa și tot Israelul v‐a auzi că ai miros urât la tatăl tău; atunci mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.
Iacov, apoi, a cuvântat: „Simeon! Levi! Ați lovit Cetatea. M-ați nenorocit! Acuma vom fi urmăriți De Canaaniți și Feresiți! Acei ce-n țară locuiesc, Ne vor urî! Eu stăpânesc Peste un număr foarte mic De oameni. N-am să pot, nimic, În contra lor, să întreprind, Când ei se vor uni, voind Ca să răzbune ce-ați făcut. Atuncea eu voi fi bătut, Oștirea mea va fi zdrobită, Iar casa-mi fi-va nimicită!”
În vremea când era acolo, Ruben s-a dus de s-a culcat Cu Bilha. Iacov a aflat De tot ceea ce i-a făcut Întâiul său copil născut Femei-aceleia pe care El o avea de țiitoare. Doișpe feciori el a avut:
Iuda se-apropie de fată Și-i spuse: „Să mă culc, aș vrea, Cu tine.” Că noră-i e ea, O clipă doar, nu i-a trecut Prin gând – fiindcă a crezut Că-i curvă, de-i acoperită. Ea îi răspunse, pregătită: „Ce-mi dai, cu mine, să te culci?”
În acea vreme, se aflau, Pe lume, uriași. Erau… Câți – nu ne spune Biblia – dar Un lucru se desprinde clar: Erau; și s-au perpetuat Și după ce și-au fost luat, Ai Domnului fii, de neveste, Din pământence, iar aceste, Cu mulți copii, i-au dăruit. Din uriași, s-au zămislit Vitejii ce-au făcut din nume, În vremurile vechi, renume.
Toți Amoniți-au priceput Cum că prin ceea ce-au făcut, Ajuns-au ca, urâți, să fie, De-a lui Israel seminție. De-aceea, oameni și-au tocmit Și de război s-au pregătit, Iar pedestrimea adunată, Din Siria a fost luată. Erau la douăzeci de mii Dintre ai Siriei copii. Unii, din Bet-Rehob, veneau; Alții, din Țoba, se trăgeau; De la cel care-nscăunat A fost, în Maca, împărat, O mie de oșteni chemară, Iar doisprezece mii luară Dintre aceia care sânt Aflați pe-al Tobului pământ.
În urmă, Domnul a mai zis: „Acum, nenorocirea – iată – Din casă-ți, fi-va ridicată Ca, împotrivă, să îți stea! Cu ochii tăi, tu vei vedea Cum soațele-ți am să le iau Și altuia am să le dau. Omul care se va urca, Vedea-vei că se va culca Cu soațele-mpăratului – Aici – în fața soarelui,
Atuncea, Ionadab i-a zis: „Frate, trezește-te din vis, Și nu te necăji mereu, Căci ce să faci, te învăț eu! Ăst lucru nu-i așa de grav. Du-te în pat. Te fă bolnav, Și-atunci când vei vedea că vine Al tău părinte, pe la tine, Să-i spui așa: „Tată, aș vrea Ca să o lași, pe sora mea, Să vină-ncoace, cu mâncare. Mă chinuie-o durere mare Și simt, în suflet, mult amar. Trimite-mi-o dar, pe Tamar, Să pregătească – numai ea – Toată mâncarea-n fața mea.”
În urmă, Absalom, la el, Ceru să vină-Ahitofel, Iar când acesta a venit, În felu-acesta i-a vorbit: „Să mergeți dar, ca să vorbiți, Căci vreau ca să mă sfătuiți Ce trebuie să fac apoi.”
David se-ntoarse înapoi, La casa lui. Când a intrat, În casă, fost-a-ntâmpinat De țiitoarele pe care, El le lăsase, la plecare. Zece la număr au fost ele; Pe țiitoarele acele – Pe cari, de pază, le-a lăsat – David, în urmă, le-a luat Și-n altă casă el le-a dus, Unde sub pază-apoi, le-a pus. De soarta lor, s-a îngrijit Atâta timp cât au trăit, Însă de-atuncea, niciodat’ La ele, el n-a mai intrat, Voind ca singure să fie Și să trăiască-n văduvie.
El zise: „Du-te la palat – La Solomon – la împărat; Încredințat sunt foarte bine, Că el te-ascultă. Pentru mine, Cere ce Abișag să-mi fie Dată, acuma, de soție. Încearcă dar și stăruiește: Poate-mpăratul se-nvoiește.”
„De ce o ceri numai pe ea, Acum, pentru Adonia?” – Îi spuse Solomon. „Nu vrei Și-mpărăția să mi-o iei Pentru Adonia, drept dar, Pentru Ioab și-Abiatar?”
Atunci când întâmpla-se-va Ca să se culce cineva, Cu soața tatălui său, el Să fie pedepsit, la fel: Cu moartea, fi-va pedepsit Și el și cea care-a curvit, Iar sângele curvarilor Să cadă peste capul lor, Căci au făcut ce este rău. A dezvelit, tatălui său, El, goliciunea, și-a călcat Poruncile ce le-am lăsat.
Așa precum blestem erați Când printre neamuri vă aflați – Tu, casă a lui Israel Și voi, din Iuda, tot la fel – Am să vă mântuiesc apoi Și veți ajunge a fi voi – În lume – pentru fiecare, Mereu, o binecuvântare. Vă întăriți și-n orice vreme, Voi nu aveți de ce vă teme!”
„În toate părțile, se știe, Cum că, la voi, este curvie. Și încă o curvie care, Nici la păgânele popoare, Iată, că nu se pomenește. Știu că la voi, unul trăiește Chiar cu femeia cea pe care, De soață, tatăl său o are.
În Israel, s-au auzit Zvonuri, cari astfel au vorbit: „Iată că Saul i-a bătut Pe Filisteni, și-i de știut Cum că poporul Israel, Urât ajunse-n acest fel, A fi, de către neamul lor.” Întreg neamul Evreilor, Către Ghilgal a apucat – Unde era Saul aflat –
Achiș era-mpăratul lor, Și-n David, el se încredea, Iar în al său gând, își zicea: „David – așa cum am văzut – Urât, acuma, s-a făcut, Față de-ntregul Israel. Tocmai de-aceea, cred că el Rămâne-n Gat și-are să fie, În slujba mea, pentru vecie.”