27 Apoi, pe preotul Țadoc, El l-a privit și-a zis: „La loc, Duceți chivotul Domnului. Mă înțelegi? La locul lui, Trebuie iar, să-l așezați Și în cetate-apoi să stați. Pe Ahimaț – iată-l că vine – Pe fiul tău, să-l iei cu tine. Pe fiul lui Abiatar – Pe Ionatan – să-l mai iei dar. Ia-l și pe-Abiatar apoi, Și toți veți merge înapoi, Către cetate. Du-te-n pace, Căci eu – acuma – n-am ce face.
27 Regele i-a mai zis preotului Țadok: „Oare nu ești tu un văzător? Întoarceți-vă în pace în cetate, atât tu și fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar cu fiul său Ionatan.
27 Apoi regele l-a mai întrebat: „Oare nu ești tu omul care vede (ce toți ceilalți nu pot vedea)? Întoarceți-vă liniștiți în oraș: atât tu împreună cu fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar împreună cu fiul lui numit Ionatan.
27 Regele i-a zis lui Sadóc, preotul: „Vezi, întoarce-te în pace în cetate cu fiul tău Ahimáaț și cu Ionatán, fiul lui Abiatár, cei doi fii ai voștri care sunt cu voi!
27 Împăratul a mai zis preotului Țadoc: „Înțelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaț și cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voștri.
27 Și împăratul a zis lui Țadoc preotul: Nu ești tu învățătorul? Întoarce‐te în pace în cetate și Ahimaat, fiul tău, și Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voștri, cu voi.
Dacă rămâi, va fi mai bine, Căci nimici-vei – pentru mine – Necontenit, sfatul pe care, Ahitofel, de dat, îl are. Întoarce-te dar, înapoi, Și mergi la Absalom apoi. Când va veni el, în cetate, Să îi spui astfel: „Împărate, Eu l-am slujit pe tatăl tău, Pentru că fost-am robul său. Acum, să-ți cer, eu îndrăznesc, Rob să mă iei, să îți slujesc.”
Acolo sunt și fiii lor, Adică ai preoților: E Ionatan – acela care Pe-Abiatar părinte-l are – Și Ahimaț, cel cari, drept tată, Îl are pe Țadoc. Deci iată, Nu vei fi singur în cetate, Iar toate veștile aflate, În casa împăratului, Va trebui, lor, să le spui, Căci ei o cale-au să găsească Apoi, să mi le-mpărtășească.”
Așa precum fusese-n plan, Și Ahimaț și Ionatan, Lângă fântâna Roguel Ședeau ascunși. În locu-acel, O slujnică, la ei, venea Și vești – mereu – le aducea, Iar ei – în urmă – alergau La David și îl înștiințau De toate câte le-au aflat. Ei – în cetate – n-au intrat, Căci se temeau ca, nu cumva, Să îi zărească cineva.
În urmă, Ahimaț – cel care, Părinte, pe Țadoc, îl are – A zis: „Mă lasă să mă duc Și împăratului să-i duc Vestea că Domnul l-a scăpat De-ai săi vrăjmași și-a arătat Că i-a făcut dreptate-astfel.”
Pe când el, încă, mai vorbea, Iată că Ionatan grăbea Spre masa lor. El e cel care, Pe-Abiatar, părinte-l are. Adonia, când l-a văzut, Semn ca să vină, i-a făcut: „Apropie-te, căci tu ești Un om viteaz care-aduci vești! Vino de grabă și ne spune: Ce vești aduci? Cred că sunt bune!”
Aceștia-s fiii cei pe care, Urmași, Heman, în lume-i are. Heman, atunci, era aflat Ca văzător la împărat, Ca să-i descopere, mereu, Cuvintele lui Dumnezeu. Acest Heman trei fete-avuse Și paisprezece fii născuse.
Sluga-i răspunse-atuncea: „Iată, În fața noastră-n depărtare, Se află o cetate mare. În ea, o să găsim – știu eu – Un om ce-i al lui Dumnezeu. Tot ceea ce omul vorbește, Cu siguranță, se-mplinește. Haidem la el, să-l întrebăm, Să știm ce drum să apucăm.”
În Israel, odinioară, Atunci când cineva voia, De Domnul a-ntreba, zicea: „Haidem dar, pân’ la văzător!” Așa le-au spus prorocilor, În vremile de mult trecute, Căci vedeau lucruri nevăzute. –