24 Țadoc mai fost-a în convoi, Iar după el mergeau apoi – Aliniați – Leviții lui, Purtând chivotul Domnului. Ei s-au oprit și-au așezat Chivotul, jos, și-au așteptat Să vină-Abiatar apoi, Căci el rămase mai ‘napoi, În timp ce ultimii – din spate – Ieșeau pe poartă, din cetate.
24 Se afla acolo și Țadok, împreună cu toți leviții, ducând Chivotul legământului cu Dumnezeu. Leviții au așezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când tot poporul a ieșit din cetate.
24 Exista acolo și Țadoc împreună cu toți leviții care transportau Cufărul Legământului făcut (de Israel) cu Dumnezeu. Leviții au pus jos Cufărul lui Dumnezeu; iar Abiatar a oferit (lui Iahve) sacrificii până când au ieșit toți din oraș.
24 Și, iată, Sadóc și toți levíții care erau cu el și care purtau arca alianței Domnului au pus jos arca lui Dumnezeu. Abiatár a stat [acolo] până când tot poporul a terminat să iasă din cetate!
24 Țadoc era și el acolo și, cu el, toți leviții, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu, și au așezat jos chivotul lui Dumnezeu, și Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieșit din cetate.
24 Și iată și Țadoc și toți leviții cu el purtând chivotul legământului lui Dumnezeu și au pus jos chivotul lui Dumnezeu. Și Abiatar s‐a suit până ce tot poporul a sfârșit de trecut din cetate.
Apoi, pe preotul Țadoc, El l-a privit și-a zis: „La loc, Duceți chivotul Domnului. Mă înțelegi? La locul lui, Trebuie iar, să-l așezați Și în cetate-apoi să stați. Pe Ahimaț – iată-l că vine – Pe fiul tău, să-l iei cu tine. Pe fiul lui Abiatar – Pe Ionatan – să-l mai iei dar. Ia-l și pe-Abiatar apoi, Și toți veți merge înapoi, Către cetate. Du-te-n pace, Căci eu – acuma – n-am ce face.
Atunci când David a văzut Că șase pași doar au făcut Oamenii care au cărat Chivotul, un semnal le-a dat, Și tot convoiul s-a oprit. Un bou, acolo, au jertfit Și un vițel – în fața lui – Pentru cinstirea Domnului.
Fiul lui Ahitub – chemat Țadoc – fusese așezat Alături de acela care, Pe-Ahimelec, drept tată-l are Și cari se cheamă-Abiatar. Preoți erau ei așadar, Iar logofăt era Seraia.
Dar preotul Țadoc a stat, Deoparte, și nu i-a urmat. Cei care nu s-au învoit Cu ei și nu i-au însoțit, Au fost: Benaia – omul care, Pe Iehoiada, tată-l are; Natan prorocul și Șimei; Urmați și de viteazul Rei, Cu toți vitejii cei pe care, David, în slujba sa, îi are.
Abiatar a fost chemat, Apoi, în față la-mpărat, Iar Solomon, astfel, i-a zis: „Ești vrednic de a fi ucis, Iar eu cu moartea-ți sunt dator! Dar totuși, azi, nu te omor, Căci tu, chivotul, l-ai purtat, Când tatăl meu era-mpărat Și împreună-ați împărțit Toate câte le-a suferit. De-aceea, am găsit cu cale, Să te trimit la ale tale Pământuri, de la Anatot. Aceasta este tot ce pot Să fac, acuma, pentru tine! Te depărtează dar, de mine!”
Sfârșind lucrul, a glăsuit: „Chivotu-acesta, negreșit, De-acum va trebui purtat Doar de Leviți, neîncetat, Căci Domnul i-a ales să fie, În slujba Lui, pentru vecie.”
Această parte, arătată, Trebuie preoților dată, Care sfințiți sunt și pe care Țadoc, urmași, în lume-i are, Preoți cari nu s-au rătăcit Asemeni neamului Levit, Neam ce s-a rătăcit și el, Alăturea de Israel.
După ce au ca să sfârșească, Aron și-ai lui fii să-nvelească Locașul sfânt al cortului Și-uneltele ce-s ale lui, Vor trebui a fi chemați Să vină-ai lui Chehat bărbați, Căci lor le sunt încredințate Acestea, spre a fi purtate. Să nu se-atingă – țineți minte! – Cumva, de lucrurile sfinte, Să nu se-ntâmple, bunăoară, Ca atingându-le, să moară. Aceste lucruri sunt lăsate – Din cort – pentru a fi cărate, De cei care s-au numărat Printre feciorii lui Chehat.
Nimica, Moise nu le-a dat Familiilor lui Chehat, Pentru că după cum cereau Slujbele care le aveau, Pe umeri trebuiau purtate Doar, lucrurile sfinte, toate.
Și-a-ntors privirea înapoi, Spre preoții poporului: „Chivotul legământului, Să-l ridicați” – le spuse el – „Și-n urmă-ntregul Israel Să vină după voi, de-ndat’!” Preoți-atunci au ridicat Chivotul legământului. Întreg poporu-n urma lui S-a rânduit și l-a urmat.
Șapte preoți, în fața lui – Adică a chivotului – Cu șapte trâmbițe, vor trece, Cari sunt din coarne de berbece. A șaptea zi – să nu uitați – De șapte ori să-nconjurați Cetatea. Preoții acei Să sune-atunci, în jurul ei, Din trâmbițe. Când auziți
Și Iosua, fiul lui Nun, Pe preoți, grabnic, i-a chemat În fața lui și-a cuvântat: „Luați chivotul Domnului Și puneți, înaintea lui, Să meargă șapte preoți care Vor purta trâmbiți fiecare. Cu șapte trâmbițe, vor trece, Cari sunt din coarne de berbece.”