David și-a adunat, pe dată, Slujbașii, și a glăsuit: „Vreau să vă spun că, negreșit, Va trebui ca să fugim De Absalom. Să ne grăbim Căci nu va-ntârzia apoi, Ca să arunce, peste noi, Nenorocirea, dragii mei. Prin ascuțișul sabiei, Va trece el, cetatea toată Și nimenea nu o să poată Să-i stea-mpotrivă. Să-ncercăm, În mare grabă, să plecăm!”
În urmă, el s-a închinat Și-n acest fel, a cuvântat: „Află că robul tău, îndată, Va împlini porunca dată De către al său împărat.” De-atunci, Mefiboșet a stat, Mereu, la a lui David masă Și a mâncat la el acasă, La fel ca și copiii lui, Ca fiii împăratului.
Feciorul cari îl însoțea Și care, armele-i, ducea, Răspunse-ndată: „Fă cum vrei, Dar și pe mine să mă iei, Căci sunt alăturea de tine. Să faci precum gândești că-i bine. Urmează-ndemnul cel pe care, Inima ta, îl simți, că-l are.”