Ea a mai spus: „O, domnul meu, Să-ți amintești, de Dumnezeu, Spre-a nu veni – cu dreptul lui – Răzbunătorul sângelui, Prăpădul ca să îl mărească Și, pe-al meu, fiu să-l nimicească!” David răspunse: „Îți spun eu – Viu este Domnul Dumnezeu – Că nici un rău, nu îi va face, Fiului tău. Deci, fii pe pace! Un fir de păr – îți mai spun iar – Nu îi va fi clintit, măcar!”
În urmă, către împărat, Femeia a mai cuvântat: „Voiesc să cadă-asupra mea, Pedeapsa și – de-asemenea – Asupra casei cea pe care Al meu părinte, azi, o are. Aceste vorbe, le-am rostit, Spre-a nu avea de suferit Nici al tău scaun de domnie, Nici tu, nici a ta-mpărăție.”
David a zis, când a sfârșit: „Tot ceea ce a dobândit Mefiboșet, găsesc cu cale – De-acum – să fie ale tale.” Țiba răspunse-ndată: „Eu Mă-nchin la împăratul meu Și-atât îți cer, măria-ta: Dă-mi trecere-naintea ta!”