9 Încă ceva trebuie spus: Acela care e lipsit De-aceste lucruri, negreșit, E orb, umblând – neîncetat – Cu ochi-nchiși, și a uitat Cum că el fost-a curățit, De-orice păcat a săvârșit.
9 Dar cine nu le are, este lipsit de perspectivă și trăiește cu o înțelegere distorsionată. Acela a uitat că a fost curățat de păcatele pe care le făcuse în trecut.
Preotu-apoi se va uita, Atent și iar va cerceta Rana ce-ntâi a fost spălată, Și dacă nu va fi schimbată – Aceasta – la înfățișare Și nu s-a-ntins, după spălare, Lucrul acela-i necurat. Deci ars să fie, imediat, Căci poate-o parte-a lucrului – Pe fața sau pe dosul lui – Ros ca să fie, a ajuns, De lepra care l-a pătruns.
Iisus a mai adăugat, După ce, țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit. Du-te și vinde tot ce ai, Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile. Atât îți cer! De n-ai nimic a te mai ține, Ia-ți crucea, și hai după Mine!”
Iisus a mai adăugat, După ce țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit: Du-te de vinde tot ce ai Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile – atât îi cer! Când n-ai nimic a te mai ține Încătușat, hai după Mine!”
„La slobozenie-ați fost chemați, Acum, cu toți, dragii mei frați. Dar să nu facă nimenea, O pricină apoi, din ea Prin cari să poată să trăiască, Doar pentru firea pământească, Ci unii, altora, să știți – Cu dragoste – să vă slujiți.
Căci în Iisus Hristos, tăiere – Sau dimpotrivă, netăiere – Cari, împrejur, se săvârșește, Nimic, nimic, nu prețuiește. Numai credința dovedită, Prin dragoste, e prețuită.
Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.
Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu!
Și ce este aceasta, oare? Icoana închipuitoare Care, acum, vă mântuiește; Ea, prin botez, se definește, Prin care nu te curățești De-ntinăciunile trupești, Ci el trebuie ca să fie A sufletului mărturie – E mărturia ce s-a dat De către cugetul curat, În fața Domnului – prinos – Prin învierea lui Hristos
Dacă umblăm însă-n lumină – Căci El, lumină, e, deplină – Avem cu toții, părtășie, Unii cu alții și, se știe, Că sângele ce l-a vărsat Hristos – al Său Fiu – ne-a spălat De ale noastre mari păcate, Care, astfel, au fost iertate.
Pentru că zici, neîncetat, „Iată, acuma sunt bogat Și nici o lipsă n-am simțit, Fiindcă m-am îmbogățit”, Nici nu te-ai mai uitat, în jos, Să vezi cât ești de ticălos, Că ești sărac, nenorocit, Și că ești orb și dezgolit.