Târziu, robul și a lui ceată, Lângă cetate, s-au oprit. Acolo, a îngăduit Cămilelor, apă, să bea Și la odihnă ca să stea. El se opri lângă fântână, Și tolănit, comod, pe-o rână, Privea-n amurgul înroșit, Femeile care-au venit Să scoată apă. Dintr-odat’, De-un gând a fost străfulgerat. Ochii, spre cer, și-a ațintit, Și-n felu-acesta a vorbit: