Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Samuel 8:3 - Biblia în versuri 2014

3 Fiii lui Samuel făceau Doar lucruri rele. Nu călcau Pe urmele tatălui lor. Lacomi fiind, de la popor, Necontenit, mită luau, Și-apoi dreptatea o călcau.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Fiii săi însă nu călcau pe urmele lui, ci umblau după câștig nedrept, luau mită și perverteau dreptatea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Dar fiii lui Samuel nu urmau exemplul lui; ci erau niște profitori, luau mită și pronunțau decizii care încălcau dreptatea.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Fiii lui n-au călcat pe urmele sale: alergau după câștig, luau mită și erau părtinitori la judecată.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui, ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Și fiii săi nu umblau în căile sale, ci se abăteau după câștig, și luau mită și strâmbau judecata.

Onani mutuwo Koperani




1 Samuel 8:3
18 Mawu Ofanana  

Dacă aș fi judecător, În țară, pentru-al meu popor, Atuncea ar putea – la mine – Să vină, oricând, orișicine, Ca pricinile să-mi arate, Căci eu aș ști să fac dreptate.”


El nu-și dă banii cu dobândă Și nici nu o să stea la pândă Ca să ia mită, ne-ncetat, Contra celui nevinovat. Cel care-așa purtări arată, N-o să se clatine vreodată.


Și cari au mâini nelegiuite Care, de mită, sunt mânjite!


Alege, din popor, îndată, Oameni destoinici cari arată Că-s temători de Dumnezeu Și-s de încredere, mereu. Să fie oamenii acei, Dușmani ai lăcomiei. Ei, De tine puși apoi, să fie, Peste popor, capi peste-o mie; Capi peste-o sută să așezi, Și tot așa ai să urmezi Ca să pui capi peste cinzeci Și peste zece-n urmă. Deci,


Nu te atinge, niciodată – Când ai să fii la judecată – De dreptul care îi revine Săracului – așa e bine.


De-asemenea, să te ferești De daruri – să nu le primești; Căci darurile îi orbesc Pe toți acei ce le primesc, Făcând ca ai lor ochi deschiși – Când le primesc – să fie-nchiși; Iar hotărârile luate Nu vor mai fi adevărate. Ele vor fi răstălmăcite, De darurile ce-s primite.


Deștept? Nebun, are să fie? Dar cine poate ca să știe? Și totuși, lui îi va fi dată, A muncii mele truda, toată – Tot ceea ce-am agonisit Sub soare, cât m-am străduit Să strâng, muncind cu-nțelepciune. Și asta-i o deșertăciune.


Mai marii tăi sunt răzvrătiți Și sunt cu hoții însoțiți. Doar mitei, ei îi sunt supuși Și doar de pofte sunt conduși. Orfanul n-are ce să cate La ei, căci nu îi fac dreptate. Nici pricinile văduvei Nu pot s-ajungă pân’ la ei.


„Acela cari știe, din fire, Să umble în neprihănire, Cari fără vicleșug vorbește, Acela cari nesocotește Orice câștig ce, ne-ndoios, Numai prin stoarcere e scos, Cel care știe, mai apoi, Să-și tragă mâna înapoi, Să nu ia mită niciodată, Cel cu urechea astupată Să n-audă cuvinte scoase De gurile cele setoase De sânge, cel ce înțelege Că trebuie ochii să-și lege Ca astfel răul să nu-l vadă,


Toți căpitanii – acei cari, Peste cetate sunt mai mari – Știu ca să judece doar dacă, Daruri, au ca să li se facă. Preoții știu să dea povețe Poporului și să-l învețe, Numai atuncea când, o plată, Urmează să le fie dată. Prorocii lui au dovedit Că pentru bani au prorocit. Și iată-i că mai îndrăznesc, Pe Domnul, de se bizuiesc, Zicând: „Dar nu e Dumnezeu, În al nost’ mijloc, tot mereu? Tocmai de-aceea, mai apoi – Nicicând – atinși nu vom fi noi, De valul de nenorocire Ce se abate peste fire!”


Să nu atingi vreun drept, cumva, Și să nu cate cineva, La fețele oamenilor. Să nu iei darurile lor, Căci darurile îi orbesc Pe înțelepți și răsucesc Apoi, cuvântul drepților.


Să nu fie vreun băutor, Nici bătăuș, sau doritor De un câștig mârșav, ci blând Să se arate, orișicând; Să nu fie un iubitor De bani, sau un gâlcevitor.


Să știi, iubirea banilor E rădăcina relelor. Aceia care i-au dorit – Iată – acum, s-au rătăcit De la credință și-au ajuns Că, multe chinuri, i-au străpuns.


Iată-l pe-al vostru împărat, Pe care vi l-am așezat În frunte, drept conducător, Peste-al lui Israel popor! De-acum, eu am îmbătrânit – Vedeți dar bine – și-am albit. Nu pot ca să mai merg cu voi. Să nu vă necăjiți apoi, Căci vor rămâne fiii mei Și au să vă-nsoțească ei. Din tinerețe, ne-ncetat, În fruntea voastră am umblat.


Am să-Mi așez – neîndoios – Apoi, un preot credincios, Să-i placă sufletului Meu Și inimii Mele, mereu. Îi fac o casă stătătoare, Și va umbla, fără-ncetare, Doar înaintea Unsului Care va fi al Domnului.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa