Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Samuel 7:6 - Biblia în versuri 2014

6 Așa precum li s-a cerut. La Mițpa, ei s-au adunat Și-n fața Domnului, au stat. Apă, au scos, au adunat-o, Și înainte-I, au vărsat-o. Întreg poporul a postit Și-a zis: „Noi am păcătuit Mereu, în fața Domnului.” Apoi, fiii poporului Pe care-i are Israel, Trecură pe la Samuel, Care, la Mițpa, s-a aflat, Și-acolo el i-a judecat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 S-au adunat deci la Mițpa, au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului. În ziua aceea, au postit și au zis acolo: „Am păcătuit împotriva Domnului“. Samuel îi judeca pe fiii lui Israel la Mițpa.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 S-au adunat la Mițpa, unde au scos apă și au turnat-o înaintea lui Iahve. În acea zi, ei au postit și au recunoscut acolo că au păcătuit împotriva lui Iahve. Samuel îi judeca pe israelieni la Mițpa.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 S-au adunat la Míțpa. Au scos apă, au vărsat-o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!”. Samuél îi judeca pe fiii lui Israél la Míțpa.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Și s-au strâns la Mițpa. Au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Mițpa.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Și s‐au adunat la Mițpa și au scos apă și au vărsat‐o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea și au zis acolo: Am păcătuit împotriva Domnului! Și Samuel a judecat pe copiii lui Israel la Mițpa.

Onani mutuwo Koperani




1 Samuel 7:6
47 Mawu Ofanana  

Și „Mițpa”, ea s-a mai numit – „Veghere”– nseamnă tălmăcit, Fiindcă iată ce-a mai spus Laban, atunci: „Domnul, de sus, Ne va veghea necontenit Și când ne vom fi despărțit.


Va trebui ca să murim Și-asemeni apelor să fim Care sunt pe pământ vărsate Și nu se-adună, împărate. Ascultă dar, de sfatul meu: Află că Domnul Dumnezeu Nu caută, viața, s-o ia, Ci mai degrabă, Domnul vrea Ca omul care a fugit Să nu rămână izgonit, Din fața Lui. De-am cutezat


Și dacă, în a lui robie, Poporul Tău are să știe, În sine, să pogoare-apoi Și să se-ntoarcă înapoi, La Tine-n ceasu-acela greu, Creându-Ți sprijinul, mereu, Spunându-Ți: „Am păcătuit Și făr’delegi am săvârșit!”,


Atunci, cei trei bărbați s-au dus Și-n grabă, apă, i-au adus. Prin tabăra de Filisteni, Trecuseră cei trei oșteni. Dar împăratul n-a băut, Din apă, ci toți au văzut Că a vărsat-o pe pământ, În fața Domnului Cel Sfânt.


Cuprins de teamă, Iosafat, Spre Dumnezeu, s-a îndreptat Și-un post, în Iuda, a vestit.


Atuncea, Tu i-ai părăsit Și-ai lor vrăjmași i-au înrobit. Când în necaz ei s-au aflat, Grabnic la Tine au strigat. Apoi, plânsul poporului, Din înălțimea cerului, De-ndată Tu l-ai auzit Și îndurare ai vădit, Căci ai lăsat izbăvitori Să-l scape de asupritori.


Ai mei prieteni, însă eu, Cu lacrimi, rog pe Dumnezeu,


Eu, cu suspine, sunt hrănit În toate zilele; doar jale, Găsesc mereu, pe a mea calea;


În fața semenilor lui, Va cânta slavă Domnului Zicând: „Eu am păcătuit, Dar Domnul nu m-a pedepsit! Iată, dreptatea am călcat Și totuși, Domnul m-a iertat,


„Eu sunt prea mic! Ce să-Ți răspund Când trebuie să mă ascund? Îmi pun mâna la gură. Tac! Atât mi-a mai rămas să fac!


Simt, scârbă, cum mi s-a făcut De-a mea ființă și voiesc Îndată, să mă pocăiesc În sac, cenușă și țărână Căci mi-am văzut întreaga vină.”


Iată că am păcătuit Și lucruri rele-am săvârșit, Precum în vremea ce-a trecut, Părinții noștri au făcut.


Ai mei ochi plâng, pentru că iată Că Legea Ta este călcată.


Cu lacrimi numai, mă hrănesc Noapte și zi, căci mă mâhnesc Când mă întreabă fiecare: „Unde e Domnul tău Cel tare?”


De gemete, mă simt secat Și nu mai pot! Să plâng îmi vine! Tot așternutul mi-e udat, Căci nopțile-s de lacrimi pline.


Popoarelor, în orice vreme, De Domnul trebuie-a vă teme Și-ncredere s-aveți în El. Cu toți goliți-vă, astfel, Inima-n fața Lui. Apoi, El adăpost e, pentru noi.


Iată, venit-am înapoi Și-n urmă, m-am căit apoi, Iar după ce-am recunoscut Greșelile ce le-am făcut, Mă bat pe pulpe, ne-ncetat, Căci mă simt tare rușinat. Asupră-mi, port ocara grea, Încă din tinerețea mea.”


Era anul al cincilea, De când fiul lui Iosia – Cari, Ioiachim, este chemat – Era în Iuda, împărat. În an, tocmai se potrivea A noua lună că-ncepea Atuncea când a fost vestit Un post, anume rânduit, Ținut în fața Domnului, Pentru-ai Ierusalimului Locuitori și pentru cei Care se dovedeau Iudei Și la Ierusalim veneau.


O, dacă era capul meu Cu apă plin, plângeam mereu. Ochii de mi-ar fi fost izvor De lacrimi pentru-al meu popor Și pentru morții cei pe care Fiica poporului îi are, Eu aș fi plâns, nemângâiat, Noapte și zi, neîncetat!


Nu mai am lacrimi. De văpaie, Fierb ale mele măruntaie. Ficatul, jos, mi s-a vărsat, Din pricină că m-am uitat Și am văzut prăpădul care Îl macină, fără-ncetare, Acum, pe bietul meu popor, Din pricina copiilor Cari în cetate sunt aflați, Pe-ale ei uliți, leșinați.


Ochiul, în lacrimi, se topește, Căci plânsul nu mai contenește,


Cununa care s-a aflat, Pe capul nostru, a picat! E vai de noi, căci – negreșit – Cu toții am păcătuit!


„Tu, fiu al omului, dorești Ca să îi judeci? De voiești, Pune-le-n fața ochilor Păcatele părinților Și-a lor întreagă urâciune!


„Preoți, să ascultați și voi! S-asculte Israel apoi! Pleacă-ți urechea, de îndat’, Și tu, casă de împărat! Amenințați sunteți voi – iată – Acum, de dreapta judecată, Căci voi, la Mițpa, ați făcut O cursă iar, cum am văzut, Un laț ați împletit și, sus, Chiar pe Tabor apoi l-ați pus.


„Acuma chiar” – a zis apoi, Domnul – „vă-ntoarceți înapoi Cu inimile, către Mine, De plânset și de bocet pline! Cu post, de-asemeni, căutați, ‘Nainte-Mi să vă-nfățișați!


„Această lege, să se știe Că veșnică are să fie: A zecea zi când va cădea, În an, în luna a șaptea, Cu toți va trebui să știți Ca sufletul să vă smeriți, Și oprit este fiecare, Să săvârșească vreo lucrare. Din lucru-atunci, va fi oprit Cel care e-mpământenit Ca băștinaș, dar și cel care Este, la voi, în adunare, Și locuiește ca străin.


„Fărădelegea săvârșită, Atunci va fi mărturisită, Fără-nconjur, de fiecare – Ba chiar fărădelegi pe care Părinții lor le-au săvârșit, Ei le vor fi mărturisit. Călcările legilor Mele Se vor mărturisi și ele. Mărturisi-vor, totodată, Și-mpotrivirea arătată Voinței Mele, ne-ncetat – Fapt pentru care-am arătat


Însă, pleca-voi înapoi, La tatăl meu și-i spun apoi: „Știu, tată, c-am păcătuit, Față de tine, și-am greșit Chiar împotriva cerului. Iertare – pentru mine – nu-i, Căci m-am purtat ca un nemernic.


Mițpa, Chefira, după care Moța e prinsă-n numărare;


Israeliții au strigat La Domnul și au cuvântat: „Doamne, noi am păcătuit Atuncea când Te-am părăsit – Când dumnezei străini aveam Și când, lui Bal, ne închinam!”


Israeliți-au glăsuit: „Doamne, noi am păcătuit! Fă-ne acum, tot ce dorești, Dar astăzi să ne izbăvești!”


Îngerul Domnului a spus Aceste vorbe și S-a dus, Lăsând ochii poporului, Înlăcrimați, în urma Lui. Israelul s-a tânguit


În fața Domnului au stat Și-au plâns, până s-a înserat. Apoi, cu Domnul au vorbit Și-L întrebară, la sfârșit: „Mai trebuie să ducem noi, Cu Beniamin, acest război?” Domnul a zis, poporului: „Suiți-vă-mpotriva lui.”


Apoi, întregul Israel A mers, la Domnul, la Betel. Au plâns acolo, au postit, Și-arderi de tot I-au dăruit – De mulțumire – Domnului.


De Duhul Domnului umbrit, Mereu fusese Otniel Și a ajuns în Israel, Să fie pus judecător. El a condus al său popor, În luptele ce s-au purtat Cu acel mare împărat Care, atunci, împărățea Peste Mesopotamia Și cari era – după cum știm – Chemat Cușan-Rișeataim. Poporul l-a învins pe-acel Stăpânitor, sub Otniel.


Ana răspunse: „Domnul meu, Află că beată, nu sunt eu. N-am băut vin, nici vreo licoare Care să fie-amețitoare. Eu sufăr, în inima mea, Și tot necazul meu, aș vrea, Să-l vărs în fața Domnului, Și să cer ajutorul Lui.


Poporu-a fost apoi chemat, La Mițpa. Când s-a adunat În fața Domnului, astfel, Le spuse-atuncea Samuel:


De Dumnezeu, și-a amintit, Din nou, poporul asuprit Și, către El, iar a strigat, Când a fost tare apăsat: „Iată că am păcătuit, Pe Domnul, când L-am părăsit, Ca să slujim doar Baalilor, Precum și Astarteelor. Spre noi – o Doamne – să privești Acum și să ne izbăvești De-ai noști’ vrăjmași, pentru că noi Te vom sluji pe Tine-apoi!”


Când Samuel, peste popor, A fost ales judecător, Atâta timp cât a trăit,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa