10 Tocmai atunci când Samuel Aducea jertfă mielu-acel, Oastea de Filisteni venea Și de popor se-apropia, Cu gând de-a-ncepe lupta-n dat’. Domnul, din ceruri, a tunat Și mare vuiet s-a făcut. Când Filistenii au văzut Lucrul acesta, au fugit Speriați, căci ei s-au îngrozit, Fiind bătuți, în acest fel, De oștile lui Israel.
10 În timp ce Samuel aducea arderea-de-tot, filistenii se apropiau ca să se lupte cu Israel. Însă Domnul a tunat în ziua aceea împotriva filistenilor, producând un zgomot puternic, și a adus panică în rândul acestora. Astfel, ei au fost învinși de Israel.
10 În timp ce Samuel oferea arderea integrală, filistenii se apropiau, intenționând să se lupte cu Israel. Dar Iahve a tunat în acea zi împotriva filistenilor producând un sunet de mare intensitate. Ei au fost atât de șocați, încât au decis să fugă din fața lui Israel.
10 Pe când Samuél aducea arderea de tot, filisténii s-au apropiat la luptă împotriva lui Israél. Domnul a tunat cu sunet puternic în ziua aceea împotriva filisténilor, i-a înspăimântat și i-a bătut înaintea lui Israél.
10 Pe când aducea Samuel arderea-de-tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor și i-a pus pe fugă. Au fost bătuți dinaintea lui Israel.
10 Și pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii au înaintat să lupte împotriva lui Israel. Și Domnul a tunat în ziua aceea cu un tunet mare asupra filistenilor și i‐a pus în învălmășeală; și au fost bătuți înaintea lui Israel.
Atuncea, s-au descoperit Albii de ape și-au ieșit, Astfel, în urmă, la iveală – Ca să Îți deie socoteală – Ascunsa temelie care Ține această lume mare. Doamne, toate s-au întâmplat, În clipa-n care le-ai mustrat, Atuncea când s-a auzit Ce vuiet mare a stârnit Suflarea din nările Tale Cari spulberă totul în cale.
Apoi el, iarăși, a luat Cuvântul și mi-a explicat: „Ăsta-i cuvântul Domnului. Află că ăst cuvânt al Lui E îndreptat către acel Care-i numit Zorobabel Și-n felu-acesta cuvântează: „Ăst lucru nu se-ntemeiază Nici pe putere sau tărie, Ci împlinit are să fie Prin Duhul Meu biruitor” – A zis Domnul oștirilor.
Mereu, primi-vei biruință Peste vrăjmașii ce vor sta, Să lupte, împotriva ta. Au să îți iasă înainte Pe-un singur drum, dar ia aminte Că au să fugă înapoi, Pe șapte drumuri, mai apoi.
În rândul lor, fără-ndoială, Domnu-a iscat învălmășeală Și-au fost bătuți de Israel. O mare-nfrângere, astfel, Au suferit la Gabaon. Pe drumul către Bet-Horon, Iosua-n urmă i-a gonit; Pân’ la Azeca, i-a lovit Și-nspre Macheda i-a împins.
Alți dumnezei – poporu-acel – Avea atunci, dar erau morți. Războiul ne bătea la porți, Dar scut sau suliță – de fel – Nu se vedea, în Israel, La patruzeci de mii de fii, Ca să poți, piept, ca să le ții.
Nu suntem noi, la secerat? Nu avem, grâne, de-adunat? La Domnul, voi striga apoi, Și-ndată tunete și ploi, El va trimite, negreșit. Atunci vă veți fi dumirit Ce mare rău voi ați făcut, În clipa-n care ați cerut Să vi se dea un împărat.”
Apoi, o groază – ca un zvon – S-a abătut peste popor, Pe ceata prădătorilor Și-asupra străjii. Negreșit, Întreaga țară s-a-ngrozit, Căci era groaza Domnului Venită-asupra orișicui.
Cei cari sunt ai lui Dumnezeu Vrăjmași, vor tremura mereu, Căci din înaltul cerului, Va arunca tunetul Lui, Asupra lor. Vor fi chemate – În fața Lui – și judecate Chiar și acelea care sânt Margini, pentru acest pământ. Putere, El a revărsat, Mereu, peste-al Său împărat Și-apoi a Unsului tărie ‘Nălțată-n veci, are să fie.”