3 În zori de zi, s-au deșteptat Cei din Asdod, și l-au aflat Pe-al lor Dagon, jos – prăbușit Cu fața la pământ – trântit Lângă chivotul Domnului. L-au așezat la locul lui
3 Când s-au sculat dimineață, așdodiții au văzut că Dagon era căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. Ei l-au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.
3 Când s-au trezit dimineața devreme, așdodiții au văzut că Dagon era căzut cu fața spre pământ înaintea Cufărului lui Iahve. Ei l-au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.
3 A doua zi, cei din Așdód s-au sculat și, iată, Dagón era căzut cu fața la pământ înaintea arcei Domnului. L-au luat pe Dagón și l-au pus înapoi la locul lui.
3 A doua zi, asdodenii, care se sculaseră dis-de-dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.
3 Și a doua zi asdodenii s‐au sculat de dimineață și iată Dagon zăcea pe fața sa la pământ înaintea chivotului Domnului. Și au luat pe Dagon și l‐au pus iarăși la locul său.
Juncul, prorocii l-au luat, L-au pregătit și au chemat Al lui Baal nume, începând De dimineață, până când Ameaza zilei s-a ivit. Ei au strigat, necontenit, „Baale, ascultă-ne pe noi Și ne trimite foc apoi!”, Însă, tăcut, ceru-a rămas, Căci nu s-a auzit vreun glas, Chiar dacă ei, sărind, strigau Și-altarul îl înconjurau.
Iată, în noaptea Paștelui, Eu, prin Egipt, am să pornesc, Pentru că am să îi lovesc Pe cei întâi născuți pe care, Acum, țara aceasta-i are, Oriunde sunt – în orice loc – Fie el om, sau dobitoc. Astfel, atunci – la acea dată – Eu am să fac o judecată, În contra zeilor pe care Țara Egiptului îi are. Va fi după al Meu cuvânt, Pentru că Eu doar, Domnul sânt.
Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.
Omul sărac, un dar, gătește, Din lemnul ce nu putrezește. Cată un meșter iscusit, Să-i facă idolul dorit, Așa precum și l-a visat, Să nu se clatine vreodat’.
Acela care e lemnar Îl sprijină pe argintar. Acela care lustruiește – Cari, de ciocan, se folosește – Îl sprijină, fără-ndoială, Pe cel ce bate-n nicovală, Zicându-i despre îmbinare: „E bună! Țintuiește tare, În cuie, idolul lucrat, Să nu se clatine vreodat’.”
Idolul astfel făurit, Pe umăr, e apoi purtat Și pe-al său loc e așezat. Rămâne-va în locu-acel, Căci nu se poate mișca el. Oamenii vin în fața lui, Se-nchină-apoi idolului, Strigă la el și, rugător, Îi cer să le dea ajutor. El nu răspunde, iar apoi Nici nu îi scapă din nevoi.
Toți oamenii de pe pământ Doar niște proști, în față-Ți, sânt. Idolii lor nu se pot pune Cu Tine, căci deșertăciune Și lemn este a lor ființă, Precum și-ntreaga lor știință!
Grozav va fi Domnul, cu ei, Iar pe cei cari sunt dumnezei Pe-acest pământ, El îi lovește – În orice loc – și-i nimicește. Apoi, oricine-n țara lui O să se-nchine Domnului, Cu tot poporu-acela care E pe ostroavele din mare.”
Deci faceți, niște chipuri, voi, Ca umflăturile, și-apoi, Și alte chipuri să lucrați, La fel ca șoarecii aflați În țară de vă pustiesc. Dați slavă Domnului ceresc, Dați slavă Domnului pe care Neamul lui Israel Îl are. Dacă veți face-n acest fel, Atuncea noi sperăm că El O să-Și ridice mâna-apoi, Să nu apese peste voi, Pe dumnezeii ce-i slujiți Și țara-n care locuiți.