În zori, precum și seara-apoi, Arderi de tot aducem noi, Pentru al nostru Dumnezeu. Tămâie ardem, tot mereu, Pentru cinstirea Domnului Și pâini punem ‘naintea Lui. Sfeșnicul cel de aur care, Doar candele, pe brațe, are, Aprins e-n fiecare seară, Până când zorile vin iară. Toate acestea le-mplinim, Pentru că astfel, noi păzim Poruncile ce le-am primit. Pe Domnul, voi L-ați părăsit.
Un lucru-I cer lui Dumnezeu, Pe care mi-l doresc fierbinte: Aș vrea – de-acuma înainte – Pe lume cât am să trăiesc, În Casa Lui să locuiesc, Și frumusețea Domnului Să o privesc. În Templul Lui, Necontenit vreau să veghez, De el ca să mă minunez.
Cerboaica naște ai ei pui, Când strigă glasul Domnului. Pădurile-s înfricoșate, Când de-al Său glas sunt despuiate. Tot – în locașul Domnului – Strigă mereu doar, „Slavă Lui!”
„Din aurul curat, apoi, Un sfeșnic să îmi faceți voi. Va fi, din aurul bătut, Dintr-o bucată – tot – făcut. Piciorul și cu fusul lui, Potirele sfeșnicului, Cu gămălii și flori lucrate – Dintr-o bucată – vor fi toate.