1 Samuel 24:9 - Biblia în versuri 2014

⁹ „De ce să fim dușmani noi doi? De ce-i asculți pe-aceia care Rostesc doar vorbe-nșelătoare, Spunându-ți: „David, robul tău, Voiește doar să-ți facă rău!”?

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁹ Apoi David i-a zis lui Saul: ‒ De ce asculți cuvintele oamenilor care spun: „David dorește să-ți facă rău“?

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁹ Atunci i-a zis lui Saul: „De ce asculți cuvintele celor care spun că David dorește să îți facă rău?

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁹ După aceea, Davíd s-a ridicat, a ieșit din peșteră și a strigat după Saul: „Stăpânul meu, rege!”. Saul s-a întors înapoi, iar Davíd a căzut cu fața la pământ și s-a închinat”.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁹ David a zis lui Saul: „De ce asculți tu de vorbele oamenilor care zic: ‘David îți vrea răul’?

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁹ Și David a zis lui Saul: De ce asculți cuvintele oamenilor care zic: Iată David îți caută răul?

1 Samuel 24:9 Mawu Ofanana

Psalmi 101:5

Pe-acela care s-a vădit Că în ascuns și-a clevetit Aproapele, îl nimicesc. Pe-aceia cari, trufași, privesc, N-am să îi sufăr, niciodată.

Psalmi 141:6

Când de pe vârful stâncilor, Cei răi ajunge-vor să vadă, Judecători cum au să cadă, Vor asculta vorbele mele Și vor lua seama la ele.

Proverbe 16:28

Omul ne-astâmpărat stârnește Certuri și dezbinări urzește Acela care-i pârâtor.

Proverbe 17:4

Cel rău, atent, va asculta Pe cel care va cuvânta, Dacă și-acela-i dovedit Că este un nelegiuit; Cel mincinos dă ascultare, Doar limbilor nimicitoare.

Proverbe 18:8

Vorbele celor ce bârfesc, Dulci prăjituri se dovedesc, Căci îi coboară, omului, Până-n adâncul trupului.

Proverbe 25:23

Vântul din nord, când îl simțești, Vei ști că ploaia-l însoțește; O limbă care clevetește, Întotdeauna e urmată Numai de-o față supărată.

Proverbe 26:28

Limba care minciuni rostește, Doboară pe cel ce-l urăște; Iar gura cea lingușitoare, De moarte este vestitoare.

Proverbe 29:12

Când cel care pe tron va sta, Minciunii, crez va arăta, Atuncea slujitorii lui Vor fi argați ai răului.

Ieremia 37:18

După aceea, Ieremia Mai zise către Zedechia: „Oare cu ce-am păcătuit În fața ta? Cu ce-am greșit, În fața slujitorilor Și-n fața-ntregului popor, Așa încât voi m-ați luat Și-n temniță m-ați aruncat?

Levitic 19:16

Să nu bârfești, căci este rău. Să nu-ți ucizi seamănul tău. Eu, Domnul, sunt. Să te ferești

Iacov 3:6

Limba-i un foc, s-aveți dar știre, E-o lume de nelegiuire. Ea este mădularul care, Mereu, aduce întinare, Trupului nostru. Când o prinde Focul gheenei, ea cuprinde, Pe negândite-a vieții roată.

1 Samuel 20:1

David, în urmă, a fugit, De la Naiot și a venit La Ionatan. Când l-a aflat, În acest fel, l-a întrebat: „Spune-mi te rog, ce-am făcut eu? Și care e păcatul meu? Care-i nelegiuirea mea, Încât, Saul – acuma – vrea Să mă omoare, negreșit?”

1 Samuel 20:41

Băiatul a plecat grăbit, Iar David, iute, a venit Din miazăzi. S-a aplecat, De trei ori și s-a închinat, Cu fața până la pământ, În fața Domnului Cel Sfânt, Venind la Ionatan apoi. După aceea – amândoi – În brațe, întristați, s-au strâns Și cu amărăciune-au plâns. David era cel ce plângea, Mai tare, de se prăpădea.

1 Samuel 24:10

Cu ochii tăi, tu ai văzut Că azi, în mână, te-am avut. Iată că Domnul te-a lăsat, În mâna mea, dar te-am cruțat, Deși ai mei m-au sfătuit Să te omor. Eu n-am voit Să fac așa cum mi-au cerut, Deși ușor aș fi putut. Le-am zis atuncea: „Nu pot eu, Să-i fac vreun rău domnului meu, Cari este unsul Domnului. N-am să m-ating, de viața lui.”

1 Samuel 24:8

David ieși, în urma lui, Să-i strige, împăratului: „Te rog, ascultă – domnul meu – Cuvintele ce le spun eu!” Saul, în urmă, s-a uitat, Iar David i s-a închinat, Pân’ la pământ, zicând apoi:

1 Samuel 26:18

Răspunse David. „Ce dorești Și pentru ce, mă urmărești? Cu ce sunt, oare, vinovat, Încât mă cauți, ne-ncetat? Am săvârșit vreun lucru rău?

1 Samuel 26:19

Ascultă-l dar, pe robul tău, Și-apoi să judeci cu dreptate, Tot ce-ți voi spune, împărate. Dacă cumva, e Dumnezeu Cel ce te-ațâță, tot mereu, În contra mea, zic să primească Mirosul ce-o să-l răspândească Un dar, ce este de mâncare, Adus de noi, de fiecare. Dar dacă nu e Dumnezeu, Ci ațâțat ești tu, mereu, De către oameni, să se știe Că blestemați doresc să fie, În fața Domnului ceresc, Fiindcă ei mă izgonesc Din moștenirea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Zicând: „Să pleci, unde voiești, La domni străini, ca să slujești.”