13 Preoți erau, pentru popor, Dar rea era purtarea lor. Atunci când cineva venea La Domnul și Îi aducea O jertfă spre a-I fi-nchinată, Preoți-și trimiteau, îndată, Sluga, când carnea se fierbea.
13 Obiceiul preoților față de popor era acesta: în timp ce se fierbea carnea, slujitorul preotului venea la fiecare om care își aducea jertfa și, ținând în mână o furculiță cu trei dinți,
13 Acești preoți aveau un obicei față de popor. În timp ce se fierbea carnea de la sacrificiul oricărui om, venea slujitorul preotului ținând în mână o furculiță.
13 Și iată care era felul de purtare al acestor preoți față de popor. Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea. Ținând în mână o furculiță cu trei coarne,
13 Și obiceiul preoților cu poporul era: când aducea cineva o jertfă, venea tânărul preotului, pe când fierbea carnea, cu o furcă cu trei coarne în mână
Atuncea, el a glăsuit: „Locul pe care l-ai zărit E locul dat preoților, Spre-a fierbe carnea jertfelor Ce au să aibă drept menire De vină și de ispășire. Și darurile de mâncare Ce le aduce fiecare, În acel loc, coapte-au să fie. În acest fel, n-au să mai vie În curtea cea de dinafară, Ca să sfințească apoi, iară, Întreg poporul adunat, Prin darurile ce s-au dat.”
Cu el, argatul aducea O furculiță anumită – Având trei coarne – pregătită Doar pentru jertfe. Când venea Sluga cu ea, se-apropia, Vârând-o în cazanul mare, Tigaie, oală, sau căldare, Și tot ceea ce ea prindea, Al preotului se vădea. Copiilor lui Israel, Mereu, li se făcea la fel, De câte ori ei se suiau La Silo, jertfe de dădeau.
Eli era, pe-al vieții drum, Bătrân și-aflase-abia acum Ce fel de rele săvârșeau Ai săi fii, și cum se purtau Cu oamenii din Israel. De-asemeni, mai aflase el, Că cu femei ei se culcau – Ce cele cari afar’ slujeau – În față, chiar la ușa care, Al întâlnirii cort o are.
De ce călcați acuma oare, Jertfele Mele, în picioare? De ce călcați daruri ce sânt Aduse la locașul sfânt, După poruncile-așezate Și după legile lăsate? Dar cum se face că-ndrăznești Ca pe ai tăi fii să-i cinstești Cu mult mai mult, decât pe Mine, Ca să vă meargă vouă bine, Ca să mâncați pe săturate, Din roadele întâi luate, Să vă-ngrășați pe nesimțite, Din lucrurile dăruite De către-al Meu popor, mereu?