30 Când domnitorii cei pa care Neamul de Filisteni îi are Ieșeau în fruntea oștilor, David mergea-mpotriva lor Și-ntotdeauna izbutea Mai mari izbânzi de a avea, Decât ale-mpăratului Precum și ale oștii lui. David, astfel, a reușit S-ajungă-a fi foarte vestit.
30 Domnitorii filisteni ieșeau la război și, ori de câte ori ieșeau, David avea mai mult succes decât toți slujitorii lui Saul. Și numele lui a ajuns foarte prețuit.
30 Conducătorii filisteni plecau la război; și de câte ori începeau un conflict, David obținea succese mai mari decât toți slujitorii lui Saul. Astfel, numele lui a ajuns foarte apreciat.
30 Căpeteniile filisténilor ieșeau [la luptă]; și ori de câte ori ieșeau, Davíd avea mai mult succes decât toți slujitorii lui Saul, iar numele lui a devenit foarte renumit.
30 Domnitorii filistenilor ieșeau la luptă și, ori de câte ori ieșeau, David avea mai multă izbândă decât toți slujitorii lui Saul și numele lui a ajuns foarte vestit.
30 Și mai marii filistenilor au ieșit și a fost așa: ori de câte ori ieșeau ei, David izbândea mai mult decât toți robii lui Saul. Și numele său a fost foarte prețuit.
În anul următor, apoi – Pe vremea când, pentru război, Toți împărații își strângeau Oștirea și se pregăteau – Ioab, cu toată oastea lui, Din țara Israelului, A fost trimis să cucerească Și-n urmă-apoi să pustiască Întreg ținutul cel pe care Poporul lui Amon îl are. El, de la David, a primit Poruncă de-a fi-ncercuit Cetatea Raba. Imediat, Ioab, la luptă, a plecat, În timp ce David a rămas Singur acasă-n acel ceas. El, la Ierusalim, ședea Și de acolo cârmuia.
Eu sunt Domnul oștilor Și ne-ncetat, te-am însoțit. Vrăjmașii, ți i-am risipit, Iar numele ți-am înălțat, Voind să fie așezat În rândul tuturor cei cari, Peste pământ, au fost mai mari.
Ahazia, din nou, a pus Alt căpitan, care s-a dus, Cu oamenii ce îi avea – Căci peste cincizeci stăpânea – Pân’ la Ilie. L-a găsit, Pe munte stând și i-a vorbit, După ce-ntâi i s-a-nchinat Și-n fața lui a-ngenunchiat: „Tu ești om al lui Dumnezeu. Pentru-a mea viață, te rog eu, Și pentru cei ce sunt cu mine. Scumpă să fie – pentru tine – Viețile noastre. Am văzut
În toate lucrurile care Cereau înțelepciune mare – Lucruri la care răspundeau Tineri-aceștia când erau, De împărat chiar, întrebați – Mereu, ei fost-au lăudați; Iar împăratul – negreșit – Drept mai destoinici i-a găsit – De zece ori – decât sunt cei Care de-o vârstă sunt cu ei, Decât toți cei ce-s vrăjitori, Sau sunt, în stele, cititori.
Această cinste vi s-a dat Vouă, în dar, căci ați crezut! Dar pentru cei care n-au vrut Să creadă, „piatra lepădată De toți zidarii, e luată, Și-n urmă ea este adusă Și-n capul unghiului, e pusă.”
David, oriunde se ducea – Trimis de Saul – izbândea. Saul l-a așezat apoi, Peste-ai săi oameni de război. Întreg poporul îl iubea. Era iubit, de-asemenea, Chiar și de cei ce s-au aflat, Drept slujitori, la împărat.
De-aceea iată, Dumnezeu – Cel care-i Domn în Israel – Vorbește-acum, în acest fel: „Spusesem că și casa ta – Și a tatălui tău – vor sta În fața Mea, umblând mereu, Numai după cuvântul Meu.” Dar iată, Domnu-acuma vine, Zicând: „Departe e de Mine, Lucrul acesta! Eu găsesc Căci trebuie să îi cinstesc Pe cei cari, cinste, Îmi arată! Dispreț doar, voi avea, pe dată, Față de cei ce se vădesc Precum că Mă disprețuiesc.
Saul, în urmă, a vorbit: „Iată că am păcătuit. Întoarce-te dar, fiul meu, Căci nici un rău n-am să-ți fac eu, Pentru că astăzi, am văzut, Precum că tu ai fi putut Să mă omori, dar m-ai cruțat. Ca un nebun, eu am lucrat Și văd acum – fără-ndoială – Că săvârșit-am o greșeală.”
Și după cum, azi, ai văzut Că viața ta, preț, a avut În fața mea, la fel și eu Știu bine că, la Dumnezeu, Și viața mea, mult, prețuiește Și astfel, El mă izbăvește, Întotdeauna, din necaz, Și-mi mângâie al meu obraz.”