David răspunse-n acest fel: „Bine! Iată că gata sânt, Să fac cu tine legământ, Dacă întâi te învoiești, Dorința, să mi-o împlinești. Să nu te-arăți, în fața mea, Până atunci când vei putea Să faci, adusă ca să-mi fie, ‘Napoi, Mical – a mea soție – Care, de Saul, mi-a fost dată, Și care-apoi, mi-a fost luată.”
Chiar când chivotul Domnului Pătrunse în cetatea lui, Mical, acasă, se găsea Și pe fereastră, ea privea. Când l-a zărit pe împărat, Lângă chivot, cum a jucat, În inimă a și simțit Cum că dispreț i-a încolțit, Față de el. David a dus
Când totul fost-a încheiat, David, spre casă, a plecat, Voind – ‘nainte să se-așeze – Ca să și-o binecuvinteze. Mical, în față, i-a ieșit, Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Cu câtă cinste, s-a purtat Al lui Israel împărat Astăzi, când s-a descoperit Și dezbrăcat a dănțuit, În fața slujitoarelor Cari sunt ale supușilor Pe care împăratu-i are. Uimită sunt, de-a ta purtare, Căci numai omul de nimic Face așa! Ce pot să zic?”
Saul, trei fii, a dobândit: Primul e Ionatan numit, Al doilea Ișvi s-a chemat, Și Malchișua l-a urmat. Saul, și fete, mai avea: Merab întâia se numea, Iar ultima ce s-a născut, Mical, drept nume, a avut.