7 O suliță, el a avut, Cu coada ca un sul țesut, Iar fierul ce era în ea, La șase sute sicli-avea. De-un scut era el apărat, Și-n fața lui era purtat De-un om cari sarcină-a avut Doar ca să poarte al său scut.
7 Lemnul lăncii lui era ca sulul unui țesător; iar vârful ei avea greutatea de șase sute de șecheli de fier. Cel care îi transporta scutul, mergea înaintea lui.
7 Și mânerul suliței sale era ca sulul unui țesător și capul suliței sale era de șase sute de sicli de fier; și purtătorul pavezei lui mergea înaintea lui.
Ișbi-Benob, când l-a zărit, În grabă s-a apropiat Și să-l ucidă a-ncercat. De neam, fusese Filistean Și se vădea viteaz oștean. Ișbi-Benob e-acela care, Pe Rafa, drept părinte-l are. O suliță, el mânuia. Trei sute sicli cântărea, Fiind făcută din aramă. O sabie – de bună seamă – La cingătoare, mai avea Cari a fi nouă se vădea.
În Gob, s-a nimerit să fie Și cea de-a treia bătălie, Iar Elhanan – acela care Pe Iare-Oreghim îl are Ca și părinte – l-a lovit Pe Goliat, din Gat venit; O suliță, omul avea, Cu un mâner ce aducea Asemeni unui sul țesut. Dar Elhanan nu s-a temut. Asupra lui a tăbărât, De-ndată, și l-a omorât. De Elhanan, se povestea Că, de la Betleem, venea.
A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Cinci coți în înălțime-avuse, Și-o suliță, în mâini, ținuse. Aceasta mare se vădea Și sul de țesător părea. Groaznic era la-nfățișare, Când îți rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag avuse, Pe care-n mână îl ținuse. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
Pe urmă, s-a vădit să fie Încă o mare bătălie, Iar Elhanan – acela care, Părinte, pe Iair, îl are – La fratele lui Goliat – Lahumi – cel venit din Gat, Înfuriat s-a repezit Și-apoi, de moarte, l-a lovit. O suliță omul avea, Cu un mâner ce aducea Asemeni unui sul țesut, Dar Elhanan nu s-a temut. Asupra lui a tăbărât, De-ndată, și l-a omorât.