Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Samuel 17:46 - Biblia în versuri 2014

46 Domnul te dă pe mâna mea! Capul, eu – azi – ți-l voi tăia, Iar stârvurile tuturor, Din oastea Filistenilor, La păsările cerului Și fiarelor pământului, Am să le dau, spre-a fi mâncate, Și toate fi-vor săturate. Pământul va afla, astfel, Cum că poporul Israel, Nu-i singur, pentru că, mereu, Alături lui, e Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

46 În ziua aceasta, Domnul te va da în mâna mea, te voi lovi și-ți voi tăia capul. Astăzi voi da păsărilor cerului și vietăților pământului cadavrele armatei filistenilor și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

46 Astăzi, Iahve te va face să fii învins și culcat la pământ de mâna mea! Te voi lovi și îți voi tăia capul! Astăzi voi da păsărilor zburătoare și animalelor sălbatice de pe pământ să mănânce din corpurile moarte ale oamenilor din armata filistenilor; și întreg pământul va ști că Israel are un Dumnezeu!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

46 Chiar astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi lovi și-ți voi tăia capul; voi da cadavrele taberei filisténilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Tot pământul va ști că este un Dumnezeu în Israél.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

46 Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

46 În ziua aceasta Domnul te va da în mâna mea și te voi lovi și‐ți voi lua capul de pe tine și voi da astăzi stârvurile oastei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pâmăntului. Și tot pământul va cunoaște că este un Dumnezeu în Israel.

Onani mutuwo Koperani




1 Samuel 17:46
30 Mawu Ofanana  

Trei zile, coșurile sânt Și șters vei fi, de pe pământ, Pentru că fi-vei spânzurat. De-un lemn, vei sta tu, atârnat, Și păsări se vor înfrupta, În acest timp, din carnea ta.”


Iar Ahimaț – din depărtare – A început să strige tare: „Hei, împărate! Vin la tine Cu vești cari toate sunt de bine!” Când a ajuns, s-a închinat, Zicându-i: „Binecuvântat Să fie Domnul! Am văzut Că El, dreptate, ți-a făcut Și-n mâna noastră i-a lăsat Pe cei care au ridicat Brâul, în contra ta-mpărate.”


În grabă-atunci, Rițpa – cea care Pe Aia, drept părinte-l are – Un sac, în mână, a luat Și sus, pe stâncă, s-a urcat. Pe sac, acolo, a șezut Când secerișul a-nceput Și tot acolo-a stat apoi, Când s-au pornit primele ploi. Pe morți, femeia i-a păzit, Căci ne-ncetat a izgonit Și păsările cerului Și fiarele pământului, Din jurul trupurilor lor, Ziua și-n timpul nopților.


Tu – din înaltul cerului – Ascultă rugăciunea lui Și dă străinului acel, Tot ceea ce-Ți va cere el, Spre a-Ți fi Numele făcut, Pe-ntreg pământul, cunoscut, Ca astfel, toți – de bună seamă – Mereu, de Tine să se teamă, Așa cum Israel se teme De Tine Doamne-n orice vreme. Străinul care o să vie, În acest fel are să știe Că-n ăst locaș – neîncetat – Numele Tău este chemat!


Ca toate neamurile-astfel – Cari răspândite, astăzi, sânt, Pe fața-ntregului pământ – Să afle că El e, mereu, Singurul Domn și Dumnezeu!


Acuma, Doamne, Te grăbește Și-al Tău popor îl izbăvește De Sanherib, ca să se știe – În orișicare-mpărăție – Că numai Tu Doamne, mereu, Ești singur Domn și Dumnezeu!”


Cu tot alaiul său apoi, Naman se-ntoarse înapoi, La omul Domnului. S-a dus În fața lui și-astfel a spus: „Acuma dar, văd bine eu, Că pe pământ, alt Dumnezeu Nu este, decât Cel pe care Poporul Israel Îl are. Vin să te rog, să iei măcar, Din partea mea, acest mic dar.”


Și n-ai să-Ți lași robul să cadă În mâinile vrăjmașe, pradă. Știu că mereu, Tu mă veghezi Și în loc larg ai să m-așezi.


„Opriți-vă! Aflați că Eu – Într-adevăr – sunt Dumnezeu: Eu, peste neamuri, stăpânesc Iar pe pământ, doar Eu domnesc.”


Însă-n picioare te-am lăsat Să stai – deși n-ai ascultat – Doar ca să vezi ce tare-s Eu Și pentru ca Numele Meu, Pe tot pământu-a fi vestit!


Acuma Doamne, Te grăbește Și-al Tău popor îl izbăvește De Sanherib, ca să se știe – În orișicare-mpărăție – Că numai Tu Doamne, mereu, Ești singur Domn și Dumnezeu!”


Popoarele pământului Vedea-vor brațul Domnului – Vedea-vor brațul Său cel sfânt – Iar marginile de pământ Văd mântuirea cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are.”


„Veniți voi, fiarelor, cu toate, În câmpuri sau păduri, aflate! Degrabă să vă adunați! Veniți! Veniți ca să mâncați!


Sfatul pe care-n Iuda-l știm, Dar și cel din Ierusalim, În locu-acesta, Eu voiesc, Atunci să îl zădărnicesc. Îi las vrăjmașilor să cadă – Și săbiilor lor – drept pradă. Doar trupuri moarte au să fie Împrăștiate pe câmpie. În acest fel ajunge-vor Drept hrană, trupurile lor, Doar păsărilor cerului Și fiarelor pământului.


Pe toți cei care-au săvârșit Lucrul acest ne-ngăduit, Am să îngădui ca, drept paradă, Pentru ai lor vrăjmași să cadă. Dușmanii mâinile-și vor pune Pe ei și-apoi, îi vor răpune, Iar păsările cerului Și fiarele pământului Se vor hrăni din carnea lor.


În urmă, către Daniel, El glăsuit-a în ăst fel: „Cu-adevărat, văzut-am eu Cum că al vostru Dumnezeu E Domnul dumnezeilor Și Domnul împăraților, Căci El doar ți-a descoperit Taina de care mi-ai vorbit!”


Iată acum, ce porunci vreau, Pentru al meu popor, să dau: Toți oamenii care-au să fie În a mea-ntinsă-mpărăție – Indiferent de limba lor, De al lor neam sau de popor – Dacă vor cuteza, cumva, De rău de a grăi ceva De Dumnezeul Cel pe care Șadrac, cu Abed-Nego-L are Și cu Meșac, voiesc să știe Că vor simți a mea mânie. Nu vor scăpa nepedepsiți Oameni-acei nesocotiți, Ci fiți cu toți încredințați Că în bucăți vor fi tăiați, Iar a lor casă, de îndată, Are să fie dărâmată, Căci nu-i alt Domn să izbutească, Asemeni Lui, să izbăvească.”


Oriunde stârvul o să fie, Acolo fi-vor și vulturi.


Cu morții tăi, ai să hrănești Păsări și fiare pământești – Și nu va fi nimeni, la voi, Spre a le alunga apoi.


Când Dumnezeul tău va vrea, În mână ca să ți le dea – Și le vei bate – tu să știi Ca fără milă-atunci, să fii. Să le zdrobești – făr’ ‘osebire – Pe toate, cu desăvârșire. Cu cei care în țară sânt, Să nu închei vreun legământ.


Dar Domnul Dumnezeul tău, În mână o să ți le dea, Iar tu, pe fugă, vei putea Ca să le pui, pe nesimțite, Până când fi-vor nimicite.


Domnul, atuncea, i-a vorbit, Lui Iosua: „Să nu ai teamă, Căci am să-i dau, de bună seamă, Pe împărați, în mâna ta Și împotrivă nu-ți vor sta.”


Pe toate-acestea, le-a făcut, Ca neamurile care sânt Pe fața-ntregului pământ, Să știe cum că Domnul are, Întotdeauna, brațul tare, Iar voi s-aveți teamă, mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu.”


În urmă, Ionatan îi zise Feciorului ce-l însoțise: „Haidem acum, să încercăm – De vom putea – să-naintăm Până la straja cea pe care Neamul de Filisteni o are. De neamu-acesta, niciodat’ – Cari împrejur e netăiat – Să nu te temi, căci Dumnezeu E Cel ce poate ca, mereu, Să ne aducă izbăvire – Indiferent de ce oștire Ne însoțește. Dacă-i mare – Sau dacă este mică – n-are Vreo importanță-n ochii Lui, Căci voia este-a Domnului. Să mergem dar, căci El, apoi, Poate lucrează pentru noi.”


Și-n urmă, a adăugat: „Vino la mine, și-am să-ți iau Carnea, căci vreau ca să o dau La fiarele pământului Și păsărilor cerului!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa