43 Apoi, lui David i-a vorbit: „Câine sunt eu, de ai venit Cu un toiag în fața mea? Este toiag, sau o nuia?” Pe dumnezeul cel pe care Neamul de Filisteni îl are, Pe David, el l-a blestemat
Noroade s-asculte de tine! Și neamuri, vreau, să ți se-nchine! Pe frații tăi, stăpân să fii! Și toți ai mamei tale fii, În fața ta, să se închine! Cine te blestemă pe tine, În veci să fie blestemat! Dar fie binecuvântat Cel ce te binecuvântează! – Cel ce de bine îți urează!” – Sfârși Isac, de cuvântat.
Plecând de la Ierusalim, David s-a dus la Bahurim. Un om, acolo, a-ntâlnit, Care, Șimei, era numit. De neam, din Saul, pogora, Iar tatăl său, Ghera, era. Omul acel l-a blestemat, Pe David, și a aruncat
Fiul Țeruiei – Abișai – A zis: „Mă lasă să îi tai Capul, îndată! Cum cutează, Cu limba lui, de-nveninează Pe domnul meu, pe împărat? De-un câine mort, te lași mușcat?”
Cuvintele domnului său Îl mâniară foarte rău Pe Abner, care-a spus răstit: „Drept cap de câine m-am vădit, Încât să țin cu Iuda, oare? Acuma, pentru-o țiitoare, Pe mine, tu mă-nvinuiești? Dar nu-ți dai seama ce vorbești? Bunăvoință – ne-ncetat – Față de voi, am arătat, Față de casa cea pe care, Saul al tău părinte-o are!
Mefiboșet s-a închinat Și-apoi, pe David, l-a-ntrebat: „Cine sunt eu dar, pentru tine, Încât să te apleci, spre mine? Căci eu știu bine cine sânt: Un câine mort, de pe pământ.”
Când Ben-Hadad a auzit Răspunsul, iute-a repezit Alți soli, către Ahab. Prin ei, El zise: „Vreau ca zeii mei Cu-asprime să mă pedepsească, De nu are să nimicească Oștirea mea, Samaria! Doar praf rămâne-va, din ea! Dar și acela-i prea puțin, Pentru oștenii care vin Pe urma mea. Din praful ei, Nu vor putea oștenii mei, Măcar un pumn de praf a ține, Căci multă oaste e cu mine!”
Cu sabia.” „Dar ce sunt eu? Sunt câine, oare, domnul meu?”– Îl întrebase Hazael – „Cum crezi că am să fac, astfel?” „Vei fi, în Siria-mpărat” – Răspunse Elisei, de-ndat’.
Vino, te rog, ne-ntârziat, Să îl blestemi. Fă-mi acest bine, Căci e mai tare decât mine Și poate astfel, reușesc Să-i bat și-apoi să-i izgonesc Din țara mea. Știu cum lucrezi: Pe cine binecuvintezi, Acela-i binecuvântat; De-l blestemi, este blestemat.”
Via au strâns și au călcat Struguri-n teascuri, după care A fost o veselie mare, Căci au mâncat și au băut Și bucuroși au petrecut. În case-apoi când au intrat, Pe-Abimelec, l-au blestemat,
Străjeri-au spus către cei doi: „Suiți-vă până la noi!” Atuncea, Ionatan îi zise Feciorului ce-l însoțise: „Hai după mine, fără teamă, Căci Domnul nost’, de bună seamă, În mâna noastră, o să-i dea Și-astfel, izbândă, vom avea!”
Domnul să judece și-apoi, Să hotărască între noi! El vede tot. El va putea Să apere pricina mea. Dreptate, îmi va face El Și mă va izbăvi, astfel, Din a ta mână, negreșit.”