4 Atunci, din oastea cea pe care Neamul de Filisteni o are, Un om voinic s-a arătat Și-n vale a înaintat. Omul, din Gat, era venit Și Goliat a fost numit. El – de statură – era mare, Căci șase coți și-o palmă, are.
4 Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă.
A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Cinci coți în înălțime-avuse, Și-o suliță, în mâini, ținuse. Aceasta mare se vădea Și sul de țesător părea. Groaznic era la-nfățișare, Când îți rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag avuse, Pe care-n mână îl ținuse. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
Și totuși, Eu am nimicit Poporul Amoriților Care ședea în calea lor, Ai cărui oameni se vădeau Că precum cedri-nalți erau, Iar în putere fost-au tari, Asemenea unor stejari. Iată că Eu le-am nimicit Roadele ce le-au dobândit, Din vârf și pân’ la rădăcină, Distrugerea fiind deplină.
(Doar Og, cel care-nscăunat Fosta-n Basan, ca împărat, A mai rămas, dintr-un popor – Din cel al Refaimiților. Patul pe care l-a avut Acesta, e, din fier, făcut Și-acum, la Raba, se găsește – Cetate-n care stăpânește Poporul lui Amon. Socoți, Lungimea lui, la nouă coți, Iar patru e lățimea lui, Și-i după cotul omului.)”
Pe când cu frații săi ședea David, alături, și vorbea, Din rândul Filistenilor Ieși acel oștean al lor, Cari Goliat era numit Și cari, din Gat, era venit. Oșteanul a înaintat Spre Israel și a strigat – La fel ca-n zilele trecute – Cuvintele, de toți, știute. Astfel, și David – negreșit – Vorbele lui, le-a auzit.
Doi munți înalți au străjuit Valea. Pe unul, s-a suit Oștirea Filistenilor, Iar a lui Israel popor, Pe celălalt, s-a cățărat. Doar valea între ele-a stat.
Pe cap, purta coif de aramă, Iar zalele – de bună seamă – Tot din aramă s-au făcut. Cinci mii de sicli a avut Solzii armuri-n greutate, Precum și zalele purtate.