Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Samuel 17:34 - Biblia în versuri 2014

34 David răspunse: „Robul tău, Păstor era, la tatăl său, Iar când un leu – sau urs – venea Și câte-o oaie îi răpea,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

34 Dar David i-a zis lui Saul: ‒ Slujitorul tău era păstor la turmele tatălui său. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

34 Dar David i-a răspuns: „Slujitorul tău era păstor la oile tatălui lui. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă,

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

34 Davíd i-a zis lui Saul: „Slujitorul tău păștea turma tatălui său. Când un leu sau un urs venea să ia un miel din turmă,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

34 David a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

34 Și David a zis lui Saul: Robul tău păștea oile tatălui său și a venit un leu și un urs și au răpit un miel din turmă.

Onani mutuwo Koperani




1 Samuel 17:34
18 Mawu Ofanana  

Dacă cumva, s-a întâmplat Că fiarele au sfâșiat Din vite ce-au fost ale tale, Atuncea am găsit cu cale Ca eu să te despăgubesc. Iar după câte-mi amintesc, Tot ceea ce ți se fura – Ziua sau noaptea – îmi era, Mie, cerut a da-napoi.


Tu îl cunoști, pe împărat Și-asemenea, pe-al său popor. Le știi dar, vitejia lor. Mai știi că sunt înfuriați, Încât pot fi asemănați Cu o ursoaică – precum știți – Ai cărei pui au fost răpiți. Cât despre-al tău părinte-apoi, Știi că e omul de război Și n-o să stea-ntre slujitori, Ca să aștepte-ai zilei zori.


De-un alt bărbat a fost urmat, Care, Benaia, s-a chemat. Benaia este-acela care, Pe Iehoiada, tată-l are Și se trăgea din Cabțeel. Un om viteaz fusese el, Făr’ ai ajunge pe cei care, Mai înaintea sa, îi are. Mari fapte, el a săvârșit, Fiind viteaz și renumit. Uciși au fost, de către el, Doi fii avuți de Ariel, Cel ce-n Moab a fost născut. Odată, când a început Să ningă și s-a pus zăpadă, Benaia s-a-ntâmplat să vadă Cum un leu mare a căzut În groapa care s-a făcut Pentru a strânge apă-n ea. Și-a scos, îndată, sabia Și-n groapă el s-a pogorât, Unde, pe leu, l-a omorât.


De-un alt bărbat a fost urmat, Care, Benaia, s-a chemat. Benaia este-acela care, Pe Iehoiada, tată-l are Și se trăgea din Cabțeel. Un om de preț fusese el, Căci îi ucise pe cei doi Lei ai Moabului apoi. Pe când ningea, el a văzut Cum un leu mare a căzut În groapa cari a fost săpată Spre a fi apa adunată. Iute, în ea, s-a pogorât, Unde, pe leu, l-a omorât.


De zilele de altă dată, Necontenit îmi amintesc, Căci nu pot să nu mă gândesc La ce lucrări mari ai făcut Când pe pământ Tu ai trecut.


Așa după cum un păstor Cari în mijlocul turmelor Împrăștiate, se așează Și rând pe rând le cercetează, La fel și Eu Mă voi purta Și turma Mi-o voi cerceta. De peste tot, le strâng apoi, Pe toate ale Mele oi, Căci ele Mi s-au risipit Când nori și neguri au venit.


Domnul, apoi, a cuvântat: „Precum păstorul a scăpat – Din gura leului venit La turmă, după jefuit – Două bucăți dintr-un picior Sau doar vârful urechilor, La fel e cu fiii pe care Neamul lui Israel îi are, Aflați în al Samarie Ținut, căci au să scape ei, Pe un covor ce e luat De la Damasc, ori pe vreun pat!


Iată că un păstor vă pun, Pe cari am să-l ridic în țară. De oile ce au să piară, Nu-i va păsa în nici un fel. Nu are să se ducă el – Pe cele tinere aflate, Ce s-au pierdut – ca să le cate. De-asemeni, nu va încerca Acel păstor, de-a vindeca Pe oile cele rănite. Nu au să fie îngrijite Nici cele sănătoase-apoi. Carnea celor mai grase oi, O va mânca, pe nesimțite, Lăsând din ele, doar copite!


Din gură, sângele-i voi scoate Și urâciunile lui toate Cari între dinți i se găsesc Și idolești se dovedesc, Pentru a fi și el, din viță, Numai o simplă rămășiță Pentru Acel care, mereu, Este al nostru Dumnezeu; Să fie precum se arată O căpetenie aflată În Iuda, iar Ecronul poate, Ca Iebusiții să arate.


Niște păstori, pe câmp, erau, Căci noaptea, turmele-și păzeau, Făcând de strajă, ne-ncetat.


Eu sunt, adevărat vă spun, Păstorul – Păstorul cel bun – Care-și dă viața pentru oi.


Care ne-aduce biruință, Când ne aflăm în încercare; Iar biruința, când apare, E, de nădejde, însoțită.


Ei, prin credința ce-au vădit, Împărății au cucerit; Mereu, dreptate au făcut; Apoi, închise, le-au ținut, Leilor, gura și au stins


Fiara – un leopard părea. Labele care le avea, De urs a fi, mi s-au părut; Iar gura – cum am priceput – Părea asemeni leului. Balaurul, puterea lui Și al său scaun de domnie, A hotărât ca să îi fie Lăsate fiarei, de îndată. Fiarei, apoi, i-a mai fost dată O stăpânire foarte mare.


Al Domnului Duh a venit Peste Samson, care-a-nhățat Leul și-apoi l-a sfâșiat, Cu mâna goală. Negreșit, Părinților nu le-a vorbit De ceea ce s-a petrecut Și-astfel, nimic, ei n-au știut.


David se-ntoarse înapoi, La Betleem, la casa lui, Să pască turma tatălui.


Saul a zis: „Ce tot vorbești? Nu vezi că, un copil, tu ești? Nu poți să-l bați pe Filistean, Pentru că el este oștean, Din tinerețe. E voinic – Războinic e – iar tu ești mic!”


El alerga, fără de teamă, Și reușea – de bună seamă – Ca oaia s-o salveze-apoi, Și s-o aducă înapoi. Când prădătorul încerca, În contră-mi, a se ridica, De falcă eu îl înhățam De-ndată, și îl omoram.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa