1 Samuel 17:28 - Biblia în versuri 2014

²⁸ Când Eliab a auzit, În ce fel, David a vorbit, Îndată s-a și mâniat Pe el și-apoi, l-a întrebat: „De ce te-ai pogorât la noi, Și-ai părăsit turma de oi, Pe cari, tata ți-a-ncredințat-o? În grija cui, oare-ai lăsat-o? Sau singură e în pustie? Cunosc eu bine-a ta mândrie Și răutatea cea pe care Inima ta, numai, o are! Te-ai pogorât, doar că ai vrut Ca lupta, să o fi văzut!”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²⁸ Când Eliab, fratele lui cel mai mare, l-a auzit vorbind cu bărbații, s-a mâniat pe David și i-a zis: ‒ De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în deșert? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Ai venit să vezi lupta.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁸ Eliab – fratele cel mai mare al lui David –, l-a auzit vorbind cu luptătorii. Atunci i s-a declanșat mânia împotriva lui; și i-a spus: „De ce ai venit aici și cu cine ai lăsat acele puține oi în deșert? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Ai venit să asiști la conflict!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁸ Elíab, fratele lui cel mai mare, a auzit că vorbea cu bărbații și s-a aprins de mânie împotriva lui Davíd și i-a zis: „De ce ai coborât și cui ai lăsat turma aceea mică în pustiu? Eu cunosc mândria ta și răutatea inimii tale. Căci ai coborât ca să vezi lupta”.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁸ Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.”

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁸ Și Eliab, fratele său cel mai mare, a auzit când a vorbit el cu bărbații și mânia lui Eliab s‐a aprins împotriva lui David și a zis: De ce te‐ai pogorât? Și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustie? Cunosc mândria ta și răutatea inimii tale, căci te‐ai pogorât ca să vezi lupta.

1 Samuel 17:28 Mawu Ofanana

Geneza 37:11

Fraților, ura, le-a sporit, Când visul le-a istorisit. Iacov, în schimb, nu a uitat Ceea ce Iosif a visat.

Geneza 37:4

Atunci, văzură frații lui, Că Iosif e cel mai iubit, De tatăl lor. L-au pizmuit, Și n-au putut să-i mai vorbească, Nicicând, cu dragoste frățească.

Geneza 37:8

Frații, lui Iosif îi vorbiră: „Tu crezi că vei domni apoi, Sau cârmui-vei peste noi?!” De-atunci, mai mult, l-au pizmuit – Atât pentru ce-a povestit, Cât și pentru visul avut. Ura, mai mare, le-a crescut,

2 Cronici 11:18

Când Roboam fost-a-mpărat, Soață-și luă pe Mahalat; Ea este-a lui Ierimot fată, Cel care îl avuse tată Pe David și, de bună seamă, Abihail e a lui mamă. Fata lui Eliab e ea, Cari, pe Isai, tată-l avea.

Psalmi 35:11

Iată că martori mincinoși S-au ridicat acum, furioși, Și să vorbesc, ei mi-au cerut, De lucruri ce nu le-am știut.

Proverbe 18:19

Cei ce-s ai nedreptății frați, Mai greu sunt de-a fi câștigați, Decât cetatea întărită, Iar cearta, greu, le e oprită, Cum greu e să dezăvorești Odăile împărătești.

Proverbe 27:4

Furiei, mila, îi lipsește; Mânia-n valuri năvălește; Dar cine se va-mpotrivi Când gelozia va lovi?

Qohelet 4:4

Îndemânarea tuturor – Munca – își are-al său izvor, Numai în pizma unuia Pe iscusința altuia. Deci îndrăznesc din nou a spune Că și-asta e deșertăciune, Precum e totul pe pământ, Adică goană după vânt.

Matei 10:36

Că omul fi-va dușmănit De cei cu care-a locuit.

Matei 27:18

Să-L izbăvească-ar fi dorit, Văzând cât e de pizmuit Iisus, de către cărturari, Bătrâni și preoții cei mari; Știa că din astă pricină I-a fost adus, fără vreo vină.

Marcu 3:21

Aflând, rudele lui Iisus, Tot ce făcuse El, și-au spus: „Haideți, cu toții să plecăm, Degrabă, să Îl înhățăm, Căci Și-a ieșit din minți!” La fel,

Iuda 1:10

Dar acești oameni se vădesc, Mereu, că doar batjocoresc, Ceea ce nu au cunoscut Și astfel, singuri, s-au pierdut, În ceea ce-au știut, din fire – Adică din a lor simțire – Ca dobitocul, fără minte.

1 Samuel 16:13

Cu untdelemn, din cornul lui, S-a dus, îndată, Samuel, Să-l ungă pe băiatu-acel. La uns, atuncea, pe fecior, Acolo-n văzul fraților. În urmă, Duhul Domnului S-a așezat asupra lui Și de atuncea – negreșit – Și-n alte zile a venit Duhul, peste băiatu-acel, Ca să Se-așeze peste el, Spre-a-l întări, necontenit. David, feciorul s-a numit. Când Samuel a terminat Lucrul ce îi fusese dat De Dumnezeu, s-a-ntors apoi, Și-a mers la Rama, înapoi.

1 Samuel 16:7

Domnul i-a zis lui Samuel: „De ce privești așa, la el? Nu te uita la-nfățișare, Nici la statura ce o are, Pentru că Eu l-am lepădat Și nu va fi el, împărat. Domnul, la inimă, privește Și nu la ceea ce izbește – Mai întâi – ochiul omului.”

1 Samuel 17:29

David, atuncea, a vorbit: „Ce vină am? Cu ce-am greșit? Nu pot și eu ca să vorbesc Cu cei pe care-i întâlnesc?”