8 Saul a prins în mâna lui, Pe-Agag – cel care-ncoronat E-n Amalec, drept împărat – Iar pe poporul întâlnit Acolo, el l-a nimicit, Prin ascuțișul sabiei, Trecând bărbați, copii, femei.
Aur și-argint, el a luat, Din Siria; a mai prădat Moabul, căci l-a biruit. Ai lui Amon fii au venit La rând apoi, căci i-a bătut. Aceeași soartă au avut Și Filistenii și-Amalec Și toți aceia care trec Ai lui Hadadezer, cel care, Părinte, pe Rehob, îl are, Și care fost-a împărat, Fiind la Țoba-nscăunat.
Ceilalți să scape-au încercat – Cu fuga – și s-au îndreptat Către Afec. Ei au ajuns, Dar în cetate n-au pătruns, Căci zidul ei s-a prăbușit Asupra lor și au pierit. Sunt douăzeci și șapte mii – Dintre ai Siriei copii – Aceia care-au dispărut, Când zidurile au căzut. Chiar Ben-Hadad, atunci, fugise Și în cetate se pitise. Casa în care el ședea, Mai multe încăperi avea. Din încăpere-n încăpere, El se plimba, fără putere.
În drumul lor, au întâlnit Oameni de neam Amalecit, Pe care-apoi i-au alungat Și-n locul lor s-au așezat, Iar până astăzi se vădesc Că tot acolo locuiesc.
După tot ce s-a întâmplat, Ahașveroș a ridicat Atuncea – chiar în acel an – La rang și cinste, pe Haman. De neam, el fost-a Agaghit, Și Amedata s-a numit Al său părinte. Ridicat La mare cinste, de-mpărat, Haman avea scaunul pus – Față de ceilalți – mai presus.
Ape se scurg, din vadra lui. Sămânța lui nu-i însetată, De ape mari fiind udată, Căci curg în jurul ei, șireag. Mult mai presus decât Agag, Se-nalță al său Împărat. Iată dar, că s-a-nfiripat, Acum, a lui împărăție Și tare, ea are să fie.
Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’. Nimeni, cu viață, n-a scăpat: Nici împăratul, nici cei care Au vrut să-i dea ajutorare – Căci ei de prin cetăți erau Cari, de Debir, aparțineau. Totul la fel s-a petrecut, Precum fost-a-n Hebron făcut, Sau cum, în Libna, s-a-ntâmplat.
Cetățile ce le-au avut Cei care au aparținut De a Hațorului cetate, Au fost și ele-apoi luate. Toți cei ce-n ele-au fost aflați, De sabie au fost tăiați, Căci Iosua i-a nimicit Pe toți, precum a poruncit Moise – înaintașul lui – Cari fost-a robul Domnului.
Saul i-a zis lui Samuel: „Pe Domnul, eu L-am ascultat Și a Lui cale am urmat, În tot ceea ce am făcut, Așa după cum am crezut. Pe-Agag, cel care-i împărat Peste-Amalec, eu l-am luat Și l-am adus, prins de război, Și cu desăvârșire-apoi – Întregul neam Amalecit – A fost, de mine, nimicit.
Te pregătește dar, de drum! Du-te la Amalec acum, Să-l nimicești de peste fire! Să nu faci vreo deosebire, Ci să ucizi femei, bărbați, Copii și prunci – tot ce aflați! Să nu cruțați măgari sau boi, Cămile sau turme de oi.”
Saul, îndată, a trecut Prin ascuțișul sabiei, Cetatea Nob. Bărbați, femei, Tineri, bătrâni, copii și prunci, Uciși au fost, cu toți, atunci. A mai ucis cirezi de boi, Măgari și turmele de oi. Nimeni – din Nob – nu a scăpat, Căci Saul nu a arătat Cruțare, vrând să nimicească Toată cetatea preoțească.
David și cei ce-l însoțeau, Înspre Țiclag se îndreptau. Pe drum, trei zile au făcut; Când au ajuns, ei au văzut Că-n miazăzi au năvălit Amaleciții și-au lovit Țiclagu-n cale, pustiind Tot ce-ntâlneau și nimicind. Țiclagului, ei, foc, i-au dat