15 Apoi, o groază – ca un zvon – S-a abătut peste popor, Pe ceata prădătorilor Și-asupra străjii. Negreșit, Întreaga țară s-a-ngrozit, Căci era groaza Domnului Venită-asupra orișicui.
15 Era mare tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s-a cutremurat. Tremurul acesta era de la Dumnezeu.
15 Teroarea a afectat întreaga armată. S-au speriat atât cei din tabără, cât și cei din câmpie. Au fost panicați nu numai cei din corpul de gardă, ci și aceia care ieșiseră să distrugă. Și se cutremura pământul… Această panică a fost trimisă de Dumnezeu.
15 S-a creat spaimă în tabără, în câmpie și în tot poporul; garnizoana și tâlharii s-au înspăimântat și ei. Pământul s-a cutremurat, căci a fost spaimă de la Domnul.
15 Și a fost un tremur în tabără, în câmp, și în tot poporul; straja și prădătorii au tremurat și ei, și pământul s‐a cutremurat, căci era un tremur al lui Dumnezeu.
Apoi, plecară la drum iar; Domnul, din cer, i-a ajutat Și-n urma lor a presărat Groaza. Aceasta a venit Și împrejur s-a răspândit, Peste cetățile aflate Pe-acea câmpie. Astfel, toate Dorințele de a-l găsi Pe Iacov și a-l pedepsi – Născute-n numeroase părți, Printre localnici, în cetăți – S-au spulberat, s-au risipit.
Până când ai ca să auzi Vuiet de pași, trecând prin duzi. Atuncea doar, să te grăbești Și la război să te pornești, Căci Domnul Însuși va lupta, În acel ceas, în fața ta Și-i va zdrobi pe Filisteni.”
Sinaiul era-nvăluit În fum, căci Domnul a venit Să stea-n mijlocul focului, Atunci, pe piscul muntelui. Fumul care se ridica, Părea a fi asemeni ca Fumul de un cuptor făcut. Întregul munte s-a zbătut Și cu putere-a tremurat.
A-ngălbenit – fără-ndoială – De spaimă, marele-mpărat, Iar gândul i s-a tulburat. Spaima aceea a făcut, pe loc, De i s-a desfăcut Strânsoarea-ncheieturilor Ce sunt ale șoldurilor Și-unul de altul, negreșit, Genunchi-atunci i s-au izbit.
Când, de războaie, auziți, Când vești de lupte doar găsiți Pe buzele oamenilor, Nu vă speriați de vorba lor; Căci lucrurile auzite, Toate, vor trebui-mplinite. Să nu vă temeți nicidecum – Sfârșitul nu va fi acum.
„Eu știu că Domnul e Cel care V-a dat această țară mare. Pe toți, acum, ne-a apucat Groaza de voi și ne-ncetat, Toți oamenii din țara noastră, Vor tremura, în fața voastră.
Apoi, cu toții s-au retras Și-n așteptare au rămas. Tabăra, însă, s-a trezit, Părând că a înnebunit: Înspăimântați, toți alergau De colo colo, și țipau.
Trei cete s-au îndepărtat De tabără, căci au plecat Cu gândul ca să pustiiască Tot ce în cale-au să găsească. Una spre Ofra a pornit, Spre țara care s-a numit
Șual. A doua a plecat Spre Bet-Horon, după prădat, Iar cea de-a treia a ieșit Pe drumul care, șerpuit, Spre valea Țeboim, în zare, Pogoară lin către hotare, Ca să ajungă-ntr-un târziu, Spre a se pierde în pustiu.
În lupta care s-a purtat, La douăzeci s-a ridicat Numărul morților pe care Ceata de Filisteni îi are. Locul în care s-au bătut – Ca suprafață – a avut Cam jumătate de pogon.
Saul la Ghibea se găsea, Și-n jur, mai multe străji, avea. Străjile sale au văzut Tot ceea ce s-a petrecut: Văzut-au oamenii speriați, Cum alergau înspăimântați, Fără a ști unde aleargă, Sau încotro vor ca să meargă.
Tocmai atunci când Samuel Aducea jertfă mielu-acel, Oastea de Filisteni venea Și de popor se-apropia, Cu gând de-a-ncepe lupta-n dat’. Domnul, din ceruri, a tunat Și mare vuiet s-a făcut. Când Filistenii au văzut Lucrul acesta, au fugit Speriați, căci ei s-au îngrozit, Fiind bătuți, în acest fel, De oștile lui Israel.