Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Samuel 13:6 - Biblia în versuri 2014

6 Israeliții au văzut Că la strânsoare au căzut, Și-atunci cătat-a fiecare Ca să-și găsească o scăpare. Unii în peșteri au fugit, Iar alții s-au adăpostit Prin trunchiuri, tufe sau prin stânci Ori s-au ascuns în gropi adânci Cari pentru apă s-au făcut.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 Când bărbații lui Israel au văzut că se află în necaz (căci poporul lor era în impas), s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, printre stânci, în cripte și în fântâni.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Când bărbații lui Israel au văzut că sunt în dificultate – pentru că armata lor nu era suficient de bine dotată –, au început să se ascundă în peșteri, în tufișuri, printre stânci, în gropi și în fântâni.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Oamenii lui Israél s-au văzut în strâmtoare, căci erau împresurați, și s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, în stânci, în întărituri și în gropi.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Bărbații lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânși de aproape, și s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, în stânci, în turnuri și în gropile pentru apă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Și bărbații lui Israel au văzut că erau în strâmtoare, căci poporul era strâns de aproape și poporul s‐a ascuns în peșteri și în stufișuri și în stânci și în întărituri și în gropi.

Onani mutuwo Koperani




1 Samuel 13:6
18 Mawu Ofanana  

David, apoi – îngândurat – I-a zis, lui Gad: „Sunt strâmtorat! Și mie și poporului, Mai bine-n mâna Domnului O să ne fie – de cădem – Căci îndurări, la El avem; Și știu că o să fim iertați, Căci iarăși fi-vom ridicați. Știu că-ndurarea Lui, cea mare, E veșnică, fără hotare. Mai bine-n mâna Domnului, Decât în mâna omului!”


Totuși, poporul s-a vădit Că e prădat și jefuit! Toți zac, în peșteră, legați, Sau sunt în temniță-nfundați. Cu toți au fost lăsați să cadă, Jefuitorilor drept pradă Și nu mai este nimenea Care scăpare să le dea! Nimeni nu zice: „Dă-napoi!” – Deci, jefuiți dar, cât vreți voi!


Groapa în care Ismael I-a pus pe cei uciși de el – Afară de Ghedalia – Fusese groapa ce-o avea Asa, cari fost-a împărat, În Iuda. Groapa s-a săpat, Pentru că Asa dovedea Că de Baeșa se temea, Adică se temea de cel Ce-mpărățise-n Israel. Groapa aceea era mare Și s-a umplut cu cei pe care Îi omorâse Ismael, Al lui Netania fiu. El,


Tu să le spui: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Pe viața Mea, vorbesc! Aceia care locuiesc, Printre ruine, vor cădea Căci o să-i taie sabia. Sălbăticiunile-au să vie La cei care sunt pe câmpie. Cei care, în loc întărit, Un adăpost bun și-au găsit – Și cei din peșteri, bunăoară – Loviți de ciumă, au să moară.


Din două părți, sunt strâns mereu: Vreau să mă mut, ca astfel, eu, Cu-al meu Hristos, să pot să fiu, Căci e cu mult mai bine, știu;


Ei – cei de care nu se-arată Vrednică-a fi lumea vreodată – Doar prin pustiu au rătăcit, Prin munți și peșteri s-au pitit, Prin crăpăturile pe care, Pământu-n scoarța s-a, le are.


Când cei din Ai priviră-apoi, Înspre cetate, înapoi, Văzură focuri mari arzând Și un fum gros, spre cer, urcând. Îndată, s-au înspăimântat Și-nmărmuriți, pe loc, au stat, Iar al lui Israel popor S-a-ntors atunci, în contra lor.


Poporul lui Amon îi are, Peste Iordan, iute-au trecut, Căci să se bată, ei au vrut, Cu Iuda, cu cei care sânt Pe al lui Beniamin pământ, Și cu feciorii cei pe care – În case – Efraim îi are. Atunci, întregul Israel, Ajuns-a strâmtorat astfel.


Israeliții s-au oprit Și s-au întors. Când i-au zărit, Toți Beniamiții s-au speriat Căci înțeleseră de-ndat’ Că un prăpăd, nespus de mare, Îi va lovi pe fiecare.


Israeliții au cătat Scăpare-n munți și au fugit În peșteri. Unii s-au pitit În văgăunile găsite, Alții pe stâncile-ntărite Au încercat – de spaimă mare Împinși – a căuta scăpare.


După aceea, Samuel, De la Ghilgal, plecă și-astfel, Spre Ghibea care s-a aflat În Beniamin, s-a îndreptat. Saul, în urmă, a-nceput O numărare de-a făcut, A celor cari îl însoțeau. În număr, oamenii erau, Cam șase sute. Toți au stat


S-au înțeles astfel și-apoi, La Filisteni s-au dus cei doi. Străjile cari i-au observat, În acest fel, au cugetat: „Evreii care s-au pitit Prin găuri, iată-i, au ieșit.”


Toți ai lui Israel bărbați Cari se-ascunseseră speriați În muntele acela mare, Pe care Efraim îl are, Atuncea când au auzit Că Filistenii au fugit, Pornit-au ca să-i urmărească Pe drum și să îi nimicească.


Cei care-n Zif au locuit Au mers la Saul și-au vorbit: „Nu știi că David a ajuns, La noi și-acuma e ascuns Într-o pădure ce se-ntinde Lângă pustie și cuprinde Dealul cari, Hachila, se cheamă, Și care e – de bună seamă – Lângă pustie așezat?


În urmă, s-a întors apoi, Și-a întâlnit stâne de oi, Chiar lângă drum. El s-a oprit – Căci înserarea a venit – Și-o peșteră a căutat, În care, să-nnopteze-a stat. În fundul peșterii erau David și cei ce-l însoțeau.


Israeliții cari erau Dincolo-n vale – ori ședeau Peste Iordan – când au văzut Tot ceea ce s-a petrecut, În mare grabă, au fugit. Văzând că Saul a murit, Iar cei trei fii ce îi avea Pierit-au de asemenea, Cetățile și le-au lăsat Și-nspăimântați, au alergat Să-și scape viața, să-și găsească, Un loc, să se adăpostească; Iar Filistenii au venit Și-n locul lor, au locuit.


Al Filistenilor popor – Precum și domnitorii lor – Au prins de veste, de îndat’, Cum că Israel s-a urcat, La Mițpa. Grabnic, au venit, Cu oaste mare, și-au voit Ca să pornească un război, Pentru a-l nimici apoi. Israeliții i-au văzut Pe Filisteni și s-au temut.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa