Atuncea, toți aceia cari Erau slujbașii săi cei mari, Cu-nfrigurare au cătat Ceva în contra lui, legat De treburi din împărăție, Să poată-n urmă ca să vie În fața împăratului Spre a pârî purtarea lui. Dar orișicât s-au străduit, Nici o greșeală n-au găsit Și astfel, despre lucrul său, N-au putut spune nimic rău.
Aud, acum, că se vorbește, Despre Dimitrie, de bine. Așa îl laudă oricine – Chiar Adevărul a-ntărit Ceea ce ni s-a povestit. Și noi mărturisim, la fel, Atunci când pomenim de el. Și mărturia noastră, dată, Știm bine că-i adevărată.
Acum, la mine, să priviți Și-n contră-mi să mărturisiți, Aici, în fața Domnului, Precum și-n fața unsului Care-i al Său: cui i-am luat Boul, măgarul său, vreodat’? S-a întâmplat oare, cumva, Ca să apăs pe cineva? Pe cine am năpăstuit? Sau, de la cine am primit Mită, să-nchid ochii apoi? Mărturisiți – acuma – voi, Căci vreau ca să înapoiez Tot ceea ce vă datorez!”
El le-a mai zis: „Iată că eu, Martor, Îl iau pe Dumnezeu Și pe-al Său uns, că n-ați aflat Nimic, ca să vă fi luat.” Oameni-au spus: „Martori suntem, Că nici o plângere n-avem În contra ta, căci negreșit, Doar adevărul, l-ai rostit.”