1 Când Solomon a isprăvit Tot ce-a avut de construit – Făcuse Casa Domnului, Pe cea a împăratului Și tot ce-a mai găsit cu cale A fi pe placul voii sale –
Cu Faraonul cel pe care Egiptu-n fruntea sa îl are, Se încuscrise Solomon. Din fiicele lui Faraon, El, o soție, și-a luat Și cu aceasta-apoi, a stat, Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Acolo, ei au locuit, Până când el a reușit Să își ridice casa lui, Precum și casa Domnului Și întreg zidul cel pe care, În jur, Ierusalimu-l are.
Anul era al patrulea, Iar luna Ziv abia-ncepea, Atunci când Solomon pornise A face – după cum gândise – O casă-n cinstea Domnului, Unde să stea Numele Lui. Atuncea s-a vădit să fie Pusă a casei temelie.
El – mai întâi – și-a ridicat O casă – cum avea în plan – Chiar în pădurea din Liban. O sută fost-au coții care Casa-n lungimea ei îi are. Cincizeci de coți avea-n lățime Și alți treizeci în înălțime. Stâlpii de cedru se-nșirau Pe patru rânduri și țineau Întreaga casă. Peste ei – Adică peste stâlpi-acei – Din cedru, grinzi au fost cioplite, Pentru-ntărire folosite.
În felu-acesta, negreșit Că Solomon și-a isprăvit Lucrarea, după planul lui, Ridicând Casa Domnului. Apoi, el a adus în ea, Argintul care îl avea Și aurul ce-l dobândise Și-uneltele ce le primise Chiar de la David, tatăl lui. Astfel, în casa Domnului, Duse au fost aceste toate Și-n visterie, așezate.
Dar împăratu-a-ngăduit – A opta zi când a venit – Poporului, ca napoi – La corturi – să se-ntoarcă-apoi. Cu toți l-au binecuvântat Atuncea, pe-al lor împărat, Și mulțumiți căci au văzut Tot binele ce l-a făcut Domnul, lui David, tatăl lui – Și-asemenea, poporului Lui Israel – în grabă mare, Acasă mers-a fiecare.
Hiram, atuncea, a primit, Pentru tot lemnul dăruit Lui Solomon – căci ne-ndoios, Cedru i-a dat și chiparos – Și pentru tot aurul dat, Niște cetăți, de la-mpărat. Au fost dar, douăzeci de toate, Cetățile ce i-au fost date Și-n Galileea s-au aflat.
Când Solomon a isprăvit, Această rugă, de rostit, Un foc, din ceruri, a căzut Peste altar și au văzut – Cu toții – cum a mistuit Tot ceea ce a fost jertfit. În urmă, slava Domnului Umplut-a toată casa Lui.
Când Solomon a isprăvit Tot ce-a avut de construit – Făcuse Casa Domnului, Pe cea a împăratului Și tot ce-a mai găsit cu cale A fi pe placul voii sale –
Balatul fost-a întărit Și-apoi, cetăți, a mai zidit Și în Liban – după cum știm – Precum și la Ierusalim Așa cum a găsit cu cale După dorința voii sale. Cetăți – de-asemeni – a zidit În orice loc a stăpânit. Ele, mereu, îi foloseau Drept magazii și-adăposteau Carele împăratului, Precum și călărimea lui.
Ceea ce ochii mi-au poftit, Le-am dat mereu. Nu mi-am oprit Nici inima din veselie, Ci bucuroasă-am vrut să fie Când se-nfrupta din truda mea. Atâta doar mi-a fost partea Din osteneală; iar apoi,
Mai bine e – te rog să crezi – Ceea ce tu, cu ochii, vezi, Decât pofte neîmplinite Și frământări mari, nesfârșite. Ascultă dar, ce îți voi spune: Și asta e deșertăciune, Ca toate câte-s pe pământ. E numai goană după vânt.