44 Îți este bine cunoscut Răul pe care l-ai făcut Tatălui meu! Dar a sosit Vremea în care, negreșit, Va face Domnul ca ăst rău Să cadă peste capul tău,
44 Apoi regele i-a zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l-ai făcut tatălui meu David. Acum Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.
44 Regele i-a mai zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l-ai făcut tatălui meu – lui David. Acum Iahve a întors răutatea ta împotriva capului tău!
44 Regele i-a zis lui Șiméi: „Tu cunoști tot răul pe care îl știe inima ta și pe care l-ai făcut lui Davíd, tatăl meu. Domnul să întoarcă răul tău asupra capului tău!
44 Și împăratul a zis lui Șimei: „Știi înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.
44 Și împăratul a zis lui Șimei: Cunoști tot răul pe care știe inima ta că l‐ai făcut lui David, tatăl meu: și Domnul să întoarcă răul tău pe capul tău,
„Pe a Mea viață, Mă jur Eu” – Spusese Domnul Dumnezeu – „Pentru că a nesocotit Cuvintele ce le-am rostit, Pentru că peste jurământ – Făcut în al Meu Nume sfânt – El a trecut și a călcat Și legământul încheiat, Eu am să fac în așa fel, Încât să vină peste el Lucrul acesta, negreșit, Așa după cum am vestit.
Fărădelegi ce le-a urzit, Toate asupră-i au să cadă. La fel, cel rău va fi pățit Când a făcut vreo silnicie: Peste-a lui țeastă – negreșit – În urmă ea are să vie.
David a zis, când a aflat: „Să fie binecuvântat Domnul, mereu, căci numai El S-a arătat a fi Acel Cari, pricina, mi-a apărat, Când cu ocări a aruncat Nabal, asupră-mi. Domnul meu M-a-mpiedicat, rău, să-i fac eu, Și a făcut ca el să-i cadă – Chiar răutății sale – pradă. David apoi vorbă-a trimis Abigailei, și i-a zis Precum că ar dori să vie La el, pentru a-i fi soție.
Simțim, în inimă, fiori Care ne osândesc; căci El – Deci Dumnezeu – este Acel Care se află mult mai mare, Decât ni-e inima, și care Cunoaște, lucrurile toate.
Ei dovedesc dar, tuturor, Precum că-n inimile lor, Înscrisă-i a Legii lucrare. Despre aceasta, fiecare, Prin cuget doar, mărturisește, Prin tot ceea ce el gândește, Prin gânduri ce se-nvinuiesc, Sau cari se dezvinovățesc.
Când auziră-al Său cuvânt, Cu toți, în cuget, s-au simțit Mustrați, și-afară, au ieșit, Plini de rușine, rând pe rând, De la cei vârstnici începând, La cei din urmă. Toți s-au dus Și-n Templu, a rămas Iisus, Doar cu femeia, care sta Încremenită și-aștepta, În fața Lui, întrebătoare.
Atuncea, preotul s-a dus Și-n a lor față l-a adus Pe fiul împăratului. A așezat, pe capul lui, Cununa cea de împărat. O mărturie i-a mai dat Și-apoi la uns ca domnitor, Strigând în fața tuturor: „Trăiască noul împărat!”