Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Petru 5:8 - Biblia în versuri 2014

8 Întotdeauna, treji să stați, Atenți să fiți și să vegheați, Căci diavolul, care-i mereu, Al vost’ potrivnic, ca un leu – Care răcnește-nfuriat – Vă dă târcoale, ne-ncetat, Și caută-n orice clipită, Pe cineva, ca să-l înghită.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Fiți treji! Vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, umblă ca un leu care rage, căutând să înghită pe cineva.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Să aveți vigilența unor oameni disciplinați; pentru că diavolul care vă este dușman, umblă în jurul vostru răcnind ca un leu și urmărește (permanent) să înghită pe cineva.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

8 Fiţi treji la minte, vegheaţi! Vrăjmaşul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.

Onani mutuwo Koperani




1 Petru 5:8
61 Mawu Ofanana  

Estera a răspuns îndată: „Apăsătorul nostru, iată, Este aici! Al meu dușman – Și-al neamului meu – e Haman!” Atunci, Haman s-a îngrozit,


Domnul, privindu-l răbdător, L-a întrebat: „De unde vii?” Satan a zis: „De vrei să știi, Află că am cutreierat Pământul și că m-am plimbat Pe-ntinsul lui. De-acolo eu, Acuma, vin.” „Pe robul Meu –


Puii de lei, flămânzi, mugesc Și după pradă se pornesc, Hrană cerându-I Domnului.


Pune un om rău, peste cei Ce se vădesc dușmani ai mei! Așează și un pârâtor, Care să stea la dreapta lor!


Precum e răgetul de leu, E furia-mpăratului; Însă bunăvoința lui Este ca roua ce dă viață Când mângâie a ierbii față.


Spaima ce este insuflată De împărat, e-asemănată Cu răcnetele leului. Cel care, supărarea lui – Voit sau nu – o asmuțește, Să afle că păcătuiește El singur, împotriva lui, Și nu a împăratului.


Precum un leu, răcnind furios – Sau urs flămând și fioros – Așa-i cel rău, stăpânitor Peste-al săracilor popor.


Acel ce Mă îndreptățește, Foarte aproape Se găsește. „Atuncea, cine va putea, Ca să vorbească-n contra Mea? Să vină-n față și să-Mi spună Și-apoi să mergem împreună!” Cine Îmi e potrivnic? Cine? Să-nainteze, înspre Mine!”


„Iată că puii leului Strigă, mereu, în contra lui. Plini de furie, ei mugesc Și țara lui o pustiesc. Cetățile-i sunt părăsite, Căci arse-au fost și nimicite.


Ca niște lei, ei se adună Ca să răcnească împreună. Asemeni unor pui de lei, Atuncea, au să fie ei.


El în palate-a năvălit, Cetățile le-a nimicit Iar răcnetele lui speriară Și îngroziră-ntreaga țară.


Iată că toți aceia cari, În al tău mijloc sunt mai mari, Fără-ncetare uneltesc, Căci sufletele, ei voiesc Să le înghită. Sunt la fel, Precum este leul acel Care, răcnind, a sfâșiat Prada. Căci ei au adunat Mari bogății; au dobândit Lucruri cari scumpe s-au vădit, Iar numărul văduvelor Crescut-a în mijlocul lor.


Grabnic apoi, a poruncit Să fie prinși cei ce-au venit Spre a-l pârî pe Daniel Și-a-l ocărî în chip și fel. Îndată, toți au fost luați Și pradă leilor lăsați. Soațele lor au fost luate Și-n groapă fost-au aruncate. Copiii lor au suferit Aceeași soartă, negreșit. Al gropii fund, nu l-au atins, Căci lei-nfometați i-au prins În gheare și le-au sfărâmat, Cu colții, oasele, de-ndat’.


Apoi, pe Domnul, tot mereu, Îl vor urma, ca pe un leu Care răcnește. Dar când El O să răcnească-n acest fel, Vor alerga, cutremurați, Copiii, în apus, aflați.


Ca o ursoaică necăjită, Care de pui a fost lipsită, Asupra lor cad, pe furiș, Și-al inimilor înveliș Îl sfâșii. Îi înghit de-ndat’, Precum un leu înfuriat, Iar fiarele din câmp i-atacă, Până bucăți au să îi facă.


Iată că Domnul Se găsește Chiar în Sion și El răcnește Din locu-n care-i așezat Și e-n Ierusalim aflat. La tunetul glasului Lui, Înalturile cerului, Precum și-acest întreg pământ, De un cutremur prinse sânt.


El zise: „Din Sion răcnește Și din Ierusalim pornește, Răsunând, glasul Domnului. Uscat, vârful Carmelului Se-nalță-n zare, plângător. Pășunile păstorilor, Unde turme hălăduiesc, Sunt întristate și jelesc.”


Leu-n pădure a răcnit, Dacă el, pradă, n-a avut? Puiul de leu care-a șezut, În vizuină, a zbierat, Dacă nimic n-a înhățat?


Leul răcnește: cine, oare, Nu va fi prins de-o spaimă mare? Când Domnul Dumnezeu vorbește, Cine, atunci, nu prorocește?”


Păstorii rătăcesc pe cale Și scot doar strigăte de jale, Căci nimicită-i fala lor. Iată că puii leilor Privesc soarta desișului Din văile Iordanului. Plini de tristețe au mugit, Văzându-l cum s-a prăpădit.


El (îngerul) mi-a arătat Pe marele preot, chemat Drept Iosua, stând în picioare – Atunci – în fața celui care Era Înger al Domnului, Și pe Satan, în dreapta lui, Voind ca să îl ocărască, Gata fiind să îl pârască.


Satana-i cel ce-a semănat Neghina. Acel secerat, Sfârșitul e; iar lucrători Sunt îngerii secerători.


Vegheați dar, să nu adormiți! Fiți treji, pentru că voi nu știți, Al vostru Domn, când va să vină! Să nu vă afle vreo pricină!


Către acei care-au să fie La stânga, zice-va: „Plecați – Voi – de la Mine, blestemați! Locul pe care îl aveți, E-n focul veșnic! Vă duceți! L-am pregătit diavolului, Vouă și îngerilor lui!


Iisus, apoi, a fost adus, De Duhul, și-n pustie pus,


Satan plecă, și-n locul lui, Îngeri, îndată, au venit Și-au început de I-au slujit.


Atenție, doresc, acum! Sămânța cea de lângă drum, Sunt toți cei care-au ascultat Cuvântul, dar le-a fost luat, De-ndată ce L-au auzit, De diavolul cari i-a momit.


La voi înșivă să vegheați Și, ne-ncetat, seama luați, Să țineți inimile treze, Să nu vi se îngreuneze De mult prea multă îmbuibare, De băutură și mâncare, De grijile vieții aceste, Ca nu cumva, fără de veste, Să vină acea zi apoi, Să năvălească peste voi.


Vă-ndemn ca să vegheați mereu! Rugați-vă să căpătați Putere, ca să fiți scăpați De toate lucrurile care Au să se-ntâmple, și-n picioare – Când vine Fiul omului – Să stați apoi, în fața Lui!”


Domnul, lui Simon, i-a vorbit: „Iată, Satana a venit Și, să vă cearnă, v-a cerut, Ca și pe grâu. Când l-am văzut,


Nu Dumnezeu vă este Tată, Ci diavolul, pentru că, iată, Că voi, cu toții, vă siliți, Ca poftele, să-i împliniți. El, ucigaș, s-a arătat, De la-nceput și nu a stat În adevăr, fiindcă-n el Nu este adevăr, defel. Întotdeauna, când mințește, Din ale sale doar, vorbește. În acest fel, ni se arată Că este al minciunii tată.


Ca nu cumva, Satan, apoi, Câștig să aibă, de la noi – Căci știm ceea ce urmărește Și știm ce planuri, el urzește.


Căci astfel, n-o să i se dea, Nici un prilej, diavolului, Să facă, după voia lui.


Armura, de la Dumnezeu, Pe voi, să o purtați, mereu, Spre-a ține piept, diavolului, Precum și uneltirii lui.


Totuși, și ea este sortită Ca să ajungă mântuită, Prin faptul că ea zămislește Copii – și dacă stăruiește În dragoste, smerenie, Credință și sfințenie.”


Vreau ca femeile să știe Să se îmbrace cuviincios, Și-ntr-un chip vrednic și frumos – Plin de sfială și rușine – Lui Dumnezeu, să I se-nchine, Nu cu un păr mândru-mpletit – Cu aur doar, împodobit – Și nici cu straie scumpe care Sclipi-vor, de mărgăritare.


Femeile, de-asemenea Trebuie, cinste, a avea; Clevetitoare, să nu fie; Cu cumpătare să se ție Și, credincioase, să se-arate Apoi, în lucrurile toate.


Că el va trebui să fie Fără prihană, cumpătat, Doar c-o femeie, cununat, Cu-nțelepciune, silitor, Mereu – de oaspeți – primitor, Necontenit a fi în stare De-ai învăța, pe fiecare.


Cu mine-a fost doar Domnul meu Care m-a întărit mereu, Încât, am propovăduit, Ceea ce trebuia vestit, Iar Neamurile, am văzut, Precum că, partea, au avut Din plin dar – prin a mea vorbire – De astă propovăduire. Astfel, din gura leului, M-a izbăvit puterea Lui.


De oaspeți, fi-va primitor; De bine, va fi iubitor; Să fie drept, sfânt, cumpătat; Mereu, să fie înfrânat;


Harul acesta ne-a-nvățat, S-o rupem cu păgânătatea, Cu poftele, cu răutatea, Și-n veacul de acum, să știm, Plini de evlavie să fim, Trăind o viață cumpătată – Doar în dreptate – și curată,


Spune bătrânilor, să știe, Că treji ei trebuie să fie, Vrednici de cinste, cumpătați, De sănătate încărcați; Apoi, treji, în orice privință, Referitoare la credință, La dragoste și la răbdare.


Pe tinere, să sfătuiască, Soții și fiii, să-și iubească;


Apoi, mai trebuie-nvățați Cei tineri, a fi cumpătați.


Supuși, lui Dumnezeu, să-i fiți. Împotrivirea, cu tărie, Față de diavol să vă fie, Pentru că diavolul, apoi – La rându-i – va fugi de voi.


Vă spun, să vă încingeți dar, Coapsele minții voastre, iar Nădejdea-n harul cel de sus – În harul ce va fi adus, Când va veni Hristos – să știți, Ca să vi-o puneți. Voi să fiți


Iată sfârșitul tuturor – Al tuturor lucrurilor – Este aproate. Deci să știți, Ca înțelepți, mereu, să fiți, Și doar în rugăciune, voi Trebuie să vegheați apoi.


Apoi, un glas, am auzit, În cer, cari astfel a vorbit: „Iată, venit-a mântuirea, Puterea, precum și-mplinirea Împărăției cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Și stăpânirea lui Hristos, Căci aruncat e-acuma, jos, Cel care îi pâra, mereu, Pe-ai noștri frați, la Dumnezeu.


De-aceea dar, cerurilor – Și voi care, în ceruri, stați – Acuma să vă bucurați! Dar vai are a fi de voi, Pământule, și mare-apoi! Căci diavolul, pe-al vost’ întins, A pogorât, fiind cuprins De o năpraznică mânie, Pentru că el prea bine știe Că timpul său a fost scurtat.”


Astfel, balaurul cel mare – Șarpele din vechime, care, Satan și Diavol e chemat, Acela care a-nșelat Întreaga lume – s-a trezit, Că, pe pământ, e azvârlit. Zvârliți au fost, de-asemenea, Și îngerii ce îi avea.


Iar diavolul cari i-a-nșelat, A fost, pe dată, aruncat, În iazul cel de foc, în care, Pucioasă e, unde își are Fiara un loc – neîndoios – Și cu prorocul mincinos. Acolo, fi-vor chinuiți Și au să fie-n veci munciți.


El, pe balaur, l-a luat, Pe șarpele cel vechi – chemat Satan, sau Diavol – ca să fie Legat, în următoarea mie De ani, care avea să vină, Și, în Adânc, astfel, să-l țină.


Samson, părinții, și-a luat Și către Timna a plecat. Chiar lângă viile pe care Timna în jurul ei le are, Un leu, în cale, i-a ieșit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa