Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Petru 2:5 - Biblia în versuri 2014

5 Ca niște pietre vii, și voi Sunteți zidiți, formând apoi, O casă, toți – duhovnicească. Cu voi, o să se-alcătuiască În urmă dar, o preoție Cari sfântă trebuie să fie. Jertfe duhovnicești apoi, Va trebui s-aduceți voi, Lui Dumnezeu – pe al Său plac – Cari prin Iisus Hristos se fac.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Iar voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca o casă spirituală, pentru a fi o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Iar voi, asemenea unor pietre vii, faceți parte din construcția unui templu spiritual; și în același timp formați un grup sfânt de preoți care slujesc oferind sacrificii spirituale lui Dumnezeu prin Isus Cristos.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală pentru o preoție sfântă ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

5 şi ca nişte pietre vii zidiţi-vă pe voi înşivă ca o casă duhovnicească, spre a fi o preoţie sfântă, care aduce jertfe duhovniceşti, bine primite de Dumnezeu, prin Iisus Hristos,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Onani mutuwo Koperani




1 Petru 2:5
34 Mawu Ofanana  

Cele de-asupra așezate, După măsură-au fost tăiate – De mare preț fiind și ele – Iar peste pietrele acele, Lemne de cedru au fost puse.


Să-mi fie ruga înălțată, Precum tămâia se arată, Iar ridicarea mâinii mele Fie ca jertfele acele Care se-aduc când se-nserează!


Doar mulțumiri, lui Dumnezeu, Să-I aduci jertfă. Ne-ncetat, Să împlinești ce I-ai jurat, Celui Prea-Nalt, precum vorbești.


Cel care, mulțumire, știe – Drept jertfă – să-Mi aducă Mie, Acela doar Mă proslăvește. Doar omul care își păzește Cărarea, parte va avea Să vadă mântuirea Mea.”


Astfel, o să Îmi fiți – voi toți – O-mpărăție de preoți. Voi o să-Mi fiți neamul Meu sfânt, Cum alte neamuri nu mai sânt.” Deci să vorbești în acest fel, Copiilor lui Israel.”


Înțelepciunea și-a zidit O casă-n care-a potrivit Cei șapte stâlpi. A junghiat


În timp ce voi veți fi numiți Drept preoți ai lui Dumnezeu, Căci o să Îl slujiți, mereu. A neamurilor bogăție, Numai la voi, are să vie, Iar cu a lor fală, apoi, Aveți ca să vă făliți voi.


Apoi – în urmă – dintre ei, Îi voi alege pe acei Pe care o să-i vreau ca Mie, Leviți și preoți, să Îmi fie. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.


S-aducă orișice ființă, Numai cuvinte de căință Și-n felu-acesta, înapoi, La Domnul să vă-ntoarceți voi. Spuneți-I plini de umilință: „Arată-ne bunăvoință! Iartă păcatele pe care Întregul nostru neam le are Și-n loc de tauri, mai apoi, Laude-Ți vom aduce noi.


Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


„Vă-ndemn dar, fraților, mereu, Pentru ca Domnul Dumnezeu Să vă arate îndurare, Să vă aduceți, fiecare, Al vostru trup, drept jertfă vie, Cari sfântă trebuie să fie, Spre-a fi plăcută Domnului, Căci ea, apoi, în fața Lui, Are să vi se socotească Slujbă a fi, duhovnicească.


Ca printre Neamuri, cum am spus, Să fiu slujbaș al lui Iisus. Eu, slujba mea, o împlinesc Cu scumpătate, și trudesc, În Evanghelia Domnului, Ca Neamurile-n fața Lui, Să poată fi jertfa primită Bine, prin Duhul Sfânt, sfințită.


„Nu știți că al lui Dumnezeu Templu, doar voi sunteți, mereu? Nu știți că Duhul Lui Cel Sfânt Șade în voi, pe-acest pământ?


Noi împreună-am fost, mereu, Doar lucrători, cu Dumnezeu; Iar voi sunteți ogorul Lui, Sunteți clădirea Domnului.”


Nu știți că trupul se vădește Templul, în care locuiește Duhul Cel Sfânt, ce L-ați primit Și-i de la Dumnezeu venit? De-asemenea, nu știți că voi Nu mai sunteți ai voștri-apoi?


Un Templu al lui Dumnezeu, Cum poate să se-mpace-apoi, Cu idolii? Voi știți, că noi, Suntem Templul lui Dumnezeu, Precum a zis chiar El, mereu: „Eu am să locuiesc, cu voi, Și în al vost’ mijloc, apoi, Eu am să umblu, ne-ncetat, Căci printre voi, voi fi aflat. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.”


Deci, cât are prilej, oricine Va trebui să facă bine, Dar mai ales – vă îndemn eu – Să faceți bine, tot mereu – Pe cât vă este cu putință – La frații voștri, de credință.


Așa cum v-am mai arătat, Ei n-au să aibă-n stăpânire – Printre-ai lor frați – vreo moștenire, Pentru că Domnul Dumnezeu E moștenirea lor, mereu.


Să fiți dar plini – deasupra firii – De roadele neprihănirii, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Spre slava Tatălui de Sus.


Și chiar dacă, într-un târziu, Va trebui ca eu să fiu Turnat – precum e o măsură De jertfă, pentru băutură – Pe jertfa și pe slujba voastră, Ce-o faceți, în credința noastră, Să știți că-s fericit apoi, Și că mă bucur, pentru voi.


De toate am și sunt bogat. Traiul îmi e îmbelșugat, De-atunci, de când am dobândit, Prin fratele Epafrodit, Tot ceea ce trimis-ați voi, Spre a mă scoate din nevoi… O jertfă bună, pregătită Ca o mireasmă potrivită, Plăcută, pentru Dumnezeu, Bine primită-apoi. Mereu,


Orice veți face, cu cuvântul, Cu fapta voastră, sau cu gândul, Să faceți voi, neîncetat, În Numele cel minunat Al Domnului Hristos Iisus, Iar Tatălui Celui de Sus, Tot prin al Său Nume, să știți, Necontenit, să-I mulțumiți.


Dar dacă zăbovesc, să știi Cum să te porți, cum să te ții, Neîncetat, în casa care Al nostru Dumnezeu o are – Casă care-i întruchipată De-a Lui Biserică curată – Și-i stâlp al adevărului, Precum și temelia lui.


Însă acum, Iisus Hristos – Ca Fiu – se-arată credincios A fi peste-a lui Dumnezeu Casă; iar casa Lui, mereu, Într-adevăr, suntem chiar noi, Dacă ne vom păstra apoi Nădejdile, pân’ la sfârșit, Și-al nostru crez, nezguduit – Cu care-acum, ne lăudăm.


Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;


Dacă vorbește cineva, Când va avea de spus ceva, Să folosească, tot mereu, Cuvintele lui Dumnezeu. Atunci când are cineva, Să îi slujească altcuiva, Slujirea trebuie-mplinită După puterea dobândită De-acela, de la Dumnezeu; Pentru ca astfel, tot mereu, Să fie Dumnezeu slăvit, Prin Cel ce fost-a răstignit, Deci prin Iisus Hristos, Cel care Și slavă și putere are, Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor! Amin.


Căci iată că, acum, suntem În clipa-n care este gata Ca să înceapă judecata, Și va începe – vă spun eu! – Din casele lui Dumnezeu. Și dacă ea-ncepe cu noi, Care va fi sfârșitu-apoi, Al celor care n-au voit S-asculte – când li s-a vestit – De Evanghelia Domnului Și-au refuzat chemarea Lui?


Celui care-a făcut, din noi, O-mpărăție mai apoi, Și ne-a făcut preoți, mereu, Pentru-al Său Tată, Dumnezeu – Să fie slava și, din plin, Toată puterea-n veci! Amin.


E sfânt și fericit cel care A dovedit că parte are De-această primă înviere. Asupra lui, nici o putere – A doua moarte arătată – N-o să mai aibă, niciodată. Aceștia, toți, vor fi, mereu, Drept preoți ai lui Dumnezeu, Precum și-ai lui Hristos Iisus, Domnind cu El, precum s-a spus, Ani mulți – în număr de o mie – În sfânta Lui Împărăție.


Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: Un stâlp, pe-acela, îl fac Eu, Al Templului lui Dumnezeu Și niciodată-apoi, din el, Nu va ieși omul acel; Iar Numele lui Dumnezeu, Pe el, atunci, am să-L scriu Eu. Am să mai scriu, de-asemenea, Și numele ce-l va avea Cetatea Lui – aceea care, Din ceruri o să se coboare Și care, precum bine știm, Va fi noul Ierusalim. De-asemenei, voi mai scrie Eu, În urmă, și Numele Meu, Și îl voi însemna anume – Atuncea – cu al Meu nou Nume.


Tu ai făcut, din ei, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu, O minunată-mpărăție De preoți, care au să vie – Căci rânduiți astfel, ei sânt – Să-mpărățească, pe pământ!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa