Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




1 Petru 1:6 - Biblia în versuri 2014

6 În ea, o să vă bucurați, Chiar dacă sunteți întristați Pentru puțină vreme-acum, Prin încercări, pe-al vieții drum;

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 în care voi vă bucurați foarte mult, chiar dacă acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Acest lucru este pentru voi un serios motiv de bucurie, deși acum sunteți întristați pentru scurt timp de diferite încercări.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Pentru aceasta vă bucurați, deși acum, pentru puțin timp, trebuie să vă întristați de felurite încercări

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

6 De aceea bucuraţi-vă, chiar dacă acum, pentru puţin timp, trebuie să fiţi întristaţi prin diferite încercări,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări,

Onani mutuwo Koperani




1 Petru 1:6
47 Mawu Ofanana  

Sufletu-mi plânge întristat, De suferință apăsat. După al Tău Cuvânt, cer eu Să mă ridici, o Domnul meu!


Dreaptă – mereu – s-a dovedit Că este a Ta judecată. Doar din credincioșie, iată, Știu bine că am fost smerit.


Nenorociri multe-au să vie Și-au să lovească, cu furie, În omul cel neprihănit, Dar Dumnezeu – necontenit – Veghează și îl izbăvește,


Atuncea, ale mele oase Au să întrebe, bucuroase: „O Doamne, spune oare cine Mai poate fi la fel ca Tine, Să-l scape pe nenorocit, De unul care s-a vădit A fi mai tare decât el? Cine mai poate face-astfel? Cine mai poate-aduce oare – Pentru un om sărac – scăpare? Și cine oare-l izbăvește De-acela cari îl jefuiește?”


Ocara, inima-mi, rănește, Iar boala, trupul-mi, ofilește. Milă aștept, s-aibă cumva, Față de mine, cineva, Însă degeaba am sperat. Mângâietori am așteptat, Însă nici unul nu apare.


S-aduc laude Domnului La porțile Sionului, Și să mă bucur, ne-ncetat, De mântuirea ce mi-ai dat.


Veseli, veniți să Îi cântăm Lui Dumnezeu și să strigăm De bucurie-n a Lui față, Pentru că El ne ține-n viață, Iar peste-ntreg cuprinsul firii, El ne e Stânca mântuirii.


În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită.


Vin și aduc celor pe care, Drept întristați Sionu-i are, Cununa cea împărătească, Cu care să-și împodobească Ale lor capete plecate Cari cu cenușe-s presărate. Ei n-au să plângă, pe vecie. Un untdelemn de bucurie, În locul plânsului le dau Și-a lor tristețe am s-o iau. În locul duhului mâhnit, Un strai de laudă-au primit, Ca „terebinți”, pe-ntinsul firii, Să fie, „ai neprihănirii” Și-apoi „un sad al Domnului, Spre a sluji spre slava Lui”.


Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!


Luă pe Petru – dintre ei – Și pe fiii lui Zebedei. Mâhnit, El S-a simțit deodată, Iar către cei trei zise: „Iată


Veseli va trebui să fiți Și bucuroși. Răsplata voastră E mare-n cer. ‘Naintea noastră, Prigoanele le-au suferit Prorocii care au venit.”


Mântuitorul meu – în care, Al meu duh, bucurie, are,


Totuși, să nu vă bucurați Că orice duh vă e supus, Ci pentru că acolo, sus, În cer, numele voastre-s scrise.”


Dar îngerul a cuvântat: „Fiți fără teamă, căci sosesc, La voi, ca să vă-mpărtășesc O veste bună, ce-o să fie Prilej de mare bucurie, Pentru noroadele-ntristate!


La fel e și cu voi, și-anume: Acuma, sunteți întristați, Dar iar, o să vă bucurați, Căci Eu, din nou, vă voi vedea Și-atunci, nimeni nu va putea Răpi, a voastră bucurie.


V-am spus acestea, să puteți, În Mine, pace, să aveți. În lume, multe veți păți – Necazuri vă vor încolți – Dar îndrăzniți, necontenit, Căci Eu, lumea, am biruit.”


Și-au întărit, în calea lor, Sufletul ucenicilor. Să stăruie, i-au îndemnat – Toți – în credință, ne-ncetat, Spunând că-n cer, la Dumnezeu, Doar prin necazuri și prin greu, Putem pătrunde. Când sfârșiră,


Plini de nădejde, să sperați – Mereu – și să vă bucurați. Când, în necazuri, vă găsiți, Răbdare, vreau, să dovediți. În rugăciuni, trebuie-apoi, Stăruitori ca să fiți voi.


Și nu numai atât, dar noi Ne bucurăm, mereu, apoi, În Dumnezeul Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Adică prin Acel, prin care, Noi căpătat-am împăcare.”


De-aceea, noi Îi datorăm, Acuma, faptul că ne-aflăm, Doar prin credință așadar, Intrați în starea cea de har, În cari ne bucurăm, mereu, Nădăjduind în Dumnezeu, La arătarea slavei Sale.


Și o adâncă întristare, În inimă, necontenit.


Căci întristările pe care Le-avem, o clipă, fiecare, Au să lucreze, pentru noi, O slavă veșnică apoi,


Drept niște întristați părem, Deși, mereu, veseli, suntem. Mulți sunt, de noi, îmbogățiți, Dar noi, săraci, suntem priviți. Părem a nu avea nimic, Dar stăpânim totul, vă zic.”


Acum dar, să cunoașteți voi Și roada Duhului apoi: Doar dragoste ea o să fie, Pace, precum și bucurie Și o răbdare-ndelungată Și bunătate arătată; Credincioșia-n urmă vine, Precum și facerea de bine


Să știți, că el dorea fierbinte, Ca să vă vadă, dinainte, Pe voi, și-acum era mâhnit Căci ați aflat ce-a suferit, Fiind bolnav. E-adevărat,


Căci cei ce-s împrejur tăiați, Suntem chiar noi, dragii mei frați: Noi – care Îl slujim, mereu, Prin Duhul Sfânt, pe Dumnezeu – Noi – cei care am încercat, Atuncea când ne-am lăudat, S-aducem laude-n Iisus – Noi – cari, nădejdea, nu ne-am pus În lucrurile pământești, Ci doar în cele ce-s cerești.


În Domnul, să vă bucurați! Iată că, iarăși, vă zic eu, Ca să vă bucurați, mereu!


Voi înșivă ați arătat Că, pe-a mea urmă, ați călcat – Și deci, pe urma Domnului – Căci ați primit Cuvântul Lui – Când, în necazuri, voi erați, Fiind, de ele, încercați – Cu bucuria minunată Care, prin Duhul Sfânt, e dată.


Dragii mei frați, doresc să știți, Că trebuie ca să priviți, Cu bucurie, fiecare, Orișice fel de încercare, Ce se abate, peste voi,


Să știți dar, că acela care, Numai o stare joasă are, Va trebui, neîncetat, S-arate cât s-a înălțat;


Simțiți-vă ticăloșirea Și plângeți-vă rătăcirea! Doar tânguire, să vă fie Râsul, și-a voastră bucurie Să se prefacă-n întristare.


Căci vreau să știe orișicine, Precum că este mult mai bine Să suferi – de vrea Dumnezeu – Că faci doar bine, tot mereu, Decât dacă ai suferit, Când lucruri rele-ai săvârșit!


Iată sfârșitul tuturor – Al tuturor lucrurilor – Este aproate. Deci să știți, Ca înțelepți, mereu, să fiți, Și doar în rugăciune, voi Trebuie să vegheați apoi.


Dar Dumnezeul harului – Cel care-n bunătatea Lui, La a Lui slavă, va adus, Acuma, prin Hristos Iisus – După ce o să suferiți Puțin timp doar, desăvârșiți O să vă facă. Vă-ntărește, Putere-apoi, vă dăruiește Și veți ajunge, negreșit, Cu toți, atunci, de neclintit.


Rugându-se, Ana a spus: „În Dumnezeul Cel de Sus, Se bucură inima mea. Prin El, putere voi avea. Puterea mea, El a-nălțat-o Și nimeni n-a mai clătinat-o. Gura mi s-a deschis, pe dată, Contra vrăjmașilor, căci iată, Se bucură sufletul meu, De sprijinul lui Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa