Psalmi 93 - Traducere Literală Cornilescu 1931Mărirea lui Dumnezeu 1 Domnul împărățește; este îmbrăcat cu măreție; Domnul s‐a îmbrăcat cu tărie, s‐a încins cu ea: da, lumea este întărită și nu se va clătina. 2 Scaunul tău de domnie este întărit din veșnicie: Tu ești din veșnicie. 3 Râurile au înălțat, Doamne, râurile și‐au înălțat glasul; râurile și‐au înălțat valurile ce urlă. 4 Domnul în locurile înalte este mai măreț decât glasul apelor mari, decât valurile mărețe ale mării. 5 Mărturiile tale sunt foarte trainice; casei tale, Doamne, se cuvine sfințenie în lungime de zile. |