Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -

Iosua 11 - Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020


CUCERIREA NORDULUI Coaliția regilor din nord

1 Când a auzit Iabín, regele din Hațór, a trimis [mesageri] la Iobáb, regele din Madón, la regele din Șimrón, la regele din Acșáf,

2 la regii care sunt la nord, în munți, în Arabáh, la sud de Chinéret, în Șefeláh și la Nafót-Dor, la vest,

3 la canaaneéni, spre est și spre vest, la amoréi, la hetéi, la ferezéi, la iebuséi, în munte, și la hevéi, la poalele Hermónului, în ținutul Míțpa.

4 Au ieșit ei și toate taberele lor, popor numeros ca nisipul de pe țărmul mării de mulți, cai și care în număr foarte mare.

5 S-au adunat toți acești regi, au venit și și-au fixat tabăra împreună la apele Meróm, ca să pornească război împotriva Israélului.

6 Domnul i-a zis lui Iósue: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da bătuți pe toți înaintea lui Israél! Să le tai cailor tendoanele și să arzi în foc carele lor!”.

7 Iósue a venit cu tot poporul bun de luptă care era cu el împotriva lor pe neașteptate la apele Meróm și au năvălit asupra lor.

8 Domnul i-a dat în mâna lui Israél. I-au bătut și i-au urmărit până la Sidónul cel Mare, până la Misrefót-Máim și până în valea Míțpa, spre răsărit; i-au lovit fără să lase pe nimeni să scape.

9 Iósue le-a făcut după cum îi spusese Domnul: le-a tăiat tendoanele cailor și a ars carele lor în foc.


Cucerirea cetății Hațór și a altor cetăți din nord

10 În acel timp, Iósue s-a întors și a capturat [cetatea] Hațór, iar pe regele ei l-a trecut prin ascuțișul sabiei. Hațórul era mai înainte capitala tuturor acelor ținuturi.

11 I-au lovit pe toți cei care erau în el, distrugându-i cu sabia. Nu a rămas nimeni în el. A ars [cetatea] Hațór în foc.

12 Iósue a capturat toate cetățile acelor regi și pe toți regii lor și i-a trecut prin ascuțișul sabiei, nimicindu-i așa cum poruncise Moise, slujitorul Domnului.

13 Israélul n-a ars niciuna dintre cetățile așezate pe dealuri, în afară numai de Hațór, care a fost ars de Iósue.

14 Toată prada acelor cetăți și animalele, fiii lui Israél le-au luat pentru ei. Doar pe oameni i-au trecut prin ascuțișul sabiei, nimicindu-i: nu au lăsat pe nimeni să scape.

15 După cum îi poruncise Domnul lui Moise, slujitorul său, așa i-a poruncit Moise lui Iósue și așa a făcut Iósue. Nu a neglijat nimic din tot ceea ce îi poruncise Domnul lui Moise.


Cucerirea definitivă

16 Iósue a luat toată țara aceasta: [ținutul] muntos, întregul Négheb, tot ținutul Goșén, Șefeláh, Arabáh, Muntele lui Israél și valea sa,

17 de la muntele Halác, care se înalță spre Seír, până la Báal-Gad, în valea Libánului, la poalele muntelui Hermón. I-a capturat pe toți regii lor, i-a lovit și i-a omorât.

18 Timp de multe zile Iósue a purtat război împotriva acelor regi.

19 Nu a existat nicio cetate care să fi făcut pace cu fiii lui Israél, cu excepția hevéilor care locuiau în Gabaón: pe toate le-a capturat prin luptă.

20 Căci de la Domnul a fost să se împietrească inima lor ca să declare război împotriva Israélului, ca să fie nimicite fără nicio milă; să fie nimicite după cum i-a poruncit Domnul lui Moise.


Lupta împotriva anachímilor

21 În acel timp, Iósue a venit și i-a nimicit pe anachímii din munți: din Hebrón, din Debír, din Anáb, din toți munții lui Iúda și din toți munții lui Israél. Iósue i-a nimicit împreună cu cetățile lor.

22 Nu au mai rămas anachími în țara fiilor lui Israél; doar la Gáza, la Gat și la Așdód au mai rămas.

23 Iósue a cucerit toată țara, după cum îi poruncise Domnul lui Moise. Iósue a dat-o ca moștenire lui Israél, conform cu împărțirea lor pe triburi. Apoi țara s-a odihnit de război.

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Titsatireni:



Zotsatsa