Luca 12 - Biblia în versuri 2014

Despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt

¹ În vremea ‘ceea, mulți s-au dus, Ca să Îl vadă, pe Iisus. Atât de mulți se îmbulzeau În juru-I, încât se călcau, Unii pe alții, în picioare. Văzând acea mulțime mare, El zise ucenicilor: „Întâi, de-a Fariseilor Plămadă – de-al lor aluat – Să vă feriți, neîncetat. Fățărnicia e acea Plămadă – vă feriți de ea!

² Nimic nu e acoperit, Ce nu va fi descoperit. Și nu este nimic ascuns, Ce va rămâne nepătruns.

³ Ceea ce-n beznă ați rostit, Fi-va-n lumină, auzit. Ce la ureche veți șopti – În odăițe – se va ști, Și se va spune tuturor, De la-nălțimea caselor.

⁴ Vă spun dar, prieteni ai Mei: Să nu vă temeți de acei Ce ucid trupul, iar apoi, Nimic nu mai pot face. Voi,

⁵ Teamă, s-aveți de-Acel care, Când a ucis, putere are, Trupu-n gheenă, să îl piardă Și-n al ei foc, totul, să ardă. Așadar, grijă să aveți: De El, mereu, să vă temeți!

⁶ Cinci vrăbii, nu-s, cu doi bani, date? Totuși, ele nu sunt uitate, De Domnul. Fiți încredințați:

⁷ Perii din cap, vi-s numărați! Deci, nu vă temeți, căci, să știți, Că mult mai mult, voi prețuiți Decât acele vrăbii. Eu,

⁸ La îngerii lui Dumnezeu, Mărturisi-voi, despre cel Care, la rândul său, și el Mărturisește despre Mine, În fața lumii. Însă, cine

⁹ Ascunde, mărturia Mea, O cruntă soartă, va avea, Căci Mă voi lepăda și Eu, De el, față de Tatăl Meu.

¹⁰ Cel ce-mpotriva Fiului Vorbește, e iertat. Dar nu-i Iertat acel care hulește Și-n contra Duhului vorbește.

¹¹ În sinagogi, când veți fi duși Și-n fața stăpânirii puși, Nu vă gândiți la ce puteți, În apărare, să spuneți,

¹² Căci, de la Duhul Sfânt, primiți, În acel ceas, ce să vorbiți.

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

¹³ Un om, din gloată, lui Iisus, „Învățătorule!” – i-a spus – „Iată că al meu frate vine Și vrea, a împărți, cu mine, Azi, toată moștenirea noastră.”

¹⁴ „Ce-am Eu, cu moștenirea voastră? Oare, sunt Eu împărțitor? Sunt, peste voi, judecător?” – L-a întrebat, pe om, Iisus.

¹⁵ Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Feriți-vă de lăcomie! Voiesc, acum, ca toți să știe, Că nu stă viața omului, În plinul avuției lui.”

¹⁶ Iisus, o pildă, le mai zise: „Ogorul, unui om, rodise. Omul acel – foarte bogat –

¹⁷ De gânduri, fost-a măcinat. El spuse: „După ce-mi adun Recolta, unde-o să mi-o pun?

¹⁸ Grânarul vechi, am să îl stric Și-altele, mari, am să ridic. Putea-voi, astfel, strânge-n ele, Roada, din țarinile mele.

¹⁹ După ce toate-am să le-adun, Eu, sufletului meu, îi spun: Ai bunătăți, câte voiești, Pentru mulți ani. Să te-odihnești, Mănâncă și te veselește! Iată, nimica nu-ți lipsește!”

²⁰ Dar, Dumnezeu a cuvântat: „Nebunule!” – El i-a strigat – „La noapte, îți va fi cerut, ‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut? Tot ceea ce-ai agonisit, De cine fi-va folosit?”

²¹ La fel este și cu acel Care-și adună, pentru el, Comori, fără să se gândească Cum poate să se-mbogățească, Dacă-și va aduna, mereu, Averi, față de Dumnezeu.”

Îngrijorările

²² Apoi, la ucenici, Iisus, Aceste vorbe, le-a mai spus: „De viață, nu vă-ngrijorați, Gândindu-vă ce-o să mâncați, Sau ce-o să beți. De trup, la fel: Să nu vă-ngrijorați de el, Gândindu-vă ce-o să purtați Și ce anume-o să-mbrăcați.

²³ Căci, decât hrana, viața are Un preț, care-i, cu mult, mai mare. Mai mare-i prețul trupului, Decât îmbrăcămintea lui.

²⁴ Priviți la corbi: nu seamănă, Nici, în grânar, nu adună; Și totuși, Domnul îi hrănește; Iar dacă astfel se-ngrijește, De păsări, Dumnezeu, apoi, Cu cât sunteți, mai de preț, voi!

²⁵ Dar cine și-a adăugat, Un cot – fiind îngrijorat – La viața lui? Când nu puteți,

²⁶ Un lucru mic ca să faceți, Atunci, de ce vă-ngrijorați, De altele? Să vă uitați,

²⁷ La crinii de pe câmp, cum cresc: Nu torc, nu țes, nu împletesc, Și totuși, nici un domnitor – Nici Solomon – asemeni lor, N-a fost vreodată-mpodobit.

²⁸ Deci, dacă Domnul a gătit, Astfel, iarba câmpurilor – Ce astăzi e, dar, în cuptor E aruncată, mâine chiar – Cum nu vă va-mbrăca El dar, Pe voi, care, de preț, sunteți?

²⁹ Ce-o să mâncați sau ce-o să beți, Nicicând, voi să nu căutați, Iar mintea, nu vă frământați!

³⁰ Toate acestea-s căutate, De neamuri. Ele vă sunt date, De Tatăl vostru, care știe, De ce anume, va să fie Nevoie. Acum, ascultați:

³¹ Voi, mai întâi, să căutați Împărăția Domnului Și cu neprihănirea Lui, Și-apoi, aceste lucruri – toate – În plus, au să vă fie date.

³² De-aceea, zic Eu: turmă mică, Tu, niciodată, să n-ai frică, Fiindcă ești a Tatălui Și-ți dă Împărăția Lui.

³³ Vă vindeți tot! Pomană dați! Apoi, pungi noi, să căutați, Care, nicicând, nu se-nvechesc Și, pe vecie, dăinuiesc. Aceasta-i ceea ce vă cer; Comoara voastră e, în cer: De hoți, nu poate fi furată Și nici de molie mâncată.

³⁴ Unde aveți comoara, voi Aveți și inima, apoi.”

Îndemn la veghere

³⁵ „Încins, mijlocul să vă fie, Și-aprinsă, a voastră, făclie!

³⁶ Să fiți ca niște oameni care Stau și-și așteaptă, cu răbdare, Stăpânul ce s-a dus la nuntă. Ei, cu atenție, ascultă, Spre a-i putea deschide-n dată, Stăpânului, când o să bată.

³⁷ Ferice de-acei robi, pe care, De veghe stând, în așteptare, Stăpânul are să-i găsească! Vă spun că o să-i răsplătească: Pe-aceia-i va pofti în casă Și-i va sluji, chiar el, la masă.

³⁸ Dacă la straja-a doua apare – Sau chiar la straja următoare – Pe cel pe care-o să-l găsească Veghind, are să-l răsplătească.

³⁹ Dacă stăpânul casei știe, Ceasul, la care va să vie Hoțul, el este pregătit Și nu se lasă jefuit.

⁴⁰ Și voi, mereu, gata să fiți, Că-n ceasu-n care nu gândiți, Veni-va Fiul omului! Vegheați, în așteptarea Lui!”

Ispravnicul credincios

⁴¹ Petru a zis, către Iisus: „Doamne, Tu, pentru noi, ai spus Această pildă, sau voiești, Prin ea, la toți, să Te gândești?”

⁴² Domnul răspunse: „Cine-i, oare, Ispravnicu-nțelept, pe care, Stăpânul are să-l așeze, Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze, Să le dea hrana rânduită, Mereu, la vremea potrivită?

⁴³ Ferice de robul acel, Care-i găsit făcând la fel, La-ntoarcerea stăpânului!

⁴⁴ Adevărat vă spun, că lui, Cinste, să-i dea, stăpânul are, Și îl va pune, cel mai mare, Peste întreaga-i avuție.

⁴⁵ Dar vai și-amar are să fie, De robul care se gândește: „Stăpânul meu mai zăbovește; Încă nu vine”, și pe toate Slugile sale, le va bate, Mâncând apoi și bând, cu sete, Până când are să se-mbete.

⁴⁶ Stăpânul robului acel Veni-va, când nu știe el Și, în bucăți, îl va tăia. Soarta, pe care-o va avea, Va fi asemenea celor Necredincioși, în lucrul lor.

⁴⁷ Robul, cari voia i-a știut Stăpânului, dar n-a făcut Așa precum el a dorit, Are să fie pedepsit, Cu multe lovituri. Cel care

⁴⁸ N-a cunoscut ce voie are Stăpânul, iar, în ce-a făcut, E vrednic de a fi bătut, Puține lovituri, primește, Neștiutor căci se vădește. Celui ce mult îi este dat, De multe fi-va întrebat; Cui i se-ncredințează mult, I se va cere și mai mult.”

Foc pe pământ

⁴⁹ „Foc, pe pământ, Eu am venit, Ca să arunc. Ce am dorit, Este ca el să fie-aprins, Pe al pământului cuprins.

⁵⁰ Am un botez și, ne-apărat, Cu el, voi fi Eu, botezat. Și mult doresc să se-mplinească.

⁵¹ Poate că mulți au să gândească, Cum că de-aceea, aici, sânt, Să aduc pacea, pe pământ. Dar Eu vă spun: greșesc cei care Gândesc așa, căci dezbinare Adus-am. Deci, să țineți minte

⁵² Că, de acuma, înainte, Dacă-ntr-o casă-s cinci aflați, Trei au să fie dezbinați În contra celor doi, iar ei Vor fi-mpotriva celor trei.

⁵³ Tatăl, în contra fiului, Iar fiu-n contra tatălui, Au să se afle dezbinați. Cât despre mame, să aflați, Că-n contra fiicelor fi-vor, Iar ele-n contra mamelor. Soacra-mpotrivă o să-i fie Nurorii, care o să vie Și împotrivă – veți vedea – Că, soacrei sale, o să-i stea.”

Semnele vremurilor

⁵⁴ El a mai zis, noroadelor: „De câte ori vedeți un nor, Că se ridică la apus, Voi, de îndată, ați și spus: „Ploaia veni-va imediat”, Și chiar așa s-a întâmplat.

⁵⁵ Când suflă, de la miazăzi, Vântul, gândiți: „În astă zi, Mare zăduf are să vie”, Și chiar așa are să fie.

⁵⁶ Fățarnicilor ce sunteți! Voi, fața cerului, puteți, În orice clipă, s-o citiți, Dar vremea, n-o deosebiți?

⁵⁷ Oare de ce, nu încercați, Ca singuri, drept, să judecați?

⁵⁸ Iată ce-i bine ca să faci: Cu-al tău pârâș, să te împaci, Cât încă, ești, pe drum, cu el; Să nu te dea omul acel, Cumva, pe mâna judelui, Și-acesta, temnicerului, Apoi, să te încredințeze, Și-n urmă, să te-ntemnițeze,

⁵⁹ Pentru că-ți spun, adevărat, Că nu vei fi eliberat, Decât când ai să-napoiezi Tot ceea ce îi datorezi.”