Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -

Psalmi 6 - Biblia Dumitru Cornilescu 2024


PSALMUL 6
Către mai-marele cântăreților. De cântat pe instrumente cu coarde, pe harfa cu opt coarde. Un psalm al lui David

1 Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta și nu mă mustra cu urgia Ta!

2 Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele!

3 Sufletul mi-e îngrozit de tot. Și Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?

4 Întoarce-Te, Doamne, izbăvește-mi sufletul! Mântuiește-mă, pentru îndurarea Ta!

5 Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în Locuința Morților?

6 Nu mai pot gemând. În fiecare noapte îmi stropesc așternutul și-mi scald patul în lacrimi.

7 Mi s-a supt fața de întristare și a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.

8 Depărtați-vă de la mine toți cei ce faceți răul, căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!

9 Domnul îmi ascultă cererile și Domnul îmi primește rugăciunea.

10 Toți vrăjmașii mei vor fi acoperiți de rușine și cuprinși de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiți de rușine.

© Drepturi de autor Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023 © copyright the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023 Interconfessional Bible Society of Romania
ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:



ကြော်ငြာတွေ