Matheu 22 - Vangheilu al Matheu 1889

CAP. XXII.

¹ Și iara le rĕspunse Iisusŭ și lĕ grăi în parabole ḑicêndŭ.

² Amirărilĭea çerŭluĭ s’unzi cu unŭ omŭ amiră, care féçe nuntă tră hilĭlu sĕŭ.

³ Și petrecu servitorĭlĭi a luĭ s’clĭémă pre açelĭ clĭemațĭ la nuntă, și nu vrea tra s’v̄ină.

⁴ Iară petrecu alțĭ servitorĭ, și le ḑise: ḑiçețĭ a clĭemațilorŭ: Écă prânzulŭ lu îndrepșiu; și giunçĭlĭi și nămalĭele îngrășate sŭntu tălĭate, și tute îndrépte, venițĭ la nuntă.

⁵ Iară elĭ nu luară aminte aestă, și s’duseră unŭ la agru,

⁶ altu la comerciŭlŭ a luĭ, și alanțĭ lĭ acăṭară servitorĭlĭi și lĭ îngiurară, și lĭ vătămară.

⁷ Și cându avḑi amirălŭ, s’năiri, și petrecu ósta luĭ, asparse pre açelĭ omorîtorĭ, și arse çetatea lorŭ.

⁸ Atunçea ḑiçe a sĕrvitorĭlorŭ a luĭ: nunta este îndréptă, ma clĭemațĭlĭi nu era axiĭ.

⁹ Duçețĭ‐vĕ la astălĭérea că’ĭurĭlorŭ, și câțĭ va s’aflațĭ clĭemațĭ lĭ la nuntă.

¹⁰ Și eșiră açelĭ servitorĭ prin calĭurĭ, adunară tuțĭ câțĭ aflară rĕi și bunĭ și se umplu nunta de óspețĭ.

¹¹ Și cându întră amirălu s’védă pre óspețilĭi, veḑu acolo unŭ omŭ care nu era învescutŭ cu stran̄ie de nuntă. Și lĭ ḑiçe:

¹² óspe cumŭ intrașĭ açia, fără s’aĭ stran̄ie de nuntă? Ma elŭ amuțî.

¹³ Atunçea ḑise amirălu a servitorĭlorŭ: Legațĭ‐lu de mân̄ĭ și de çiçióre, luațĭ‐lu, și aruncați‐lu tru întunérecŭlu açelŭ cama de afóră. Acolo va s’hibă plângérea și scărcicarea dințilorŭ.

¹⁴ Că mulțĭ sŭntu clĭemațĭ, ma puțin̄ĭ alepțĭ.

¹⁵ Atunçea s’duseră fariseilĭi și ’șĭ grăiră unŭ cu alantŭ, cumŭ s’lŭ acață tru sborŭ.

¹⁶ Și petrecură la elŭ disçipulĭi a lorŭ, deadunŭ cu Erodian̄ĭlĭi și ḑiseră: Invețătorŭle, scimŭ că esci omŭ îndreptu, și că învețĭ calea alŭ Dumneḑĕŭ cu îndreptate, și nu vreĭ să scĭi de vêrnu; că nu mutresci în fața ómenĭlorŭ.

¹⁷ Spune nĕ decara cumŭ țĭ se pare? Prinde s’dămŭ datŭ a luĭ Cesare, i ma nu?

¹⁸ Iară Iisusŭ cunoscêndaluĭ rĕutatea lorŭ, ḑise: Çe me cărtițĭ o voĭ ipocrițĭ?

¹⁹ Spunețĭ‐m̄ĭ moneda de datŭ. Iară elĭ ’lĭ aduseră unŭ dinarŭ.

²⁰ Și le ḑiçe: A cuĭ este mastea aestă, și aestă scriptură?

²¹ Și lĭ ḑicŭ; Aluĭ Cesare. Atunçea lĕ ḑiçe: Dațĭ decara a Cesarĕluĭ, açea çe éste a luĭ Cesare, și alŭ Dumneḑĕŭ açea çe éste a luĭ Dumneḑĕu.

²² Și cândŭ avḑiră, s’ciudusiră și ’lŭ alăsară și fugiră.

²³ Tru açea ḑiuă viniră la elŭ Sadukeĭ, carĭ ḑiçea că nu éste înv̄iare de morțĭ, și ’lŭ întrebară ḑicêndaluĭ:

²⁴ Invețătorule, Moisi ḑise: s’murére çineva fără s’aibă fumélĭe, frate‐sĕu să s’însóra cu mulĭérea luĭ, ca s’analță semênța a frate sĕuĭ.

²⁵ Ași la noĭ era șépte frațĭ; și primŭlu după çe s’însură, muri, și ne avêndaluĭ semênță alasă mulĭérea luĭ a fratesĕuĭ.

²⁶ Așițe și al doilea, și alŭ treĭlea, până la alŭ șéptelea.

²⁷ Iară după tuțĭ muri și mulĭérea.

²⁸ La înv̄iarea de morțĭ dar a cuĭ din açelĭ șépte va s’hibă mulĭérea, că tuțĭ o avură.

²⁹ Iisusŭ respunse și lĕ ḑîse: Hițĭ zăgă dițĭ că nu cunóscețĭ scripturĭle, niçi putérea aluĭ Dumneḑĕu.

³⁰ Că la înv̄iare de morțĭ, niçi s’însóră niçi s’mărită, ma sŭntu ca anghelĭi alŭ Dumneḑĕu în çerŭ.

³¹ Iară tră înv̄iarea morțilorŭ, nu avețĭ cântată açea çe vé s’are ḑîsă de câtre Dumneḑĕu, care ḑiçe:

³² „Eu escu Dumneḑĕŭlu a luĭ Avraamŭ, și Dumneḑĕŭlu a luĭ Isaac, și Dumneḑĕŭlu a luĭ Iacovŭ“. Dumneḑĕ, nu este Dumneḑĕŭlu a morțĭlorŭ ma a v̄iilorŭ.

³³ Și cându avḑî poporŭlu s’ciudusea de învețătura luĭ.

³⁴ Iară Fariseilĭi cându avḑîră că lĕ înclĭse gura a Sadukeilorŭ, s’adunară împreună.

³⁵ Și unulŭ de nĕșĭ legiuitorŭ, ’lŭ întrebă cărtindu lŭ, și ḑicêndu‐lĭ:

³⁶ Invețatorule, care este mare dimândăciune în lege?

³⁷ Și Iisusu ’lĭ ḑise: „S’vreĭ Domnulu Dumneḑĕŭlu a tĕu, cu tută inima ta, cu tutŭ sufletŭlu a tĕu, și cu tută mintea ta“.

³⁸ Aestă éste prima și marea dimândăciune.

³⁹ Și a doua totŭ ași ca nĕsă este: „S’vreĭ pre aprópele a tĕu ca pe tine singurŭ“.

⁴⁰ Tru aeste dóuĕ dimândăciunĭ spinḑură legea și profețĭlĭi.

⁴¹ Și cându s’adunară Fariseilĭi, lĭ întrebă Iisusŭ, și lĕ ḑîse:

⁴² Çe vĕ se pare de Christolu? a cuĭ hilĭu éste?

⁴³ Elĭ lĭ ḑicŭ: Aluĭ Davidŭ. Elŭ lĕ ḑîçe: Cumŭ decara Davidŭ cu duhŭlu îlŭ clĭémă Domnŭ, ḑîcêndaluĭ:

⁴⁴ „ḑîse Domnulŭ a Domnu‐m̄ĕuĭ: Șeḑĭ la drépta mea până s’bagŭ neóspețĭlĭi a tĕĭ așternutŭ a cicĭorĭlorŭ a téle“.

⁴⁵ Macă decara Davidŭ ’lŭ clĭemă Domnu, cumŭ éste hilĭlu a luĭ?

⁴⁶ Și vêrnu nu putea s’lĭ respundă niçi unŭ graiŭ; niçi că cuteḑă çineva s’lu măĭ întrébă de açea ḑiuă.