Matheu 20 - Vangheilu al Matheu 1889

CAP. XX.

¹ Că unzésce amirărilĭea çerŭlui ca unŭ omŭ domnŭ de casă, eși de diminéță, să păituéscă lucrătorĭ tră av̄in̄ia luĭ.

² Și cara ’lĭ păitui lucrătorĭlĭi câte unŭ dinarŭ pe ḑiuă, lĭ petrecu la av̄in̄ia luĭ.

³ Și eșindaluĭ pe la óra treĭ, vĕḑu alțĭ care stătea în pazare fără lucru.

⁴ Și ḑise și açelorŭ: Duçețĭ vĕ și voĭ la av̄inie, și çe va s’hibă dreptŭ va s’vĕ daŭ.

⁵ Și elĭ s’duseră; Iară eși pre la óra șése și nóuĕ și féçe tutŭ ași.

⁶ Și cându eși pre la óra ună‐sprĕḑéçe, află alțĭ iu stătea fâră lucru, și lĕ ḑiçe; câçe stațĭ açia tută ḑiua fâră lucru?

⁷ Elĭ lĭ ḑieŭ: că vêrnu nu ne păitui. Și lĕ ḑiçe: Duçețĭ vĕ și voĭ la avinie și çe e dreptŭ va s’luațĭ.

⁸ Iară cându întunecă, Domnulu a av̄in̄ilĭeĭ, ḑiçe câtre epitropŭlu a luĭ: clĭémă lucrătorĭlĭi și dă‐le plata, și înçepe de la açelĭ din códă pănă la açelĭ d’întân̄iŭ.

⁹ Și cându vineră açelĭ çe s’păituiră la óra ună‐sprĕ‐ḑéçe, luară câte unŭ dinarŭ.

¹⁰ Venindaluĭ apoĭ açelĭ d’întân̄iŭ, lĕ se păru că va s’lĭa ma multu; ma și elĭ câte unŭ dinarŭ luară.

¹¹ Și după ce luară, murmura contra Domnului a casălĭeĭ,

¹² Și ḑiçea: Că aești din urmă ună óra féçeră, și lĭ féçeșĭ ună cu noĭ, care avemŭ purtată greutatea ḑiuălĭeĭ, și cărórea.

¹³ Ma elŭ respunse și ḑise a unuĭ de elĭ: Ospe nu țĭ facŭ strămbătate; nu te păituiĭ tră unŭ dinarŭ?

¹⁴ Lĭa‐țĭ a téu și du‐te; eu voiŭ s’lĭ daŭ și aestuĭ din urmă ca și a țié.

¹⁵ Orĭ n’am dreptu s’facŭ çe voiŭ cu ale méle? i țĭ éste oclĭulŭ rĕu, că escu bunŭ?

¹⁶ Ași va shibă açelĭ din urmă, primĭ, și primilĭi la urmă; că mulțĭ sŭntu cl’emațí ma puțĭnĭ alepțĭ.

¹⁷ Și cându s’alină Iisusŭ la Ierusalimŭ, luă ’na‐’nă parte în cale açelĭ doĭ‐sprĕḑéçe discipulĭ, și lĕ ḑise:

¹⁸ Écă nĕ alinămŭ la Ierusalimŭ, și hilĭlu a omŭluĭ va s’hibă predatŭ la Archiereĭ, și Cărturarĭ,

¹⁹ și va s’lu giudecă la mórte; Și va s’lu preda a ginteloru să ’șĭ arădă de nĕsŭ, și s’lŭ bată cu sviciu, și s’lu cruçifică, și a treia ḑĭ va să înv̄iéză.

²⁰ Atunçea vine la elŭ muma a hilĭlorŭ a luĭ Zevedeu, împreună cu hilĭi a lĭeĭ, și se înclĭna căftânda’uĭ çeva de la nĕsŭ.

²¹ Și elŭ lĭ ḑise: çe vreĭ? ia îlĭ ḑiçe: Tra s’șédă aesti doĭ hilĭ a meĭ, unŭ la dréptă‐țĭ și unŭ la stânga‐țĭ tru amirărilĭea ta.

²² Iară Iisusŭ respunse și ḑise: Nu scițĭ çe çérețĭ. Putețĭ voĭ s’bețĭ scafa çe va s’beau eŭ, și s’vĕ botezațĭ cu botezarea cu care me botezŭ eŭ?

²³ Lĭ ḑicŭ a luĭ: Putemŭ. Și elŭ lĕ ḑiçe: Scafa mea va s’o bețĭ și botezarea cu care me botezŭ eŭ, va s’vĕ botezațĭ; ma să ședețĭ la drépta mea și la stânga mea, nu éste ĭn putérea mea s’vĕ o daŭ a vóuĕ, ma açelor tră carĭ s’are îndréptă de Tată‐m̄eu.

²⁴ Și cândŭ avḑiră ḑéçelĭ, s’năĭriră pre açeli doĭ frațĭ.

²⁵ Iará Iisulsŭ lĭ clĭemă și lĕ ḑise: Scițĭ cá Domnilĭ a gintelorŭ domnescŭ preste ele, și marĭlĭi le ursescŭ?

²⁶ Iará la voĭ, nu va s’hibá ași: ma care din voĭ va s’hibă mare, la s’vĕ hibă servitorŭ.

²⁷ Și care din voĭ va s’ vrea s’hibă primŭ, la s’vĕ hibă servitorŭ;

²⁸ după cumŭ hilĭlu a omŭluĭ, nu vine tra s’hibă servitŭ de alțĭ, mă să servéscă, și să’șĭ da bana luĭ descumpărare tră mulțĭ.

²⁹ Și cându eșia elĭ din Ieriho, s’duse după nĕsŭ poporŭ multu.

³⁰ Și éca doi orghi carĭ ședeau în cale, avḑîndaluĭ că treçea Iisusŭ, strigară și ḑiserá: Milué‐nĕ

³¹ pre noĭ Dómne hilĭlu a luĭ Davidŭ Și ghimta lĭ încacie tra s’tacă; ma elĭ striga și ḑiçea: Milué‐ne pre noĭ hilĭlu a luĭ Davidŭ.

³² Și stătu Iisusŭ și ’li clĭemă și lĕ ḑise: çe vrĕțĭ s’ vĕ facŭ?

³³ Eli ’lĭ ḑicŭ: Dómne sá nĕ se deșclĭdă oclĭilĭ.

³⁴ Și lĭ v̄ine m̄ilă luĭ Iisusŭ, și băgă mâna pe oclĭilĭ a lorŭ, și tru‐óră veḑură oclĭilĭ a lorŭ, și s’duséră dupá urma luĭ.