Matheu 16 - Vangheilu al Matheu 1889

CAP. XVI.

¹ Atunçea s’aprochiară Fariseilĭi și Sadu keilĭi tra s’lu cărtéscă, și îlĭ căftară s’lĕ spună unŭ semnu din çerŭ.

² Ma elŭ rĕspunse și lĕ ḑise: cându întunérecă ḑiçețĭ:

³ Serinu va s’hibă că aroșésce çerŭlu, și diminéță ḑiçețĭ: Astă ḑi va s’hibă furtună, că çerulŭ éste aroșŭ și nouratŭ. Ipocrițĭ! fața çerŭluĭ scițĭ s’o alégețĭ, ma sémnele a timpurilorŭ nu putețĭ s’le cunoscețĭ?

⁴ Generațiune rea și curvă, semnu caftă; și semnu nu va s’lĭ se da, de câtŭ mașĭ semnulŭ a profetŭluĭ Iona. Și ’lĭ alasă și fugi.

⁵ Și viniră discipulĭi a luĭ în partea alantă, și s’agărșiră, s’lĭa pâne.

⁶ Iară Iisusŭ lĕ ḑise: Mutrițĭ și avegliațĭ ve de aluatŭlu a Fariseilorŭ și Sadukeilorŭ. Ma nĕșĭ s’minduiea în mintea lĕ,

⁷ și ḑiçea că pâne nu luămŭ.

⁸ Iară Iisusŭ cându cunoscu aeste lĕ ḑise; çe vĕ minduițĭ în mintea vĕ o voĭ, cu puțină credință, că nu luatŭ pâne?

⁹ Nică nu acăchisițĭ, niçi v’aduçețĭ aminte açéle çinçi pânĭ, açelorŭ çinçi m̄ilĭ și câte coșurĭ luatŭ?

¹⁰ Niçi açéle șépte pânĭ, açelorŭ patru m̄ilĭ și câte cănistre luatŭ?

¹¹ Cumŭ n’acăchisițĭ că nu vĕ grăiĭ a vóuĕ tră pâne, ma s’vĕ aveglĭațĭ de aluatulŭ a Fariseilorŭ și Sadukeilorŭ?

¹² Atunçea acăchisiră că nu lĕ ḑise s’avéglĭe de aluatŭ u a pânelĭeĭ ma de învĕțătura Fariseilorŭ și Sadukeilorŭ.

¹³ Și cându vine Iisusŭ în părțile Çesarielĭeĭ a luĭ Filipŭ, întreba pre discipulĭi și lĕ ḑiçea: care ḑicŭ ómenilĭi că escu eu hilĭlŭ a omŭluĭ?

¹⁴ Iară elĭ ḑiseră: Nescănțĭ ḑicŭ că escĭ Ioanŭ Botezătorŭlŭ; Alțĭ Ilia, și alțĭ Ieremia, ică unŭ din profeți.

¹⁵ Elŭ lĕ ḑiçe: Ma voĭ care ḑiçețĭ că escu?

¹⁶ Și respunse Simon Petru și ḑise: Tine esci Christolu hilĭlu a v̄iŭluĭ Dumneḑeŭ.

¹⁷ Și respunse Iisusŭ și ’lĭ ḑise: Fericitŭ escĭ Simone hilĭlu a luĭ Iona, că trupŭ și sănge nu țĭ descoperi aestă, ma Tată‐m̄eŭ açelŭ din çerŭ.

¹⁸ Și eŭ țĭ ḑicŭ că tine esci Petru, și pre aestă chétră va s’adarŭ biserica mea, și porțile a chisĕlĭei nu va s’lĭ o pótă.

¹⁹ Și va s’țĭ dau clĭeile a amirărilĭeĭ din çerŭ; și içe‐va s’legĭ peste locŭ, legatŭ va s’hibă și în çerŭ; și içe va s’deslegĭ preste locŭ, deslegatŭ va s’hibă și în çerŭ.

²⁰ Atunçea dimândă a discipulĭlorŭ a luĭ, s’nu spună la vêr‐nu că elŭ éste Iisusŭ Christosŭ.

²¹ De atunçea înçepu Iisusŭ să spună discipulĭi a luĭ, că prinde elŭ s’m̄érgă la Ierusalimŭ, și s’pată multe de la Aușilĭi, și s’hibă omorîtŭ și să ’nv̄iéza a treia‐ḑi.

²² Atunçea Petru ’lŭ luă singurŭ, și ’lŭ încăcie dicêndŭ‐lĭ: s’țĭ hibă m̄ilă de vetea ta, Dómne; nu va să s’facă aestă la tine.

²³ Iară elŭ s’turnă și ’lĭ ḑise a luĭ Petru: fugĭ de la mine Satano m̄ĭ escĭ scandalŭ; că nu te minduescĭ la lucrele a luĭ Dumneḑeŭ, ma la açéle a ómen̄ĭlorŭ.

²⁴ Atunçea Iisusŭ ḑise: a discipulĭlorŭ a luĭ: s’vrure çine‐va s’v̄ină după mine, la să se lépădă de vetea luĭ, și să ’șĭ lĭa crucea luĭ, și s’v̄ină după urma mea.

²⁵ Că açelŭ care va s’ascapă bana luĭ, va s’ochéră; ma açelŭ care va s’chéra banaluĭ tră mine, va s’o află.

²⁶ Că çe diaforŭ are omŭlu s’fure că amintă tută lumea, și ’șĭ chére bana luĭ? Ică çe va s’ da omŭlu în locŭlu a sufletŭluĭ a luĭ?

²⁷ Că hilĭlu a omŭluĭ va s’v̄ină în gloria Tată‐sĕuĭ cu Anghelĭi aluĭ, și atunçea va s’ plătéscă a cuĭ‐çe‐do după fapta luĭ.

²⁸ Dealihea vĕ ḑicŭ, că sŭntu niscânțĭ din açelĭ çe sta aóçe, carĭ nu va s’gustă mórte, până çându s’védă hilĭlu a omŭluĭ, că v̄ine tru amirărilĭea luĭ.