Matheu 11 - Vangheilu al Matheu 1889

CAP. XI.

¹ Și după çe fini Iisusŭ dimăndăciunĕle câtrĕ açelĭ doĭ‐sprĕ‐ḑéçe discipulĭ a luĭ, d’acolo s’duse tra s’învéță și s’ predică tru çetățĭle a lorŭ.

² Iară Ioanŭ cându avḑi în înclĭsóre faptele a luĭ Iisusŭ, petrecu doĭ discipulĭ a luĭ;

³ și îlĭ ḑise: Tine escĭ açelŭ care are s’ v̄ină, ima altu s’asceptămŭ?

⁴ Iisusŭ respunse și lĕ ḑise: Duçețĭ‐vĕ și spunețĭ a luĭ Ioanŭ, câte vedețĭ și avḑițĭ.

⁵ Orghi vedŭ, sclĭopĭ imnă, leproșĭ s’cură, surḑĭ avdŭ, morțĭ înviéză, și a órfăn̄ilorŭ lĕ se spune scire bună.

⁶ Și fericitŭ este açelŭ care nu va să s’ scandaliséscă în mine.

⁷ Și cându elĭ s’duçea, înçepu Iisusŭ s’ḑică a ghimtălĭeĭ tră Ioanŭ: Ce eșitŭ s’ vedețĭ în deșertŭ? Călame legănată de vîntŭ?

⁸ Ma çe eșitu s’vedețĭ? Omŭ învesçutŭ în stran̄ie molĭ? Éca açelĭ çe pórtă stran̄ie molĭ sŭntu în case amirărescĭ.

⁹ Ma çe avețĭ eșită s’ vedețĭ? Profetu? Da, ve ḑicŭ, și cama multŭ de profetŭ.

¹⁰ Că aestŭ éste açelŭ tră care éste scriată: Écă eu petrecŭ mesagerŭlu a meu înaĭntea fațălĭeĭ a tale, care va s’țĭ îndrégă calea înaintea ta.

¹¹ Deahihea vĕ ḑicŭ: de câțĭ s’au faptă de mulĭerĭ, vêrnu n’are eșită cama mare de Ioanŭ Botezătorŭlu. Și açelŭ cama m̄icŭ tru amirărilĭea çerŭluĭ, cama mare de elŭ éste.

¹² Iară de tru ḑilele a luĭ Ioanŭ Botezătorŭlu până acmu, amirărilĭea çerŭluĭ s’ violéză și violatorĭlĭi o arăchescŭ.

¹³ Că tuțĭ profețĭlĭi și legea până la Ioanŭ profetisiră.

¹⁴ Și s fure că vrețĭ s’ asceptațĭ aeste, aestu éste Ilia care are s’v̄ină.

¹⁵ Açelŭ çe are ureclĭi tr’ avḑire, s’avdă. Ma cu çe s’ unzescu aestă generațiune?

¹⁶ Unzésce cu feciorĭlĭi care ședŭ în păzare și strigă câtre soçĭlĭi a lorŭ, Și ḑicŭ:

¹⁷ Vĕ căntămŭ cu fluéra șĭ nu giucatŭ; vĕ cântămŭ de jale și nu plâmsetŭ.

¹⁸ Că vine Ioanŭ fără s’ măcă și fără s’ bea, și ḑicŭ: are demonŭ tru nĕsŭ.

¹⁹ Vine hi ĭlu a omŭluĭ care măcă și bea, și ḑicŭ: Écă omŭ lacomŭ și beutorŭ de v̄inŭ; óspe a vameșĭlorŭ și a pecătoșĭlorŭ. Și mintimenilĭea ’sĭ află dreptatea de la hilĭi a lĭeĭ.

²⁰ Atunçea înçepu s’ încace çetățile, tru carĭ s’féçeră naĭ cama multele çiudiĭ a luĭ, că nu s’tunusiră.

²¹ Cavaĭ de tine, Horazin, cavaĭ de tine Bethsaisdo, că, s’ éste că s’făçea la Tirŭ și la Sidonŭ ciudiile carĭ s’féçeră la voĭ, de multu era să s’tunuséscă în sacŭ și în cenușe.

²² Ma vĕ ḑicŭ: cama lișiorŭ va s’ hibă a Tirŭluĭ și a Sidonŭluĭ în ḑiua de giudecată, de câtŭ a vóuĕ.

²³ Și tine Capernaumŭ, care până în çerŭ te aĭ înălțată va s’te depunĭ până tru chisă. Că ma s’făçea la Sodoma cĭudiile carĭ s’féçeră la tine, era s’arĕmână până astă‐ḑĭ.

²⁴ Ma vĕ ḑicŭ: că, cama lișiorŭ va s’ lĭ hibă a locŭluĭ a Sodomen̄ĭlorŭ în ḑiua de giudecată, de câtŭ a țié.

²⁵ Tru açelŭ timpŭ respunse Iisusŭ și ḑise: Ițĭ mulțumescu Tată, Dómne a çerŭluĭ și a locŭluĭ, că, le aĭ ascumtă aeste de la învețațĭlĭi și mintimenĭlĭi, și le descoperișĭ a națĭlorŭ.

²⁶ Da! Tată, că ași fu buna vrére a ta.

²⁷ Tute îm̄ĭ fură date am̄ié dela Tată‐m̄eu, și vêr‐nŭ nu cunósce hilĭlu, de câtŭ mașĭ Tatălŭ, și açelŭ la care va s’ va hilĭlu s’lu descóperă.

²⁸ Venițĭ la mine, tuțĭ açelĭ carĭ hițĭ curmațĭ și încărcațĭ,

²⁹ și eu va s’vĕ descurmŭ. Luațĭ jugŭlu a m̄eŭ peste voĭ, și învețațĭ de la mine, că escu blândŭ și aplecatŭ cu înima;

³⁰ și va s’aflațĭ arĕpausŭ tru sufletĕle a vóstre. Că jugŭlŭ a mĕu este bunŭ, și sarçina mea lișióră.