S-au sculat dimineața devreme și au plecat spre deșertul Tecoa. Atunci când au plecat, Iehoșafat s-a ridicat și a zis: „Urmași ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului: ascultați-mă! Încredeți-vă în Dumnezeul vostru care se numește Iahve; și veți fi ajutați! Bazați-vă pe profeții Lui; și veți reuși!”
Mâine dimineață veți vedea gloria lui Iahve; pentru că El a auzit protestele voastre împotriva Lui. Și oare cine suntem noi, ca să vă suportăm aceste critici îndreptate împotriva noastră?”
Isus le-a răspuns: „Din cauza puținei voastre credințe! Vă spun adevărul: dacă ați avea credință cât o sămânță de muștar, ați zice acestui munte «Mută-te de aici, acolo!» și s-ar muta! Nimic nu v-ar fi imposibil.
Cuvântul a trăit printre noi într-un corp uman, plin de har și de adevăr. Noi I-am admirat gloria care era specifică Unicului Fiu născut al Tatălui (ceresc).
Dar când a auzit vestea, Isus a zis: „Această boală nu este destinată să ducă (doar) la moarte, ci să demonstreze gloria lui Dumnezeu; pentru ca Fiul Omului să fie glorificat prin (ce se va întâmpla cu) ea.”
Isus a răspuns: „Cazul nu se explică nici prin păcatul lui, nici prin cel al părinților lui; ci s-a născut așa pentru ca prin el să fie puse în evidență lucrările lui Dumnezeu.
Prin „botezul” în moartea Lui, noi ne-am identificat în același timp și cu înmormântarea Lui. Și acest lucru s-a întâmplat pentru ca prin forța glorioasă a Tatălui, noi să fim apoi înviați pentru a trăi o viață nouă, exact cum I s-a întâmplat și lui Cristos.
Noi nu avem fața acoperită cu (nici) un voal; ci reflectăm gloria Stăpânului la fel ca o oglindă și suntem transformați ca să devenim tot mai asemănători cu El. Astfel, prin ce face Spiritul Stăpânului în noi, Îi producem o glorie care este într-o continuă creștere.
Dumnezeu care a spus „Să strălucească lumina din întuneric!”, a luminat și inimile noastre. Lumina pe care ne-a oferit-o provine din cunoașterea gloriei Lui evidențiată pe fața lui Isus.