Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Revelația 7:2 - Biblia în versuri 2014

2 Apoi, alt înger s-a suit, Din partea de la răsărit, Ținând pecetea-n mâna lui, Cari este-a Dumnezeului Cel veșnic viu și-adevărat. Îngeru-acela a strigat La ceilalți îngeri care sânt, În patru colțuri de pământ, Gata de-a-ncepe-a lor lucrare Și-a vătăma pământ și mare:

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

2 Am văzut un alt înger, care se înălța din est și care avea sigiliul Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului și mării,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Am văzut un alt înger care venea de la răsăritul soarelui și care avea sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat celor patru îngeri care primiseră forța să distrugă pământul și marea, zicându-le:

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Și am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui și având sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului și mării,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Română Noul Testament Interconfesional 2009

2 Şi am văzut un alt înger înălţându-se de la răsăritul soarelui, având pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora li se dăduse putere să vatăme pământul şi marea,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Și am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Revelația 7:2
29 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele care le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea eu, acum, gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”


„Pecete, pune-mă a sta Pe brațul și inima ta, Pentru că dragostea e mare Și-asemeni morții, e de tare; Iar gelozia ațâțată, Apare neînduplecată. Ca locuința morților E al ei jar, mistuitor Precum e jarul focului – E-o flacără a Domnului.


Cine-i Cel cari S-a îndreptat Spre răsărit și l-a săltat Pe cel pe care l-a găsit Precum că este potrivit Să calce-n urma Domnului Și în neprihănirea Lui? Cine-i supune împărați, Peste popoare așezați, Și neamurile care sânt Pe fața-ntregului pământ? Cine le sfarmă sabia, Iar arcu-l face-asemenea Cu pleava care-i spulberată, Atunci când e de vânt luată?


Domnul i-a zis apoi: „Să pleci Și prin Ierusalim să treci, Pentru că vreau ca în cetate Să te-ngrijești a fi-nsemnate Frunțile oamenilor care Gemete scot fără-ncetare, Din pricina păcatelor, Precum și-a urâciunilor Care se fac în locu-acel.


„Iată dar că trimite-voi Pe al Meu sol care, apoi, Calea are să-Mi pregătească. Deodată are să sosească Domnul, Cel așteptat de voi, Intrând în Templul Său apoi. El este Solul Meu Cel Sfânt, E Solul Cel de legământ, Pe care voi Îl căutați Și Îl doriți și-L așteptați. Iată-L, vine biruitor!” – Zice Domnul oștirilor.


„Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.


Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!”


Iisus tăcea, privind în jur. Preotu-a zis atunci: „Te jur Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”


Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”


El este Cel ce ne-a iubit Și-n urmă, ne-a pecetluit, Punând, în inima oricui, Apoi, arvuna Duhului.”


Și voi dar, să luați aminte, Căci după ce ați auzit Cuvântul ce vi l-am vestit – Cuvântul adevărului – (Al Evangheliei Domnului Și-al mântuirii) și-ați crezut În El, credința a făcut Ca Duhul Sfânt, făgăduit, Să se pogoare, negreșit, Din slăvi, pentru ca voi să fiți, În acest fel, pecetluiți,


Pe Duhul Sfânt, dragii mei frați, Vă rog, să nu Îl întristați, Căci voi, cu El – după cum știți – Sunteți, acum, pecetluiți, Pentru o zi anume, care E ziua de răscumpărare.


Într-adevăr, e cineva, Care a auzit, cândva, Al Domnului Cel Viu cuvânt, Și să nu intre în mormânt? A auzit oare-al Său glas Și totuși, viu, să fi rămas, Privind la para focului Și ascultând vorbirea Lui?


Căci însuși ei mărturisesc, Atuncea când istorisesc, De ce primire, ne-ați făcut, De felu-n care ați știut Ca, de la idoli, înapoi, Să vă întoarceți, iar apoi, Să Îl slujiți, neîncetat, Pe Cel ce-i viu și-adevărat – Care e singur Dumnezeu –


Dar totuși, temelia tare, Pe care Dumnezeu o are, Nezguduită se arată, Purtând astă pecete dreaptă: „Domnu-i cunoaște pe ai Lui”, Și-apoi, „Numele Domnului, Dacă-I, de cineva, rostit, Omul acela, negreșit, Departe, trebuie să știe, De făr’delegi, ca să se ție!”


Voi, însă, v-ați apropiat De muntele cel minunat, De muntele Sionului, Unde-i cetatea Domnului – A singurului Dumnezeu, Acel care e viu mereu – De al Său loc împărătesc, De-al Său Ierusalim ceresc, De zecile de mii ce-i are, De adunarea-n sărbătoare A tuturor îngerilor,


Ferice de aceia care Citesc și-ascultă, dând crezare, Cuvintelor din prorocie, Iar după-aceea, au să știe, Ca lucrurile auzite, Să le păzească, neclintite! Căci vremurile s-au scurtat, Iar timpul s-a apropiat!


„Apoi, când iarăși m-am uitat, Alt înger mi s-a arătat. Era puternic și-a pornit, Din cer, în nor învăluit. Purta, de-asupra capului, Un arc al curcubeului. Fața-i era ca soarele, Și stâlpi de foc, picioarele. Din cer se pogora ușor, Învăluit fiind în nor.


Eu eram gata, pregătit, Ca, pe condei, mâna a pune, Să pot să scriu, tot ce vor spune. Atunci, un glas venit de sus – Din ceruri – în ăst fel, mi-a spus: „Nu scrie, ce ai auzit! Pecetluiește ce-au rostit Acuma, tunetele-acele, Cari, șapte-n număr, au fost ele!”


Îngeru-al șaselea, și el, În urmă, a făcut la fel, Și, peste râul Eufrat, Al său potir și l-a vărsat. Atuncea, apa râului A dispărut, din matca lui. Deci albia a fost golită, Spre-a fi o cale pregătită Pentru-mpărați, căci, negreșit, Veni-vor de la Răsărit.


Atuncea mi s-a arătat Un înger, care a strigat: „Cine o fi, acum, în stare, Cine se-arată vrednic, oare, Să vină, cartea, să o ia, Rupând pecețile din ea, Să o deschidă mai apoi, Și s-o citească, pentru noi?”


Alt înger mi s-a arătat Și, spre altar, s-a îndreptat. Cădelnița ce o avea, A fi de aur, se vădea. În fața lui, când a sosit, Tămâie multă a primit, Ca s-o aducă pe altar, Și să-nsoțească acel dar, Cu rugile cari, ne-ncetat, De la cei sfinți s-au înălțat. Toate aceste-au fost aduse Și, pe altar, au fost depuse. În fața jilțului cel mare, Altarul, al său loc, și-l are – Iar după cum am observat – Din aur, el este lucrat.


Glasul acela a strigat, La îngerul care-a sunat Din trâmbiță și se vădea Precum că e al șaselea: „Dezleagă îngerii aflați, La râul Eufrat, legați! Sunt patru îngerii acei – Degrabă, du-te să îi iei!”


Lăcustele, în zborul lor – Să vatăme – nu trebuiau, Ierburi, ce pe pământ creșteau, Și nici verdeața câmpului, Sau frunzele copacului. Ele urmau a fi lovit, Pe cei care nu au primit, Pe fruntea lor, pecetea care, Al nostru Dumnezeu o are.


David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?”


În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ