Revelația 4:2 - Biblia în versuri 2014

² Numaidecât, am fost răpit, De Duhul, și m-am pomenit, În cer, unde-am văzut să fie Un mare scaun de domnie, Pe care, Cineva a stat.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

² Imediat am fost în Duhul și iată că în Cer era un tron, iar pe tron ședea Cineva.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

² Imediat am fost condus de Spirit; și am văzut înaintea mea un tron ceresc pe care stătea Cineva.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

² Deodată, am fost [răpit] în Duh și, iată, un tron era așezat în cer, iar pe tron ședea cineva!

Română Noul Testament Interconfesional 2009

² Deodată am fost în duh şi, iată, era un tron în cer, iar pe tron şedea cineva.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

² Numaidecât am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva.

Revelația 4:2 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

1 Regi 22:19

Mica s-a-ntors către-mpărat, Și-n acest fel a cuvântat: „Ascultă ce a glăsuit Domnul, atunci când a vorbit. Pe Dumnezeu, eu L-am văzut, Pe al Său jilț când a șezut, Având oștirea cerului, La dreapta și la stânga Lui.

Psalmi 11:4

În Templul Său cel sfânt, mereu, Se află Domnul Dumnezeu, Iar al Său scaun de domnie, În veci, în cer are să fie! Mereu, din ceruri, ochii Lui Privesc la fiii omului.

Isaia 6:1

În anu-n care Ozia – Cari fost-a împărat – murea, Domnul mi Se-arătase mie, Șezând pe jilțu-I de domnie. Jilțul pe care El ședea, Foarte înalt se dovedea. Poala mantalei Domnului Umpluse întreg Templul Lui.

Ieremia 17:12

Jilț de domnie încărcat De mare slavă, așezat De la-nceputuri pe pământ, Loc al Locașului cel sfânt,

Езекиел 1:26

Deasupra cerului de sus, Peste-ale lor capete pus, Era ceva ce mi-a părut, Din piatră de safir, făcut Și m-am gândit că o să fie Un fel de scaun de domnie. Un chip de om, am mai văzut Că pe-acel scaun a șezut.

Езекиел 1:28

Lumina ‘ceea se vădea Cum că era asemenea Cu-n curcubeu ce stă să iasă De după nori, în zi ploioasă. Așa e chipul cel pe care Doar slava Domnului îl are. Când astă slavă am văzut, Jos, la pământ, eu am căzut Și-apoi un glas am auzit, Al Unuia care-a vorbit.

Езекиел 10:1

În sus, apoi, eu m-am uitat Și am văzut în ceru-aflat De-asupra heruvimilor – Deasupra capetelor lor – Ceva care, la-nfățișare, Ca piatra de safir apare. Acel ceva părea să fie Un chip, de scaun de domnie.

Daniel 7:9

Plin de uimire eu ședeam Și aste lucruri le priveam. În urmă, am mai observat Cum scaune s-au așezat. Ele s-au dovedit să fie, Drept scaune pentru domnie. După aceea, a venit Un Om, de zile-mbătrânit. Acesta, jos, S-a așezat. Straiul cu cari era-mbrăcat, Alb ca zăpada se vădea. Și părul Său de-asemenea, A fi la fel de alb se-arată, Precum este lâna curată. Scaunul Lui, pentru domnie, Flăcări de foc păreau să fie, Iar roțile ce le avea, Un foc aprins mi se părea.

Matei 22:43

„Atunci, cum oare, a putut, David, de Duhu-nsuflețit, Să-I spună „Domn”? Ați auzit – Căci, în Scriptură, este scris – Felul în cari David I-a zis.

Evrei 8:1

„Dar punctul cel mai însemnat, Din tot ce-am zis, este aflat În faptul că, acum, putem, Un Mare Preot, să avem, În ceruri, sus, un loc având – La a Măririi dreaptă, stând –

Revelația 1:10

Pe-acel ostrov, eu mă aflam Și-n ziua Domnului eram În Duhul, când am auzit, ‘Napoia mea, cum a vorbit Un glas puternic, răspicat, Ce poate fi asemănat Cu sunetul puternic, tare, Pe cari doar trâmbița îl are.

Revelația 12:5

Apoi, femeia a născut Și, un fecior, ea a avut, Care avea să cârmuiască Toată suflarea omenească – Deci neamurile care sânt, Pe fața-ntregului pământ – Mereu, cu un toiag de fier. Acest copil a fost, la cer – La Dumnezeu – apoi, răpit.

Revelația 17:3

Apoi, în Duhul, în pustie, De către înger, am fost dus Și într-un loc anume, pus. Din locul meu, eu am văzut Că o femeie a șezut Pe-o fiară înspăimântătoare, Ce-i stacojie, la culoare. Fiara aceea se vedea Că șapte capete avea. Iar coarnele ce i-au crescut, Zece erau. Am mai văzut, Nume de hulă – negreșit – Cari trupul i-au acoperit.

Revelația 19:4

Îndată, toți bătrâni-acei – Cari douăzeci și patru-s ei – Și cu făpturile acele – Care sunt vii și patru-s ele – S-au închinat pân’ la pământ, În fața Tatălui Cel Sfânt – Care, așa precum se cade, Pe-al Său jilț, de domnie, șade – Și, „Aleluia!”, au strigat, Și „Amin!”, când au încheiat.

Revelația 20:11

Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.

Revelația 21:10

Apoi, în Duhul, m-a răpit Și, pe un munte, m-a suit. De-acolo, el mi-a arătat, Cum, din înalturi, s-a lăsat Cetatea sfântă, minunată, Care-i Ierusalim chemată. Ea, de la Dumnezeu, venea,

Revelația 21:5

Cel cari, pe jilțul de domnie, Șade, a zis: „Toate-au să fie Făcute iar, căci Eu, apoi, Fac toate lucrurile, noi.” În urmă, a adăugat: „Să scrii ceea ce ai aflat, Căci vrednic este de crezut Ce-ai auzit și ce-ai văzut. Toate cuvintele-ascultate De tine, sunt adevărate.”

Revelația 3:21

Iată răsplata ce-o primește Cel care-n urmă biruiește: Acela va ședea, mereu, Cu Mine, pe scaunul Meu, Pe cari îl am, pentru domnie, Așa cum Mi-a fost dat și Mie, Când biruință-am câștigat; Cu al Meu Tată, Eu am stat, Pe al Său jilț împărătesc, Pe scaunul Lui cel ceresc.

Revelația 4:10

Bătrâni-n jurul Său aflați – Cei care fost-au arătați Că douăzeci și patru sânt – Cădeau cu fața la pământ Și se-nchinau la Acel care E viu, în veci, fără-ncetare. Cununile și le luau Și-n fața Lui, le aruncau,

Revelația 4:5

Din jilțul de domnie, mare, Se auzeau, fără-ncetare, Tunete, glasuri, și țâșneau Fulgere care străluceau. În față-ntr-un anume loc, Se aflau șapte lămpi de foc, Care, cu flacără, ardeau. Aceste lămpi întruchipau Acele șapte Duhuri care, Al nostru Dumnezeu le are.

Revelația 4:9

Făpturi vii slavă-I înălțau Și mulțumiri îi aduceau, Cu cinste, după cum se cade, Celui care pe scaun șade – Căci El este nemuritor, Domnind în vecii vecilor –

Revelația 5:1

„O carte-n urmă, am văzut, În mâna Celui ce-a șezut, Pe acel scaun, de domnie. Scrisă, ea se vedea să fie, Pe dinăuntru și-apoi, iară, Fusese scrisă și pe-afară. Șapte peceți se mai vedeau, Și, cartea, o pecetluiau.

Revelația 5:13

Toate făpturile ce sânt, În ceruri, sus, ori pe pământ, Sau sub pământ sunt aciuate, Ori sunt, în mare, răsfirate, Precum și toate cele care Au un alt loc de așezare, În clipa ‘ceea au vorbit Și-aste cuvinte le-au rostit: „Celui care, pe scaun, șade Și stăpânește, I se cade, Cinste și slavă a-I fi dată Și stăpânire. Totodată, Acestea toate se cuvin, Să-i fie date-apoi, din plin, Și Mielului. Fie-ale Lor, Toate, în vecii vecilor!”

Revelația 6:16

Spre munți și stânci, au ridicat Ochii, cu spaimă, și-au strigat: „Cădeți, îndată, peste noi, Să fim ascunși astfel apoi, De fața Celui ce-i aflat, În ceruri și e așezat, Pe al Său scaun de domnie, Și de a Mielului mânie!