Revelația 11:3 - Biblia în versuri 20143 Pe martorii cei doi, ai mei, Îi pun să prorocească. Ei, În vremea-n care au să vie, În lume, au să stea o mie Și două sute și șaizeci De zile. Pe-ale ei poteci, În timpul care le-a fost dat, În saci doar, se vor fi-mbrăcat. အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească3 Le voi da celor doi martori ai mei autoritatea să profețească o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în pânză de sac“. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 20183 Voi oferi autoritate celor doi martori ai Mei; și astfel ei vor profeți o mie două sute șaizeci de zile îmbrăcați în saci.” အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 20203 iar eu voi da [putere] celor doi martiri ai mei și vor profeți îmbrăcați în sac timp de o mie două sute șaizeci de zile”. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Română Noul Testament Interconfesional 20093 Şi le voi da putere celor doi martori ai mei, iar ei vor profeţi, îmbrăcaţi în sac, timp de o mie două sute şaizeci de zile.” အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu3 Voi da celor doi martori ai Mei să prorocească îmbrăcați în saci o mie două sute șaizeci de zile.” အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Revelația 11:3
43 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ
David, ochii, și-a ridicat, Iar când spre cer el s-a uitat, De-ndat’, pe înger, l-a văzut. Îngeru-acela a șezut Între pământ și cer. Privea Către Ierusalim și-avea O sabie înfricoșată, Către cetate îndreptată. David și toți bătrânii lui Din mijlocul poporului, Jos, la pământ, s-au azvârlit. Și-n saci, trupul, și-au învelit.
Atunci, în mare grabă – eu – Jos, la pământ, m-am aruncat, Vrând, lui, să mă închin, îndat’. Dar el mi-a zis: „Să te ferești, Așa ceva, să făptuiești! Un lucru vreau, să îl știi bine: Și eu sunt slujitor, ca tine – Ca ai tăi frați – și ne-ndoios, Țin mărturia lui Hristos. Lui Dumnezeu, necontenit, Să te închini tu, negreșit! (Căci duh este – de prorocire – A lui Iisus mărturisire.)”
Și-apoi de la Iisus Hristos – Cel care-i martor credincios, Cel care e întâi născut Din morți, Cel care e știut Că este Domnul tuturor, Adică a-mpăraților Care, în astă lume, sânt Și stăpânesc peste pământ! A Lui – Celui cari se vădește, Necontenit, că ne iubește, Celui cari, de al nost’ păcat, Cu al Său sânge, ne-a spălat,
Atuncea, eu l-am auzit Pe omul cel înveșmântat În strai de in, care a stat, Deasupra apei râului. Către înaltul cerului, El, brațele, și-a ridicat Și-n urmă, omul a jurat Pe-Acela care Se vădește Precum că veșnic viețuiește, Că „timpurile arătate Vor fi trei vremi și jumătate Iar toate lucrurile-aceste – De care voi ați prins de veste – Se vor sfârși când, negreșit, Poprorul sfânt va fi zdrobit Și-a lui putere, nimicită.”
Eu, niște jilțuri de domnie, Apoi, în urmă, am văzut. Acelora cari au șezut Pe ele, li s-a dat, îndată, Dreptul de-a face judecată. Mai multe suflete erau, Acolo. Ele se vădeau Precum că sunt ale celor Ce și-au păstrat credința lor Și cărora li s-a tăiat Capul, căci nu s-au lepădat, De mărturia lui Iisus, În nici un fel, și-au ținut sus – Oricând și-n orice loc – mereu, Cuvântul de la Dumnezeu. Erau și ale celor care Nu îi aduseră-nchinare Nici fiarei, nici icoanei ei Și n-au vrut oamenii acei Ca să-i primească semnul dat, Pe braț sau frunte, așezat. Aceștia, toți, au biruit, Au înviat și au domnit, Cu Domnul nost’, Hristos Iisus, Așa precum fusese spus, Ani mulți – în număr de o mie – În sfânta Lui Împărăție.
După ce fi-vor isprăvite Acele zile rânduite, Iată dar ce te mai așteaptă: Te vei lungi pe coasta dreaptă Și patruzeci de zile ai – Culcat – în acest fel să stai, Pentru că e un timp în care, Nelegiuirile pe care Casa lui Iuda le-a făcut, Asupra ta vor fi șezut. Aceste zile vor fi deci, De toate, numai patruzeci. Ăst număr are să se-adune, Căci la un an, o zi voi pune.
Pe Cel Prea-Nalt, fără-ncetare, Să Îl hulească doar, el are. Sfinții Celui Prea-Nalt, de el, Sunt asupriți în chip și fel. Vremuri și legea, să știți voi Că el le va schimba apoi. Sfinții, atunci, fi-vor luați Și-n ale lui mâini vor fi dați, Mai multe vremi cari, numărate, Vor fi trei vremi și jumătate.
Vă-ncingeți dar preoți, și voi, Și cu amar plângeți apoi! Bociți voi, slujitori, pe care Altaru-n slujba sa îi are! Veniți toți, noaptea, ca să stați În strai de sac înfășurați, Voi cei cari Îl slujiți, mereu, Pe Cel ce-mi este Dumnezeu! Căci a-ncetat darul cel care Fusese dat pentru mâncare – Având alături o măsură Din jertfa pentru băutură – Din Casa Celui cari, mereu, Este al vostru Dumnezeu.
ကြော်ငြာတွေ