Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Revelația 10:3 - Biblia în versuri 2014

3 Apoi, puternic, a vorbit, Parcă un leu ar fi răgit. Când acest înger a strigat, Și tunetele-apoi, de-ndat’, Își sloboziră glasul lor – Iar numărul tunetelor E șapte. Când le-am auzit,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

3 și a strigat cu glas tare, așa cum rage un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete și-au făcut auzite glasurile,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Apoi a strigat cu o voce care semăna cu răgetul unui leu. Atunci când a strigat el, s-au auzit cele șapte tunete;

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 și a strigat cu glas puternic, așa cum rage leul. Când a strigat el, au răsunat cu vuiet cele șapte tunete,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Română Noul Testament Interconfesional 2009

3 şi a strigat cu glas puternic, aşa cum rage leul. Şi când a strigat, cele şapte tunete şi-au făcut auzit glasul.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Revelația 10:3
16 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Pe ape, vocea Lui răsună Și tunetele se adună Vorbind cu glasuri răspicate Prin bubuieli nenumărate. Domnul este Acela cari Șade mereu pe ape mari.


Precum e răgetul de leu, E furia-mpăratului; Însă bunăvoința lui Este ca roua ce dă viață Când mângâie a ierbii față.


Iată că Domnul a venit, Căci să-mi vorbească, a voit: „Așa precum se dovedesc Leul și-al său pui că mugesc Asupra prăzii aplecați – Cu toate că sunt adunați Păstorii împotriva lor – La fel, Domnul oștirilor O să pogoare, iar apoi O să pornească un război Pe muntele Sionului Și-asemenea pe dealul lui.


„Ca un viteaz, înaintează Domnul, iar râvna Îl urmează, Căci Și-o stârnește, mai apoi, La fel ca omul de război. Își ‘nalță glasul, strigă tare Și-apoi puterea Lui cea mare Stă împotriva celor răi Cari se vădesc vrăjmași ai Săi.”


Asemeni leilor răgesc. Ca niște pui de lei mugesc Și sforăie îngrozitor, Apucând prada-n colții lor, Iar prăzii, ajutor să-i dea, Nu o să poată nimenea.


„Ia seama, când ai să vorbești, În acest fel să prorocești: „Domnul, din ceruri, va porni Și din înalturi, va răcni. Din sfântul Său Locaș, El are Să facă să răsune tare Glasu-I puternic. Va porni Și împotrivă va răcni La locul locuinței Lui. Precum e strigătul celui Ce calcă-n teasc, va fi acel Strigăt al Domnului, căci el Se-ndreaptă către cei ce sânt Locuitori pe-acest pământ.


Când heruvimii au pornit, Al aripilor vâjâit Tare se auzise iară, Până la curtea de afară. Zgomotu-acela îmi părea, Precum că e asemenea, Cu glasul Celui cari, mereu, E-Atotputernic Dumnezeu.


Apoi, pe Domnul, tot mereu, Îl vor urma, ca pe un leu Care răcnește. Dar când El O să răcnească-n acest fel, Vor alerga, cutremurați, Copiii, în apus, aflați.


Iată că Domnul Se găsește Chiar în Sion și El răcnește Din locu-n care-i așezat Și e-n Ierusalim aflat. La tunetul glasului Lui, Înalturile cerului, Precum și-acest întreg pământ, De un cutremur prinse sânt.


El zise: „Din Sion răcnește Și din Ierusalim pornește, Răsunând, glasul Domnului. Uscat, vârful Carmelului Se-nalță-n zare, plângător. Pășunile păstorilor, Unde turme hălăduiesc, Sunt întristate și jelesc.”


Leul răcnește: cine, oare, Nu va fi prins de-o spaimă mare? Când Domnul Dumnezeu vorbește, Cine, atunci, nu prorocește?”


Un glas, atunci, am auzit, Care, din cer, era venit. Era ca vuietul pe care Îl face doar o apă mare, Sau tunetul ce-a bubuit. Glasul pe cari l-am auzit, Era al celor ce cântau Cu alăuta. Ei ședeau


„În cer, apoi, am observat, Un alt semn mare, minunat: Din depărtare, am zărit, Cum șapte îngeri s-au ivit. Șapte urgii, îngeri-acei, Atuncea, au adus, cu ei. Urgiile ce le-aduceau, Cele din urmă se vădeau.


Atuncea, o făptură vie, Din cele patru – cum se știe – Șapte potire a luat – Din aur – iar apoi le-a dat, La îngerii cari așteptau. Pline, potirele erau, Doar cu mânia Domnului, Cari viu e-n veacul veacului.


Din jilțul de domnie, mare, Se auzeau, fără-ncetare, Tunete, glasuri, și țâșneau Fulgere care străluceau. În față-ntr-un anume loc, Se aflau șapte lămpi de foc, Care, cu flacără, ardeau. Aceste lămpi întruchipau Acele șapte Duhuri care, Al nostru Dumnezeu le are.


Apoi, pe înger, l-am văzut, Cum, din altar, el și-a umplut, Cădelnița, cu foc apoi. Sfârșind, se-ntoarse înapoi, Cu focul din altar luat, Și, pe pământ, l-a aruncat. Pe loc, atuncea, s-au stârnit Tunete, glasuri, și-au ieșit Fulgere mari. Apoi, de-ndat’, Pământul s-a cutremurat.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ