Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Psalmi 9:6 - Biblia în versuri 2014

6 S-au dus vrăjmașii, într-un ceas! Nici unul nu a mai rămas. Niște ruine doar mai sânt, Împrăștiate pe pământ

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

6 Dușmanul a sfârșit în ruine veșnice! I-ai smuls cetățile și ai dat uitării amintirea lor.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Dușmanul a sfârșit în ruine eterne! I-ai smuls orașele și ai făcut ca amintirea lor să nu mai existe.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 ghímel Ai mustrat neamurile, l-ai distrus pe cel nelegiuit, le-ai șters numele în veci, pentru totdeauna.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 S-au dus vrăjmașii! N-au rămas din ei decât niște dărâmături veșnice! Niște cetăți dărâmate de Tine! Li s-a șters pomenirea!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 O, vrăjmașule, pustiirile s‐au sfârșit în veac. Tu ai dărâmat cetățile lor, până și pomenirea li s‐a pierdut.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Psalmi 9:6
27 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Dar spune-mi, nu ai auzit Că Eu – de mult – am pregătit Aceste lucruri? Nu știi oare, Că am gătit a lor pierzare, Din vremuri vechi? Dar negreșit, Acum doar am îngăduit Ca ele a fi împlinite. Toate cetățile-ntărite, În dărmături, le voi preface Așa precum Mie îmi place.


Îi va pieri, și amintirea Numelui său va să dispară Din ulițe, când o să moară.


Pe cei răi, El nu-i va lăsa, Căci își întoarce Fața Sa În contra lor și astfel sânt Înlăturați de pe pământ Și ștearsă-i pomenirea lor.


Glasul neprihăniților E ascultat de Dumnezeu Care îi va scăpa, mereu, Din mijlocul necazului.


Războaiale, El le-a oprit, Iar liniștea s-a-nstăpânit Până la margini de pământ. Arcuri și suliți – câte sânt – Le-a sfărâmat și-a ars apoi, Și carele pentru război.


Atuncea să mă urmărească Toți cei cari sunt dușmani ai mei Pentru ca viața să-mi răpească Și să mi-o culce la pământ, Iar slava să mi-o risipească! (Oprire)


Din gurile copiilor Și ale pruncilor aflați La sân, Tu – contra tuturor Vrăjmașilor încrâncenați – O-ntăritură Ți-ai țesut Să astupi gura la oricare Și-astfel, să tacă, l-ai făcut, Pe cel cu dor de răzbunare.


Moise a spus atuncea: „Voi Să nu vă temeți de nimic! Pe loc rămâneți, căci vă zic: O să vedeți ce izbăvire, Domnul vă dă. Astă oștire, De care-acum speriați sunteți, Nicicând n-o să o mai vedeți,


Cu toți vor fi înspăimântați – De teamă, fi-vor apucați. Văzându-Ți măreția Ta, Muți – ca o piatră – ei vor sta, Până va trece-al Tău popor, Pe care, Tu, biruitor, Ție Ți l-ai răscumpărat.


El zguduia împărății, Lăsând cetățile pustii? El e cel care pustia Lumea, așa precum voia? N-a luat el prinși de război, Pe care i-a-nrobit apoi?”


Cei ce sunt morți acum, se știe, De viață plini, n-au să mai fie. Sunt niște umbre, pot a zice, Cari nu au să se mai ridice, Căci Tu Doamne i-ai nimicit Atuncea când i-ai pedepsit. Apoi, ai șters de peste fire Și dreptul lor de pomenire.


„Dar spune-mi, nu ai auzit Că Eu – de mult – am pregătit, Aceste lucruri? Nu știi oare, Că am gătit a lor pierzare, Din vremuri vechi? Dar, negreșit, Acum doar am îngăduit, Ca ele a fi împlinite. Toate cetățile-ntărite, În dărmături, le voi preface, Așa precum Mie îmi place.


„Iată, munte nimicitor” – A zis, cu glas răsunător, Domnul din cer – „ia seama bine, Căci am necaz mare pe tine! Pe tine care te vădeai Că tot pământu-l nimiceai! Spre tine, mâna-Mi voi întinde, Iar brațul Meu te va cuprinde Și de pe-naltul stâncilor, În hăul de la poala lor, Ajunge-vei a fi împins, Căci te voi face-un munte-aprins.


Lucrul acesta, negreșit, Atuncea când va fi zărit, Pe cea care-i vrăjmașa mea, Rușinea-ndat’ o va umplea Și îmi va zice: „Unde-i oare, Al tău Domn? Unde e Cel care Îți este ție, Dumnezeu?” Încredințat mă aflu eu, Că împlinită-mi voi vedea Dorința mea, față de ea. Eu știu că-n acea vreme are A fi călcată în picioare, La fel precum este călcat Noroiu-n uliță aflat.


De bucurie, nu sălta Vrăjmașo, chiar de ai văzut Că la pământ eu am căzut, Pentru că iarăși mă ridic! Chiar dacă-n beznă stau un pic, Totuși, Domnu-i a mea Lumină, De care inima mi-e plină!


Vrăjmașul care, negreșit, La urmă, fi-va nimicit, Doar moartea poate ca să fie, Așa precum Scriptura scrie.


El, pe balaur, l-a luat, Pe șarpele cel vechi – chemat Satan, sau Diavol – ca să fie Legat, în următoarea mie De ani, care avea să vină, Și, în Adânc, astfel, să-l țină.


David și cei ce-l însoțeau, Înspre Țiclag se îndreptau. Pe drum, trei zile au făcut; Când au ajuns, ei au văzut Că-n miazăzi au năvălit Amaleciții și-au lovit Țiclagu-n cale, pustiind Tot ce-ntâlneau și nimicind. Țiclagului, ei, foc, i-au dat


Israeliții cari erau Dincolo-n vale – ori ședeau Peste Iordan – când au văzut Tot ceea ce s-a petrecut, În mare grabă, au fugit. Văzând că Saul a murit, Iar cei trei fii ce îi avea Pierit-au de asemenea, Cetățile și le-au lăsat Și-nspăimântați, au alergat Să-și scape viața, să-și găsească, Un loc, să se adăpostească; Iar Filistenii au venit Și-n locul lor, au locuit.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ